2 Tesaloniceni 2.1-12

Stim din Cuvântul lui Dumnezeu că cei credincioşi au un rău vrăjmaş care caută să-i abată ori de la învătătura curată ori de la viata curată, târându-i în păcat. Tesalonicenii aveau în inimile lor adevărul venirii Domnului Hristos; dar vrăjmaşul nu putea să sufere acest adevăr si ar fi voit să-i facă să-l piardă sau măcar să-l strice. De multe veacuri creştinătatea a pierdut acest adevăr şi a ajuns în halul în care se găseşte astăzi.

Tesalonicenii aveau o întrebare care-i chinuia: dacă vine Domnul Isus şi ia pe credincioşii Lui pe care-i găseşte în viaţă, ce se va face cu cei ce au murit mai înainte, dar tot în credinţă? Oare numai cei ce vor fi în viaţă vor avea parte de răpire? Atunci cei adormiţi ar fi păgubiţi. La această întrebare apostolul le-a răspuns în prima sa epistolă şi le-a spus că cei ce au adormit în Hristos n-au nici o pagubă, căci ei vor învia întâi, după aceea noi cei vii vom fi schimbaţi într-o clipă şi toţi împreună vom întâmpina pe Domnul în văzduh. .

După aceea, vrăjmaşul a venit cu altceva şi le-a spus: Iată că voi suferiţi. Suferinţa şi prigoana voastră nu mai contenesc. Nu cumva răpirea va fi avut loc fără voi, iar voi vă găsiţi acum în „ziua aceea mare a Domnului”? Vrăjmaşul căuta deci să sucească lucrurile şi să le strecoare gândul că răpirea a avut loc, deci să n-o mai aştepte. Au venit învăţători mincinoşi care au spus că a şi venit „ziua cea mare a Domnului”, deci ei se găsesc în necazul cel mare.

Apostolul Pavel răspunde la această întrebare şi restabileşte adevărul că n-a venit „ziua cea mare”, nu sunt în necazul cel mare. N-a venit nici răpirea, care va fi în viitor. în viitor va fi întâi răpirea, apoi lepădarea de credinţă şi după aceea arătarea lui Anticrist, sub care va fi necazul cel mare. Aşa se însiruie aceste evenimente. Mare folos au credincioşii, cititori ai Cuvântului lui Dumnezeu, când reuşesc să pună lucrurile în şirul lor. Dacă ei nu fac acest lucru, le încurcă pe toate şi nu înţeleg Cuvântul.

Cineva, citind Apocalipsa, zicea că Ioan Evanghelistul trebuie să fi avut febră când a scris cele ce a scris. Toate i se păreau acolo alandala. Lucrurile sunt bine puse în Cuvânt, neclaritatea era în mintea acelei persoane. Aşa păţesc toţi oamenii care se iau după mintea lor: le încurcă pe toate. Unii s-au apucat să spună că în cutare an va veni Domnul Isus. Cei ce i-au crezut, au ieşit la câmp ca să-L aştepte acolo. Dar n-a venit. Cel ce fixase acea dată a recunoscut că s-a înşelat în socoteli si a fixat o altă dată, dar nici atunci Domnul n-a venit. Satan vrea să compromită adevărul scump al venirii Domnului Isus, servindu-se de oameni care au lucrat împotriva celor spuse în Cuvânt. In adevăr, Cuvântul spune categoric că vremurile şi soroacele, le-a păstrat Tatăl sub stăpânirea Sa (Faptele Apostolilor 1.7). Nu-i este îngăduit nimănui să fixeze o dată. La ce dată, în ce an se vor întâmpla, noi nu ştim. Tatăl nu le-a spus nimănui, ci le-a păstrat pentru Sine. Noi luăm cunostintă de lucrurile viitoare spuse nouă în Cuvânt, dar data la care se vor întâmpla nu putem s-o spunem. Unii zic că pe la anul 2000 se vor întâmpla evenimente mari. Dar spunând aşa, ei nu vorbesc după Cuvânt, oricât de mare ar fi trecerea de care ei se bucură în faţa celorlalţi.

