1 Tesaloniceni 4.1-8

Acestea sunt îndemnuri pentru viaţă, dar nu sunt pentru toţi oamenii, ci numai pentru cei credincioşi. Veţi spune poate: Nu sunt toţi credincioşi? Nu. — Dar toti se numesc creştini. — S-or fi numind, dar aceasta nu însemnează că si sunt. Credinciosul a trăit o minune. Si cine n-a trăit minunea, nu este credincios. Minunea aceasta este învierea sufletului la o viaţă nouă, este întoarcerea la Dumnezeu, împăcarea cu Dumnezeu, naşterea din nou. Celui ce n-a trăit această minune, nu i se poate cere să se poarte după îndemnurile acestea. Dumnezeu nu obişnuieşte să ceară de la oameni, dacă n-a dat mai întâi. Domnul Isus nu seceră unde n-a semănat si nu culege smochine din mărăcini, decât numai după ce a schimbat mărăcinele în smochin. Până n-a intrat cineva pe poarta cea strâmtă, ca să apuce pe drumul îngust care duce la cer, Dumnezeu nu-i cere să se poarte într-un chip vrednic de El.

Cum aş vrea ca astfel de gânduri să se înfigă adânc în dumneavoastră, ca să vă faceţi bine soco- teala dacă aţi trăit minunea trecerii de partea Domnului Isus! Sunteti datori să vă faceţi o serioasă cercetare de sine, ca să vedeţi cum stati. Dumnezeu nu cere o viaţă sfântă de la cel pe care nu l-a făcut El mai întâi sfânt. El mai întâi îţi dă şi pe urmă Ii dai si tu din ce ti-a dat El. Ceilalţi să se pocăiască si să creadă în jertfa de pe Golgota, să-L primească pe Domnul Isus şi să-L urmeze. Până n-or face pasul acesta, astfel de lucruri scumpe şi înalte nu simt cerute de la ei.

Apostolul Pavel spune Tesalonicenilor: „Aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu”. Am primit deci informaţii că voi chiar aşa faceţi cum v-am învăţat, se cade însă să sporiţi tot mai mult. Omul poate să trăiască pentru ca să placă lui însuşi, făcându-şi voia, sau pentru plăcerea lumii, făcând voia Diavolului, şi în sfârşit ca să placă lui Dumnezeu, făcându-I voia. Cine vrea să placă lui Dumnezeu se întreabă continuu: felul meu de a gândi place lui Dumnezeu? Ce vorbesc eu place lui Dumnezeu? Ce fac eu, place lui Dumnezeu? Cine trăieşte numai pentru sine se numeşte egoist. A trăi ca lumea, în dosul căreia este Diavolul, înseamnă necredinţă. Cel credincios si-a ales să placă lui Dumnezeu, de aceea urmăreşte ca prin toate să fie slăvit Dumnezeu.

„Ştiţi ce învăţături v-am dat prin Domnul Isus.” V-am predicat pe Domnul Isus şi v-am arătat cum să fiţi plăcuţi lui Dumnezeu, iar voi vă aduceţi aminte de îndemnurile pe care vi le-am dat. „Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.” Dumnezeu vrea ca din păcătoşii care s-au întors la El, să facă oameni sfinţi. întâi îi socoteşte sfinţi şi după aceea le dă putere să trăiască ca sfinţi. Sfinţenia este lucrarea lui Dumnezeu în sufletul care a primit pe Domnul Isus. Din clipa în care L-ai primit, eşti sfânt, adică eşti pus deoparte pentru El. Sfinţenia este darul pe care ţi l-a făcut Dumnezeu, nu ţi-ai câşti- gat-o prin puterea ta sau vreo faptă a ta. Domnul Hristos este pentru noi sfinţire şi răscumpărare (1 Corinteni 1.30). Oricât de plin de păcat ar fi trecutul cuiva, Domnul îl iartă şi-1 socoteşte drept ca şi când n-ar fi greşit niciodată. Atât este de mare harul lui Dumnezeu! Dacă ar mai rămâne din trecut un păcat neşters, necurăţit de sângele Domnului Isus, n-ai putea să te bucuri de pace deplină. Aşa treci de partea Domnului Isus, în rândul sfinţilor care si-au ales să facă de acum voia Lui. Un astfel de lucru întrece orice închipuire.

