Introducere – Zaharia

Zaharia se ocupa cu imperiul naţiunilor mai mult decât ceilalţi doi profeţi de după captivitate, de acea împărăţie sub al cărei jug erau iudeii, şi de aşezarea, în perfecţiune, a sistemului glorios care trebuie să însoţească prezenţa lui Mesia. Pe de altă parte, el ne prezintă respingerea lui Mesia de către acea rămăşiţă întoarsă din captivitate, şi apoi starea nenorocită şi de necredinţă în care urma să fie lăsat poporul, stare care prin care poporul avea să fie caracterizat în mod public, şi, în ultimul rând, ultimele atacuri ale vrăjmaşilor lui Yahve împotriva lui Israel, în special cele împotriva Ierusalimului. Profetul anunţă nimicirea acelor vrăjmaşi prin judecata lui Dumnezeu, ca şi gloria şi sfinţenia poporului, care avea să fie urmarea eliberării lor prin intervenţia braţului lui Yahve, care, de atunci încolo va fi glorificat şi va judeca tot pământul. Este istoria completă a lui Israel şi a naţiunilor în relaţiile lor cu Yahve, de la captivitate până la sfârşit, în măsura în care acea istorie se leagă de Ierusalim, de a cărui restaurare se ocupă în mod special profetul, pentru că, dacă dominanta profeţiei lui Hagai este casa, Ierusalimul este punctul de plecare al profeţiei lui Zaharia, deşi, pe parcursul profeţiei, templul şi, chiar mai mult, Mesia, vin în prim-planul tabloului.

Profeţiile lui Zaharia au aproximativ aceeaşi dată cu cele ale lui Hagai şi, la Zaharia, sunt două profeţii înafara celei introductive, pe când la Hagai sunt patru profeţii. Prima profeţie a lui Zaharia este cu o lună sau două luni anterioară ultimelor două profeţii ale lui Hagai, care au fost rostite în aceeaşi zi. Iar la data celei de-a doua profeţii a lui Zaharia (cap. 7), construcţia templului nu se încheiase încă, dar era destul de avansată pentru ca acesta să poată fi loc de închinare şi casă chiar dacă încă nu avusese loc consacrarea lui.