Păstorii falşi

  Am dori mai bine să trecem cu vederea descrierea păstorilor falşi, pentru că imaginea pe care profetul o zugrăveşte în primele 6 versete despre aceia care ar fi trebuit să se intereseze de poporul lui Dumnezeu, dar nu au făcut-o, este într-adevăr un tablou trist. Imaginea oferită de aceste versete este cu atât mai întunecată, cu cât o analizăm comparativ cu lucrarea şi activitatea bunului Păstor.
Totuşi este important să observăm ce spune Dumnezeu despre aceşti oameni. Noi nu suntem învăţaţi numai prin exemple pozitive, pe care să le urmăm, ci Dumnezeu ne avertizează şi cu privire la ce trebuie să nu facem, dându-ne exemple. Activitatea păstorilor falşi o vom compara pe parcursul studiului nostru cu lucrarea bunului Păstor. Aici voi aminti numai câteva semne caracteristice de bază, asupra cărora merită să medităm:
1. Păstorii falşi au avut o apreciere greşită a relaţiei lor cu Dumnezeu. Slujba lor nu era caracterizată de dragostea pentru Dumnezeu. Le lipsea şi frica de Dumnezeu. Se pare că ei nici nu ţineau seama de Dumnezeu. Aceste două puncte (dragostea faţă de Dumnezeu şi frica de Dumnezeu) sunt neapărat necesare în slujba pentru turma lui Dumnezeu.
2. Păstorii falşi au avut o apreciere greşită a relaţiei lor cu turma. Ei priveau turma ca o proprietate personală, gândind că pot face ce doresc cu ea. Urmarea a fost exploatarea turmei în folosul lor. Ei nu priveau turma cu ochii lui Dumnezeu, ci cu ochii lor. Drept urmare, le lipsea dragostea faţă de oi.
3. Comportamentul păstorilor falşi era marcat de egoism. Ei nu căutau folosul turmei, ci numai propriile avantaje. Ei se păşteau pe sine şi nu aveau grijă de turmă. Chiar şi grăsimea turmei, care aparţinea lui Dumnezeu, o luau pentru ei (Levitic 3.16). Nu în zadar ne avertizează Epistola lui Iuda cu privire la oameni care se păstoresc pe ei înşişi (versetul 12).
În slujba pentru Dumnezeu nu are ce căuta egoismul. El stă în opoziţie totală cu gândirea şi comportamentul adevăratului Păstor, Domnul Isus. Desigur, păstorul are voie să bea din laptele turmei, dar aceasta nu se face într-o atitudine marcată de egoism (1 Corinteni 9.7).
4. Păstorii falşi nu au avut înţelegere pentru turmă. Prin profetul Isaia, Dumnezeu spune: „câinii sunt lacomi, nu se mai satură. Şi aceştia sunt păstori care nu ştiu cum să deosebească; toţi se întorc la calea lor, fiecare la câştigul lui“ (Isaia 56.11). Lăcomia pentru avantaje proprii le-a răpit înţelepciunea pentru a gândi lucrurile corect şi a înţelege ceea ce are nevoie turma.
5. Atitudinea păstorilor falşi faţă de oi arată lipsă de interes şi indiferenţă. Acesta este comportamentul păstorului plătit, despre care Domnul Isus Însuşi a vorbit (Ioan 10.13). Un astfel de păstor este caracterizat prin faptul că nu-i pasă de oi, că inima lui nu bate pentru turmă. Păstorilor nu le păsa dacă oaia era slabă, bolnavă, rănită, alungată sau rătăcită. Chiar şi atunci când ea ajungea pradă fiarelor de pe câmp, ei rămâneau insensibili.
Cât de cu totul altfel a fost Domnul Isus! Lui i S-a făcut milă când i- a văzut pe oameni istoviţi şi petrecându-şi viaţa lâncezind şi i-a comparat cu o turmă care nu are păstor (Matei 9.36).
6. Păstorii falşi se purtau aspru cu oile. Ei nu numai că şi-au neglijat obligaţia de a îngriji de oi, ci ei au stăpânit peste turmă, şi aceasta au făcut-o cu asprime. Cu totul altfel a lucrat bunul Păstor. Despre El citim, de exemplu: „i-am tras cu legături omeneşti, cu funii de iubire. …şi cu blândeţe le-am dat să mănânce“ (Osea 11.4). Pericolul de a ne comporta cu duritate este întotdeauna mare. De aceea bătrânii sunt avertizaţi să nu stăpânească peste turma lui Dumnezeu, ca şi cum ar fi posesorii ei (1 Petru 5.3).
Apostolul Pavel a demonstrat printr-o viaţă exemplară cum trebuie să ne comportăm cu fraţii şi surorile având felul de gândire al Domnului. El putea spune: „Am fost blânzi în mijlocul vostru, aşa cum o doică îşi îngrijeşte cu drag copiii“ (1 Tesaloniceni 2.7). Acest comportament este contrariul asprimii şi a severităţii păstorilor falşi.

  Urmările acţiunii păstorilor falşi sunt fatale pentru oi. Vedem o turmă:
– împrăştiată (verstele 5, 6),
– care rătăceşte (versetul 6),
– care a ajuns pradă pentru alţii (versetele 5, 8),
– pe care nimeni nu o caută (versetul 6),
– pe care nimeni nu o cercetează (versetul 6). Într-adevăr, un tablou trist al turmei!
Dar Dumnezeu nu rămâne la descrierea păstorilor falşi şi a urmărilor comportamentului lor pentru turmă. Dumnezeu arată clar, că acţiunea păstorilor va avea consecinţe pentru ei. Versetul 10 ne spune: „Aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată, sunt împotriva păstorilor! Şi voi cere oile Mele din mâna lor.“ Aceasta vorbeşte foarte clar despre responsabilitate. Dumnezeu va cere oile din mâna lor şi aceasta înseamnă că ei vor da socoteală de lucrarea lor.
O profeţie foarte clară despre urmările activităţii păstorilor falşi şi a sfârşitului lor, o găsim în Ieremia 25.34-36: „Gemeţi, păstorilor, şi strigaţi! Şi tăvăliţi-vă în ţărână, voi, stăpâni ai turmei! Pentru că s-au împlinit zilele înjunghierii voastre şi vă voi împrăştia şi veţi cădea ca un vas de preţ. Şi va pieri adăpostul de la păstori şi scăparea de la stăpânii turmei! Un glas de strigăt al păstorilor şi un vaiet al stăpânilor turmei se aude, pentru că Domnul pustieşte păşunea lor.“ Ce sfârşit îngrozitor al acestor păstori răi!
Dacă transpunem aceste lucruri la noi, cu siguranţă nimeni dintre noi nu ar vrea să fie comparat cu aceşti păstori falşi. Şi totuşi, să nu nesocotim, că Dumnezeu vrea să ne spună ceva cu această descriere a păstorilor falşi. Nu se poate oare ca şi la noi să se găsească una sau mai multe din trăsăturile de caracter ale păstorilor falşi – chiar dacă numai parţial?
Oare cum stau lucrurile în privinţa durităţii? Nu suntem noi câteodată duri şi severi în comportarea noastră unii faţă de alţii? Nu aşteptăm câteodată mult prea mult de la cei care au nevoie de ajutor? Fiecare să cugete în linişte asupra acestor realităţi şi să vorbească despre ele cu Domnul în rugăciune. Avem nevoie urgentă de felul de a privi şi a gândi al Domnului nostru, al Păstorului cel bun, care în dragostea Lui pentru oi are totdeauna în vedere binele lor.