Cum să cunoaştem voia lui Dumnezeu în orice privinţă, ca s-o şi putem împlini? vor întreba mulţi. Cine a împlinit voia lui Dumnezeu în totul, ca să ne luăm şi noi după el? Răspunsul este simplu şi uşor: Domnul Isus a împlinit în totul voia lui Dumnezeu. El a fost supus şi ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce (Filipeni 2.8). El este singurul care a slăvit în totul pe Tatăl pe pământ, pentru că El păcat n-a făcut şi dacă a murit, a murit pentru păcatele noastre. El a trăit voia Tatălui, fără nici o abatere. „Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat?” întreba El pe potrivnicii Săi. Fariseii şi cărturarii cunoşteau bine legea şi dacă ar fi văzut la Domnul Isus vreun păcat, cum L-ar mai fi învinuit! Şi aşa, ei L-au învinuit, dar pe nedrept.

Vrei să cunoşti voia lui Dumnezeu? Caută să cunoşti pe Domnul Isus. Nu este vorba să cunoşti unele cuvinte din Biblie sau adevăruri, zise creştine, ci să cunoşti pe Domnul Isus şi, prin El, să cunoşti pe Dumnezeu ca Tată. Aceasta este viaţa veşnică (Ioan 7.3).

Ce se întâmplă însă? Avem încă în noi o fire păcătoasă, care poate să ne înşele; mai este şi lumea cu ispitele ei la tot pasul şi în dos Diavolul care, ca un leu răcnind, caută pe cine să înghită. Dumnezeu ne-a dat însă pe Duhul Sfânt ca să locuiască în noi ca într-un templu şi ne-a dat şi Cuvântul lui, Scriptura Sfântă. Domnul Isus spune: „Cercetaţi Scripturile, căci ele vorbesc despre Mine”. Scriptura ne stă la îndemână ca să cunoaştem voia lui Dumnezeu.

În legătură cu sfinţirea, Pavel pune în faţă câteva păcate care puteau să se mai ivească în vreun fel. Tesalonicenii nu erau de mult timp credincioşi. Trăiau într-o lume stricată. Tesalonicul era un port si se stie că viata din porturi a fost si este foarte stricată. Chiar fără aceasta, si la Greci si la Romani era mare destrăbălare. Păcatul acesta era parcă mai răspândit ca oricare altul. De altfel, el este păcatul tuturor timpurilor şi al tuturor popoarelor. „Să vă feriţi de curvie!” Stiti destrăbălarea din care ati ieşit! Evreii erau învăţaţi din Lege şi aveau o viaţă mai deosebită, ei nu erau în întunericul grozav în care se aflau păgânii.

Nu putem să vorbim mai pe larg despre păcatul acesta. El cuprinde un domeniu aşa de întins şi aşa de felurit, încât cine s-ar apuca să vorbească mai pe larg despre el, ar intra într-o bălăceală înspăimântătoare. Câte alte lucruri se petrec în ascuns şi ţin tot de acest domeniu! Oamenii cred că ce fac ei în ascuns, ascuns rămâne şi de ochii lui Dumnezeu, dar se înşală. în Psalmul 139 spune: „Nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine.” Scriind Efesenilor, apostolul spune: „Este ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns” (5.12). Păcatul acesta este un păcat împotriva trupului tău şi, ca orice păcat, împotriva Ivii Dumnezeu. Corintenii care veniseră în legătură cu filozofia, îşi puseseră în lucrare mintea aşa fel încât ajunseseră aproape să încuviinţeze acest păcat. Unii din ei judecau aşa: După cum pântecele este pentru mâncare şi mâncarea este pentru pântece şi vor pieri amândouă, şi mâncarea şi pântecele, când omul moare, tot aşa este şi trupul: chiar dacă îl dai desfrânării, o să moară odată şi atunci a pierit şi desfrânarea. Pavel însă le spune: Este adevărat că pântecele este pentru mâncare şi mâncarea este pentru pântece, iar Dumnezeu va nimici şi pântecele şi mâncările; însă trupul nu este pentru curvie, ci pentru Domnul şi Domnul pentru trup (1 Corinteni 6.13).

Păcatul desfrânării este un păcat şi împotriva semenului tău. Va spune cineva: Ne-am învoit la acest păcat. Oare învoirea face din păcat ceva îngăduit? Nu ştiu care să fi scăpat să nu fi fost întinat de acest păcat, fie în faptă, fie în vorbă, fie în gând. Omul leagănă păcatul în gând şi apoi îl înfăptuieşte. Pe urmă are să suspine toată viaţa pentru urmări.