Cum am spus, Diavolul căuta ca, prin învăţătorii mincinoşi, care se credeau că sunt si ei ceva si că vorbesc însuflaţi de Duhul Sfânt, să rătăcească pe Tesaloniceni. Unii din aceştia spuneau că aşa preciza însusi Pavel când a fost la ei: „vreo vorbă”. Alţii au recurs la alt mijloc: au scris nişte epistole pe care le-au iscălit cu numele lui Pavel: „vreo epistolă ca venind de la noi”. Pe vremuri, oamenii se foloseau si de acest lucru urât.

Apostolul a aflat lucrul acesta şi le spune lămurit să nu se lase amăgiţi în vreun fel, să nu se clatine de vreun duh care a spus cuiva că se găseşte în timpul cutare: „de vreun duh”.

Mai totdeauna, când au avut de suferit, credincioşii s-au gândit dacă nu cumva va fi venit necazul cel mare, când Anticrist prigoneşte pe cei credincioşi. Dar au greşit, pentru că n-au luat seama cum sunt înşiruite lucrurile în Cuvânt.

Cuvântul ne spune că în timpurile din urmă cunoştinţa va creşte; iar noi ne găsim în timpurile din urmă, când cunostinta a crescut si, fără să punem date, lucrurile se pot înşirui aşa: răpirea, lepădarea de credinţă, arătarea lui Anticrist, necazul cel mare, după aceea venirea Domnului Isus cu ai Săi pentru a împărăţi.

„Ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată” este necazul cel mare; dar el nu va veni înainte de a veni lepădarea de credinţă.

Mulţi, care poartă numele de creştini, se amăgesc cu nădejdi înşelătoare. Ei spun: Creştinismul se va răspândi pe toată faţa pământului şi lumea va ajunge o împărăţie a lui Dumnezeu. O închipuire greşită! Nu spune nicăieri în Biblie că evanghelia harului se va răspândi pe toată faţa pământului. — Nu spune însă că Evanghelia va fi propovăduită în toată lumea? va zice cineva. Care evanghelie? întrebăm noi. Este o evanghelie a harului, care sună dulce: „Crede în Domnul Isus si vei fi mântuit tu si casa ta”; dar este şi o „evanghelie a împărăţiei” (Matei 24.14). Aceea sună aşa: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor” (Apocalipsa 14.7). Nu trebuie confundată una cu alta. Cuvintele lui Dumnezeu sunt toate la locul lor şi trebuie luate cu multă băgare de seamă. S-ar cădea ca ceea ce ascultati acum să controlati acasă, ca să vedeţi dacă cel ce vă vorbeşte grăieşte adevărul. Aşa făceau oamenii din Bereea: ei mergeau să asculte pe apostolul Pavel, dar acasă cercetau să vadă dacă aşa este cum li s-a spus. Noi nu impunem nimănui spusele noastre, ci dorim să fim controlaţi. Dacă nu găsiţi în Biblie ce vă spunem noi, atunci noi suntem nişte mincinoşi; dacă veţi găsi acolo ce spunem noi, atunci noi am mărturisit adevărul lui Dumnezeu, spre binele dumneavoastră. Ce vreţi mai mare cinste decât aceasta care vi se dă, că adică nu vi se cere să înghiţiţi lucrurile pe nemestecate.

Apostolul Pavel vorbeşte aici de „lepădarea de credinţă” (versetul 3). Istoria bisericii spune de popoare care au intrat cu miile în biserică, botezându-se, dar tot cu miile au ieşit sau vor iesi din ea. Au intrat în apă pe o parte a râului ca păgâni şi au ieşit pe cealaltă parte creştini. Şi dacă s-a lucrat aşa, înţelege oricine ce slab s-a lucrat. Casa care s-a clădit a fost pe nisip şi nu este de mirare că ea se prăbuşeşte. Aşteptările celor ce spun: Creştinismul se va răspândi pe faţa întregului pământ şi va fi o turmă şi un Păstor, sunt zadarnice. Nimic nu îndreptăţeşte o astfel de aşteptare. Va fi lepădarea de credinţă, chiar de aceasta exterioară, care constă doar în unele forme. Lepădarea de credinţă va fi nu numai la creştini, dar si la Evrei, ba chiar si la celelalte popoare păgâne, care se mai închină încă la idoli. Anticristul care va veni va căuta să facă o singură religie pe toată faţa pământului, toţi oamenii să se închine lui şi în primul rând cei numiţi creştini.

