1 Împărați 9:1-9 – Yahve vorbește

Acest pasaj încheie a doua parte a istoriei lui Solomon.

Prima parte, capitolele 1 și 2 ne istorisesc proclamarea împărăției și principiile pe care s-a întemeiat ea: judecata executată asupra celor care L-au dezonorat pe Dumnezeu sub domnia lui David.

De la capitolul 3 până la 9:9 ne este prezentată istoria interioară a acestei domnii glorioase.

În capitolele 3 și 4 avem originea acestei istorii, la Gabaon, principiile și ordinea din împărăție și caracterul de perfecțiune morală al împăratului.

În capitolele 5 – 8, înțelepciunea împăratului este angajată pentru a-i da lui Yahve un loc de odihnă demn de El în mijlocul poporului supus lui. Construirea templului este evenimentul central al domniei lui Solomon, după care a urmat construirea platului împăratului, națiunile fiind asociate în aceasta cu poporul lui Dumnezeu. În sine, în cap. 8 am văzut dedicarea templului cu sărbătoarea corturilor, prefigurând odihna poporului lui Yahve în timpul domniei lui Mesia, Solomon însuși prezentându-se în caracterul de Melhisedec și mijlocitor.

Această istorie internă se încheie cu o nouă arătare a lui Yahve. El i s-a arătat lui Solomon într-un vis, cum îi apăruse și la Gabaon. El i-a dat după cererea lui: „Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta, cu care te-ai rugat înaintea Mea; am sfinţit casa aceasta pe care ai construit-o, ca să pun acolo Numele Meu pentru totdeauna; şi ochii Mei şi inima Mea vor fi întotdeauna acolo“ (v. 3). Este un răspuns necondiționat la ceea ce Solomon, ca imagine a lui Hristos, a făcut pentru Yahve. Acesta din urmă a primit ceea ce a construit Solomon ca fiind pentru totdeauna înaintea ochilor Săi.

Dar imediat, ca pe tot parcursul acestei cărți, a urmat aspectul responsabilității, care este exact opusul celui dintâi. Dacă este vorba de Solomon ca simbol, totul este asigurat, dar dacă este vorba de Solomon sub responsabilitate, totul este sub semnul întrebării. Tronul lui poate fi întărit pentru totdeauna numai dacă este drept și fidel; urmașii lui vor fi stabilizați numai cu această condiție. Israel avea să fie necredincios, ca și împăratul său, aveau să se închine altor dumnezeu și nimic din ceea ce a fost întemeiat de Solomon nu avea să mai rămână. Poporul a fost luat și casa însăși a fost lepădată și distrusă (v. 6-9).

Astfel, cu două versete mai încolo după ce Dumnezeu a declarat necondiționat că ochii Săi și inima Sa vor fi întotdeauna asupra acelei case, el a declarat că avea să-i lepede dinaintea feței Sale. Se contrazice oare Dumnezeu? Sigur că nu, și după cum amenințarea condiționată s-a împlinit literal, și promisiunea necondiționată se va împlini literal, când împăratul cel adevărat după inima lui Dumnezeu Îi va zidi o casă, un templu pe pământ, glorios într-un alt fel decât cel al lui Solomon și o locuință în cer, unde va fi tronul lui Dumnezeu și al Mielului, când Dumenzeu se va odihni în Sion, în același timp ca în Adunarea glorioasă.

Așa se încheie istoria lui Solomon. Restul capitolului 9 și capitolul 10 ne vorbesc despre relațiile lui cu națiunile. Este istoria externă a domniei lui. Nu că în perioada precedentă nu s-ar fi vorbit despre acestea, dar aceste relații au fost menționate numai în relație cu interiorul împărăției, ca, de exemplu, căsătoria cu fiica lui Faraon și relațiile lui Hiram cu împăratul pentru construirea templului.