„Fiecare din voi să ştie să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi în cinste, nu în aprinderea poftelor, ca Neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu.” Despre apostolul Pavel, Domnul spune: „Este un vas pe care l-am ales” (Faptele Apostolilor 9.15). Apostolul Petru spune despre femeie că este un vas mai slab (1 Petru 3.7). Aici spune că fiecare să-şi stăpânească vasul în sfinţenie şi cinste. Trupul să fie deci tinut ca un vas curat. Este nevoie ca si în privinţa aceasta, credinciosul să fie sub călăuzirea Duhului Sfânt. Fată de soţia sa, el să nu abuzeze, să-i dea cinste si să tină seama de slăbiciunile ei.

„Nu în aprinderea poftelor, ca păgânii, care nu cunosc pe Dumnezeu.” Ciudat dar adevărat: şi în această privinţă găsim rânduială în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Nimeni să nu umble cu înşelăciune şi cu nedreptate în treburi faţă de fratele său, pentru că Domnul pedepseşte toate acestea, după cum v-am spus şi v-am adeverit.”

Un om care se pretindea credincios avea o vacă de vânzare. Un credincios era amator să cumpere o vacă şi s-au învoit la preţ. Dar vaca este sănătoasă? a întrebat cumpărătorul. — Sănătoasă, a răspuns vânzătorul. După câteva zile, vaca a murit, pentru că era bolnavă. Atunci s-a descoperit că vânzătorul a umblat cu înşelăciune şi nedreptate.

Astfel de nedreptăţi şi înşelăciuni nici nu trebuie să se pomenească între credincioşi. înşelătoria şi nedreptatea vin din lăcomia de avere. Celor lacomi de avere le place de evanghelie pentru că ea îi face să nu mai dea bani pe tutun, pe băutură, pe petreceri şi distracţii de tot felul. în felul acesta, banii rămân în buzunar. A scăpat omul de unele, dar iată că si-a hrănit lăcomia de bani, care este o închinare la idoli si o rădăcină a tuturor relelor.

Credincioşii sunt deci îndrumaţi să nu umble nici cu înşelătorie, nici cu nedreptate în treburile lor, între ei si fată de ceilalţi oameni. Când un credincios şi-a dat cuvântul, să aibă grijă să-1 respecte. Când este vorba de vânzare şi cumpărare, să nu fie cu vicleşug şi înşelătorie. Când ai în păstrare bani străini, nu te atingi de ei. Cu banii tăi poţi să faci ce vrei, când însă te vei atinge de banii străini, îţi tulburi pacea. îţi zici că ai să-i pui la loc, dar până atunci vine cine ti i-a încredintat si ti-i cere. Cu ruşine va trebui să constati că n-ai meritat încre- derea pe care ţi-a acordat-o. Mai ales când este vorba de moşteniri, oamenii se reped ca la pradă.

Apostolul adaugă că Dumnezeu pedepseşte aceste lucruri: desfrânarea, înşelătoria, nedreptatea. Scriptura Sfântă ne dă exemple, că Dumnezeu pedepseşte aceste lucruri. Sodoma şi Gomora au pierit din pricina unui păcat urâcios care era acolo. Lăcomia de avere s-a văzut, de exemplu, la împăratul Ahab. Lângă pământul lui, avea şi Nabot, un om sărac, o vie. Ahab a pus ochii pe via lui Nabot şi i-a propus să i-o cumpere sau să-i dea tot pământ în schimb. Nabot însă a răspuns că nu-şi vinde moştenirea. Ahab s-a supărat. Atunci Izabela, soţia lui, prin vicleşug şi minciuni, a omorât pe Nabot. Aşa a pus Ahab mâna pe via lui Nabot.

„Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire. De aceea, cine nesocoteste aceste învăţături, nesocoteşte nu pe un om, ci pe Dumnezeu, care v-a dat si Duhul Său cel Sfânt!” Deci nu vă vorbesc de la mine, ci din partea lui Dumnezeu. Dacă ascultaţi, pe Dumnezeu ascultaţi; dacă nu ascultaţi, pe Dumnezeu nu ascultaţi, căci cu El aveţi a face. In ce mă priveşte, eu v-am pus în faţă cuvintele lui Dumnezeu.

Mai mult, Dumnezeu v-a dat nu numai înstiintări şi sfaturi prin mine, ci v-a dat si Duhul Său cel Sfanţ. Ascultaţi deci de Duhul Său care vă îndreaptă privirile spre Domnul Isus. Ascultaţi de îndemnurile Lui, pentru ca astfel să puteţi duce o viaţă curată înaintea lui Dumnezeu.