O perspectivă care dă curaj

  Sfârşitul capitolului (versetele 23-31) este o perspectivă încurajatoare. Păstorul nu Se opreşte la partea negativă a lucrurilor, ci El vorbeşte despre rezultatele minunate, care sunt urmarea grijii Lui pentru turmă. Pentru Israel, aceste versete se vor împlini cu toate amănuntele lor în Împărăţia de o mie de ani.
În aplicarea lor la noi, aceste versete vorbesc şi credincioşilor de astăzi:

  1) Noi nu avem de-a face cu oameni, ci cu Dumnezeu Însuşi. În versetele 23 şi 24, El Se prezintă sub patru nume diferite. În primul rând, El este Păstorul. Acest lucru ne face să ne gândim în mod deosebit la dragostea şi grija Sa permanentă pentru oi. În al doilea rând, El este „Domnul Dumnezeu“ (Jehova), Cel care nu Se schimbă niciodată. În al treilea rând, El este Dumnezeu, a Cărui atotputernicie nu cunoaşte limite. În al patrulea rând, El Se prezintă ca şi Căpetenie. Aceasta ne aduce aminte, că El este Conducătorul care merge înaintea alor Săi (a se vedea de exemplu Isaia 55.4). Autorul epistolei către Evrei ni-L prezintă ca şi „Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei noastre“ (12.2), spre care noi trebuie să ne aţintim permanent privirea.

  2) El face un legământ de pace. Literalmente, acest legământ este de fapt cu Israel şi nu cu noi (Ieremia 31.31). Dar rezultatele acestui legământ sunt deja de acum partea noastră. Noi nu numai că avem pace cu Dumnezeu, ci noi cunoaştem şi savurăm pacea lui Dumnezeu. Pacea lui Hristos domneşte în inimile noastre, adică hotărăşte (Coloseni 3.15). Noi putem să trăim din această pace. Prin legătura păcii putem astăzi să ne străduim să păzim unitatea Duhului (Efeseni 4.3).

  3) Domnul nostru îngrijeşte de siguranţa noastră. De mai multe ori în versetele 25-28 se vorbeşte că oile vor putea locui şi se vor putea odihni în siguranţă. Domnul nostru garantează acest lucru. În lumea în care trăim, siguranţa este o noţiune relativă. O siguranţă absolută nu există aici. Dacă este vorba despre relaţia noastră cu Domnul nostru, atunci nu ne bazăm pe speculaţii. Noi avem Cuvântul Său şi promisiunile Sale. El ne va păzi. Pe aceasta ne putem baza pe deplin. Este adevărat că trăim în „pustiu“, unde totul este uscat şi pârjolit. Trăim în „păduri“ (versetul 25) unde sunt primejdii, dar deasupra noastră şi cu noi este mâna puternică a unui Păstor, din mâna Căruia nu ne poate smulge nimeni.

  4) Noi suntem oameni binecuvântaţi. Pe de o parte, noi înşine suntem binecuvântaţi de Dumnezeu, iar pe de altă parte, suntem o binecuvântare pentru alţii (versetul 26). David vorbeşte despre o masă care i s-a întins în faţa vrăjmaşilor săi. Capul său a fost uns cu untdelemn şi paharul său era plin de dădea peste el (Psalm 23.5). Deşi suntem încă în lumea aceasta, există această masă a părtăşiei şi a binecuvântărilor. Această binecuvântare este peste noi, o savurăm, dar în acelaşi timp curge pe deasupra din paharul umplut cu binecuvântare. Avem voie să fim o binecuvântare pentru alţii, pe care Domnul i-a pus alături de noi şi pe drumul nostru. Suntem noi o binecuvântare pentru alţii?

  5) Noi trăim în libertate. Versetul 27 vorbeşte despre sfărâmarea jugului, de care am fost subjugaţi altădată. Copiii lui Dumnezeu au fost chemaţi la libertate (Galateni 5.13). Noi nu suntem sclavi ai lui satan, nici ai păcatului, nici ai Legii. Ştim foarte bine, că mai putem păcătui, şi din păcate se întâmplă des. Dar noi nu mai stăm ca ceilalţi oameni sub puterea lui satan, sub constrângerea de a păcătui. Libertatea creştină constă în a face voia Domnului nostru ceresc, cu bucurie şi din inimă.

     6) Noi am fost aduşi la cunoaşterea Domnului. Versetul 27 spune: „ …şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul…“ Domnul Isus Însuşi spune despre oile Sale: „Eu sunt Păstorul cel bun şi le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele“ (Ioan 10.14). Există deci o relaţie reciprocă. Domnul ne cunoaşte, şi acest gând ne face fericiţi. Dar şi noi putem să-L cunoaştem pe Domnul nostru. Putem şti foarte sigur cu Cine avem a face. În această cunoaştere nu există o rămânere pe loc, ci există o permanentă creştere.

  7) Noi cunoaştem relaţia noastră cu El. Noi Îl cunoaştem nu numai ca Păstorul nostru şi Domnul nostru, ci noi ştim şi că El este cu noi şi că suntem poporul Său (versetul 30). Nu este aceasta o făgăduinţă minunată a lui Dumnezeu? Avem noi nevoie de mai mult, într-o vreme în care în turma lui Dumnezeu domneşte dezordinea şi unii nu mai ştiu cum vor decurge lucrurile mai departe? Domnul nostru este cu noi şi noi suntem poporul Său. Noi Îi aparţinem. El ne-a câştigat prin suferinţele şi moartea Sa pe crucea de la Golgota. Turma Sa are o valoare mare pentru El, cu mult mai mare decât gândim noi.

  Capitolul se sfârşeşte cu cuvintele: „Voi, oile Mele, turma păşunii Mele, sunteţi oameni; şi Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu“ (versetul 31). Vrem să uităm cine suntem? „Pentru că El ştie din ce suntem făcuţi: Îşi aminteşte că suntem ţărână. Omul: zilele lui sunt ca iarba; înfloreşte ca floarea câmpului“ (Psalm 103.14-15). Aşa îl descrie David foarte exact pe om. Şi totuşi, Dumnezeu ne-a ales. Deşi suntem oameni şi vom rămâne oameni, suntem turma Sa, turma păşunii Lui. Noi Îi aparţinem, El vrea să îngrijească de noi. El este Dumnezeul nostru, Domnul nostru, Cel ce în veac nu Se schimbă. Ce fericire să-L cunoşti!