Lepădarea de credinţă nu vine deodată, ci treptat. Cuvântul ne spune că lepădarea de credinţă începuse chiar de pe vremea apostolilor şi s-a continuat mereu şi se continuă încă, în timp ce oamenii se amăgesc cu gândul că creştinismul se va întinde pe tot pământul!

Peste tot se vede decadentă si ruină în creştinătate. Este drept că Dumnezeu îşi ridică totdeauna martori ai Săi, dar aceştia sunt puţini la număr. Dumnezeu nu părăseşte adevărul şi nici pe credincioşii Săi. După Cuvânt, credincioşii alcătuiesc o turmă mică. „Nu te teme, turmă mică, căci Tatăl vă dă cu plăcere împărăţia.” Numărul celor ce se numesc cu un nume sau altul, al cărui înţeles ei nu-l mai pătrund, este mare; dar tot aşa de mare va fi şi 188 lepădarea de credinţă. Acest proces se continuă prin veacuri, dar va veni vremea când oamenii se vor lepăda pe faţă de orice credinţă.

Acestea sunt lucruri triste, desigur, dar aşa este scris. Am crezut că omenirea merge înainte în ce priveşte creştinismul, dar iată că o pândeşte dezastrul lepădării de credinţă.

Noi nu suntem în stare, în timpul nostru de acum, să pricepem mai adânc ce înseamnă aceasta. Unii mai pricep ceva, pentru că au mintea deprinsă să înţeleagă cuvintele lui Dumnezeu şi inima lor simte răul cum se răspândeşte. Alţii nu pricep nimic. Va veni însă vremea când oamenii vor pricepe, căci vor vedea aceasta cu ochii lor. Cred că noi nu vom vedea lucrul acesta în toată grozăvia lui, pentru că răpirea va fi înainte de lepădarea de credinţă.

După lepădarea de credinţă se va descoperi „omul păcatului, fiul pierzării”. Acestea sunt nume pe care le dă apostolul Pavel unui personaj care va apărea. Ioan Evanghelistul numeşte această persoană Anticrist, adică „împotriva lui Hristos”. Cuvintele cu care acela este descris aici sunt foarte clare: Omul păcatului, fiul pierzării, ieşit din pierzare şi mergând la pierzare, cel care este contra lui Dumnezeu şi a Domnului Hristos, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte „Dumnezeu”, deci mai presus şi de idoli, nu numai de Dumnezeu. Se va ridica mai presus de ce este vrednic de închinare, de adorare, şi se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.

Se poate aşa ceva? zice omul care citeşte aceste lucruri. Multe pot să ni se pară nouă imposibile, şi pe urmă vedem că sunt posibile. De vreme ce însă Cuvântul lui Dumnezeu se lămureşte tot prin Cuvântul lui Dumnezeu, putem aduce şi ale lucruri, în Apocalipsa acest personaj este descris mai pe larg în capitolul 13.

Reformatorii au zis că Anticrist este papa de la Roma, pentru că din partea papei au întâmpinat ei multă împotrivire. Mult sânge a curs din ordinul papei, dar nu este el Anticrist. Alţii au spus că trebuie să fie un sistem religios oarecare; dar nici aceasta nu este adevărat. Adevărul este că Anticrist se va arăta ca un om căruia Satan îi va da puterea lui. Credem însă că noi cei credincioşi în timpul de acum nu vom avea parte să vedem pe acest om, pentru că vom pleca înainte de a se arăta el.

„Omul fărădelegii” înseamnă că nu vrea să ştie de nici o lege. Domneşte după bunul lui plac: pe cine vrea să tină în viată, îl tine; cui vrea să-i ia viaţa, i-o ia. „Fiul pierzării” înseamnă că este ieşit din pierzare şi merge la pierzare. „Potrivnicul” înseamnă că este vrăjmaşul lui Dumnezeu. Anticrist înseamnă contra lui Hristos.

