1 Împărați 3:13-28 – Judecata dreaptă

După inteligența spirituală de a se închina înaintea chivotului, prima manifestare a înțelepciunii o vedem la Solomon în aceea că „înțelepciunea lui Dumnezeu era în el ca să facă dreptate“ (v. 28). Solomon cunoștea judecata dreaptă. Faptul că era vorba de niște prostituate nu schimbă cu nimic dreptatea. Oamenii se lasă mereu influențați în judecățile lor de caracterul persoanelor care li se adresează, dar cu Dumnezeu nu este așa. La El contează inima și nu caracteristicile exterioare. Judecata lui Solomon se bazează pe afecțiunile pe care le manifestă inima. În acest caz, afirmațiile și negațiile aveau aceeași valoare, așa că judecata nu se putea baza pe ele (v. 22). Ceea ce putea clarifica era manifestarea inimii. Nu se punea problema care dintre cele două femei era mai merituoasă – pentru că amândouă erau prostituate -, nici dacă fapta reclamată era probabilă sau dacă ea chiar avusese loc – pentru că nu exista nici un martor -, nici dacă mama cea adevărată își putea recunoaște copilul după anumite semne exterioare – nu exista așa ceva. Singura mărturie era că una dintre acele femei spunea că nu îl recunoștea pe fiul ei în copilul mort. Se punea deci problema să fie judecată starea inimii ei, iar aceasta poate fi judecată numai în temeiul afecțiunilor. Una dintre acele femei avea un obiect pe care îl iubea. Care dintre ele era aceea? Când există legături reale dorim să păstrăm cu orice preț ceea ce ne este drag cu riscul de a-l pierde pentru noi. Așa este iubirea. Dragostea nu este egoistă, ci se sacrifică pentru obiectul ei. Iubirea lui Hristos a făcut aceasta pentru noi și noi, în schimb, putem face aceasta pentru El: „Pentru tine suntem dați morții toată ziua“ (Rom. 8:36).

Când mama cea adevărată a văzut sabia ridicată asupra copilului său a fost tulburată în lăuntrul său pentru fiul ei. Obiectul iubirii noastre este pentru noi mult mai mult decât iubirea noastră pentru el. Aceasta este ceea ce o deosebește pe mama cea adevărată. În mărturia creștină, acela care nu a găsit un obiect pentru inima și lăuntrul său se trădează destul de repede. „Tăiați-l în două“, a spus cea care nu era mama copilului. Numai înțelepciunea dicină este capabilă să discearnă realitatea mărturiei prin intermediul stării inimii. Cât de des întâlnim această mărturie care nu este autentică! Unde este inima pentru Hristos, unde este devotamentul care sacrifică pentru El chiar și cele mai legitime avantaje și cele mai adevărate drepturi pe care le are? Nu este vorba de bunătate naturală, nici de noblețe a inimii, pentru că, repetăm, avem a face nu niște prostituate. Este vorba de acele legături create de Dumnezeu, de un obiect dat de El, pe care sufletul îl prețuiește. Dumnezeu nu ni-l va lua niciodată, ci, dimpotrivă, în încercare, îl vom primi ca din nou din mâna Lui. „Daţi-i celei dintâi copilul cel viu şi nu-l omorâţi, pentru că ea este mama lui“.