Înainte-mergătorii reformei

După cum am văzut, mâna nemiloasă a bisericii de la Roma — această sfântă mamă, cum se numea ea — apăsa greu oriunde se găseau astfel de credincioşi, care nu-şi plecau genunchiul în faţa ei, nu-i recunoşteau întâietatea răpită pe nedrept şi-i lepădau închinarea idolească, ceremoniile mincinoase şi învăţăturile necreştine. „în afară de ea, nu este mântuire”, spunea ea; iar această mântuire nu era mântuirea prin har, ci o mântuire cumpărată cu fapte bune, dată prin preoţi, aşa-zişii mijlocitori între Dumnezeu şi oameni, stăpânind asupra conştiinţei oame- nilor şi susţinând, ca să-şi păstreze prestigiul şi autoritatea nevătămate, pretenţia hulitoare că pot să schimbe pâinea şi vinul de la cină, prin câteva cuvinte sfinţite, în însăşi persoana lui Hristos în carne şi sânge, suflet şi dumnezeire! În fruntea acestor stări de nelegiuiri care înlănţuiau sufletele şi le ţineau în întuneric, se înălţa papa, pretinsul urmaş al neînfricatului apostol Petru, papa, adeseori lumesc, stricat şi necredincios, întinzându-şi stăpânirea nu numai asupra clerului, arhiepiscopilor, episcopilor, preoţilor, apoi asupra laicilor, dar pretindea să conducă şi pe principi, pe regi şi pe împăraţi. Închisoarea, focul şi sabia nimiceau numaidecât pe cei care nu se plecau în faţa acestei puteri de temut, adică pe ertici, cum îi numea Roma, şi îi numeşte pe toţi cei care, întemeindu-se pe Cuvântul lui Dumnezeu, îi calcă ereziile în picioare.

Totuşi, în ciuda tuturor cruzimilor, tuturor persecuţiilor, a fost totdeauna, după cum am văzut, o mărturie a adevărului, o lumină mai mult sau mai puţin strălucitoare în mijlocul întunericului, mai mult sau mai puţin curată în mijlocul stricăciunii, prin martirii credincioşi care înfruntau totul pentru Hristos, sufereau şi mureau pentru a ţine sus ceea ce au aflat ei înşişi din acest Cuvânt al lui Dumnezeu, pe care clerul îl ascundea de popor. Era mica rămăşiţă din Tiatira, ridicându-se împotriva nelegiuirilor Izabelei (Apocalipsa 2.24).

Însă Dumnezeu nu voia ca negura să apese mai departe asupra omenirii. El avea să ridice oameni, slujitori ai Săi, pe care îi va sprijini cu puterea Sa împotriva Romei şi împotriva mai- marilor pământului, care vor scoate la lumină, înaintea tuturor, Cuvântul Lui, Biblia, pe care se vor întemeia, şi care vor vesti Evanghelia mântuirii prin credinţa în Isus. Şi astfel vor fi puternic clătinate Roma şi ereziilor ei; astfel Vor fi eliberate sărmanele suflete împovărate sub greutatea jugului ei. Aşa a fost timpul acelei puternice lucrări a Duhului lui Dumnezeu, care se numeşte Reformă. Dar precum revărsatul zorilor o iau înainte şi vestesc ivirea zilei, înaintea marilor reformatori pe care i-a ridicat Dumnezeu, ca: Luther, Calvin, Zvingli şi alţii, au fost câţiva înainte-mergători, care le-au pregătit calea.

Printre aceştia se află mai cu seamă Wycliffe în Anglia şi Ioan Huss în Boemia. Vom spune câteva cuvinte despre lucrarea pe care a desfăşurat-o Dumnezeu prin aceşti oameni ai Săi.