El se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu (versetul 4). Este vorba de templul lui Dumnezeu de la Ierusalim. Acela se va rezidi acolo. „Urâciunea pustiirii” de care vorbeşte Daniel este tocmai aşezarea acestui Anticrist în templul lui Dumnezeu (Matei 24.15). Domnia lui alcătuieşte necazul cel mare şi ţine patruzeci şi două de luni, sau o mie două sute şaizeci de zile, sau o vreme, două vremi şi o jumătate de vreme, adică trei ani şi jumătate. El cere ca oricine să-i aducă închinare ca lui Dumnezeu şi care nu va vrea să i se închine şi nu va primi un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, va fi omorât. Vor fi foarte mulţi martiri. Apostolul zice: „Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam acestea când încă eram la voi?” (versetul 5). Apostolul le-a spus, dar alţii i-au încurcat. Şi astăzi, prin adunările în care Dumnezeu începe o lucrare, vin alţii ca să încurce lucrurile, unul cu o idee greşită, altul cu o pornire nepricepută. Este urât lucru să vezi cum unul cu o altă învăţătură, caută să intre în câmpul de lucru al altuia şi nu lasă pe oameni să privească la Domnul Isus, să ia prin credinţă ce ne dă El şi să meargă cu El. Ne este silă când vedem cum vin cu dezbinări şi cu vorbiri de rău.

„Şi acum ştiţi bine ce-l.opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui.” Ce-l opreşte? In privinţa aceasta sunt multe păreri. Tesalonicenii ştiau, căci le spusese Pavel; noi însă nu ştim. De aceea este aici loc pentru multe păreri.

Una dintre păreri este aceasta: Domnul Hristos fiind respins de poporul evreu, Dumnezeu a dat împărăţia Neamurilor. După prorocul Daniel, sunt patru împărăţii; ultima este împărăţia romană. Pentru că Pavel întrebuinţează cuvântul „ce”, unii îşi dau cu părerea că ar fi împărăţia romană. Deci, câtă vreme împărăţia era în mâinile Romanilor, această împărăţie oprea pe acest om de a se arăta.

Alţii spun că trebuie să fie o persoană, întrucât apostolul zice mai jos: „Taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie dat la o parte” (versetul 7). Taina fărădelegii lucrează pe dedesubt şi va izbucni, dar cineva o opreşte. Cine? Unii zic că acesta este Domnul Isus. Când îşi va retrage El mâna de pe pământ, atunci se va arăta acel nelegiuit. Alţii spun că acesta trebuie să fie Duhul Sfânt, care locuieşte în credincioşi ca într-un templu. Când Biserica va fi luată de pe pământ, Duhul Sfânt va pleca şi El împreună cu ea.

Mai simt şi alte păreri, dar eu nu le pot înşira pe toate. Cei ce vor fi atunci vor înţelege cum nu putem noi înţelege.

„Taina fărădelegii” trebuie pusă alături cu „taina evlaviei”. „Taina evlaviei” este Dumnezeu în trup, adică întruparea Domnului Isus. Aşa spune la 1 Timotei. „Taina fărădelegii” este Satan întrupat în Anticrist. Satan se mai numeşte şi „maimuţa lui Dumnezeu”. Cum S-a întrupat Dumnezeu în Domnul Hristos, aşa se va întrupa Satan în Anticrist. Acesta este un lucru secret, o taină.

Dar „Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale” (versetul 8). în timpul necazului celui mare vor fi doi martori pe pământ, probabil la Ierusalim. Ei vor face aceleaşi minuni ca si Moise si Ilie de odinioară.

Ei vor spune oamenilor pe faţă: Nu vă închinaţi acestuia; aşteptaţi pe adevăratul eliberator, pe Isus Hristos! Spre sfârşit, aceşti doi vor fi omorâţi. Trupurile lor moarte vor sta trei zile în piaţă şi după trei zile vor fi înviaţi si ridicaţi la cer. Aceşti doi martori vor vorbi cu multă îndrăzneală împotriva apăsării „omului fărădelegii” împotriva lui Anticrist. Credincioşilor li se dă atunci îndemnul să nu se plece înaintea lui, pentru că domnia lui nu va fi de lungă durată, ci numai de trei ani şi jumătate.

Arătarea acestui personaj se va face „prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase, şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru cei ce simt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului, ca să fie mântuiţi” (versetele 9-l0). Domnul Isus a făcut minuni, dar a făcut minuni de bunătate, de har, de îndurare. (Numai o singură minune de judecată a făcut El, când a blestemat smochinul, care s-a uscat.) Satan, întrupat în Anticrist, va face şi el minuni, dar acelea vor fi minuni orgolioase. El va face să cadă foc din cer şi să vorbească o icoană. Oamenii care n-au primit dragostea adevărului, vor rămâne uimiţi; dar cei ce au primit înştiinţarea, nu se vor lăsa amăgiţi. Ceilalţi însă se vor lua după mintea lor şi vor zice: Nu vezi că face să cadă foc din cer când vrea? Nu vezi că vorbeşte o icoană? în felul acesta, oamenii vor cădea repede în cursa Diavolului, omul fiind foarte aoritor după minuni. Dumnezeu face şi astăzi minunea naşterii din nou cu orice suflet care se pocăieşte şi crede în Domnul Isus, dar oamenii nu vor această minune.

„…Pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi” (versetul 10). Dumnezeu este iubire, El spune adevărul din iubire faţă de noi, adevăr cu privire la noi înşine, cu privire la lume, cu privire la timpul de acum şi cu privire la viitor. Adevăr este Domnul Hristos, Adevăr este Cuvântul lui Dumnezeu, Adevăr este Duhul Sfânt. Adevăr este că suntem păcătoşi. Adevăr este că trebuie să fim spălaţi de toate păcatele noastre. Adevăr este că putem fi mântuiţi şi să devenim astfel copii ai lui Dumnezeu. Adevăr este tot Cuvântul lui Dumnezeu. Dar oamenii nu primesc adevărul. De ce? Pentru că adevărul întâi îi umileşte. Nu este lucru puţin să te încredinţezi măcar în parte de păcatele tale şi să te înflori de dreapta judecată a lui Dumnezeu.

Dar dacă oamenii nu primesc dragostea adevărului, nu pot fi mântuiţi. Ce face Dumnezeu? Îi înstiintează; iar dacă ei nu vor, „le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună” (versetul 11). Minciuna cea mare este să creadă pe Anticrist, întruchiparea Satanei. „Pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” Iată de ce nu primesc adevărul: găsesc plăcere în nelegiuire. Şi pentru plăcerea trecătoare a păcatului, plăcere păcătoasă, plăcere vinovată, ei se lipsesc de fericirea lor de acum şi din viitor. În loc să se încreadă în Domnul Isus si să se bucure că păcatele le pot fi iertate, că pot merge pe o cale nouă care duce în cer, ei găsesc plăcere în nelegiuire. Câteodată îşi exprimă această plăcere de nelegiuire şi în faţa celor ce le mărturisesc unele lucruri serioase, care ar trebui să-i zguduie până în adânc. Vorbeşti de cer unui tânăr flecar si stricat, iar el te întreabă: „Dar acolo sunt fete frumoase?” Sau îţi spune: Da, dar mie îmi place să beau, să petrec. — Cu asta ţi-a închis gura.

Din pricină că găsesc plăcere în nelegiuire, unii oameni nu primesc dragostea adevărului şi de aceea Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire. Pe cel ce nu primeşte adevărul, pe acela Dumnezeu îl lasă pradă minciunii. Şi mulţi merg în felul acesta, până se pomenesc în locul de chin. „Azi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile,” spune Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru plăcerea vremelnică a păcatului să renunţi la fericirea de aici si de dincolo? Ce nenorocire scump plătită! Dumnezeu întinde omului iertarea, pacea, lumina şi viaţa veşnică, iar omul nu primeşte pentru că îşi găseşte plăcerea în păcat. Spuneam odată unui tânăr: Nu vrei şi dumneata să mergi pe calea lui Dumnezeu? — Nu-mi place de ea, mi-a răspuns el. Ii plăcea păcatul. Dar ce mai culege de pe urma păcatului! Şi ce are să culeagă în veşnicie, dacă rămâne în stare de păcat! Păcatul desparte pe om de Dumnezeu, îl ţine departe de Dumnezeu şi, dacă moare în păcat, depărtat de El rămâne pentru totdeauna.