Păstorul cel bun

  Acest titlu ne conduce spre inima capitolului nostru, la versetele 11-16. Aceste versete ne arată într-o formă comprimată o varietate minunată de activităţi. Este Păstorul cel bun care lucrează în folosul oilor Sale şi îngrijeşte de ele. Privind la acţiunile Sale, vom fi umpluţi pe de o parte de admiraţie, iar pe de altă parte se va trezi în noi dorinţa să facem ca El.

  Versetul 11 este ca un titlu al acestor versete, pe care le-am analizat deja parţial. De la versetul 12 găsim activitatea Păstorului pentru oile Sale.

1. El îngrijeşte de oi

  Am văzut deja, că Păstorul are interes pentru oile Sale. În opoziţie cu păstorii falşi, care nu se interesează de oi, Păstorul cel bun nu este indiferent faţă de oile Sale. El este Păstorul cel bun, care îi cunoaşte pe ai Săi (Ioan 10.14). El nu doar ne cunoaşte pe nume, pentru că ne- a mântuit, dar El cunoaşte şi condiţiile noastre de viaţă. El ştie exact cum îţi merge ţie şi cum îmi merge mie. În purtarea Sa de grijă faţă de oi se cuprinde nu numai interesul Lui pentru noi, ci şi gândul, că El vine în împrejurările vieţii noastre şi face din problemele noastre, problemele Lui.

Când Moise păştea turma socrului său în pustiu, citim că „Îngerul Domnului i s-a arătat într-o flacără de foc, din mijlocul unui rug“ (Exod 3.2). Acest rug aprins ne arată simbolic strâmtorarea poporului Israel în Egipt. Faptul că Îngerul Domnului era într-un rug aprins, ne arată că poporul nu era singur în necazul lui. Păstorul lui Israel era cu ei. El Se îngrijea de ei.

  Astfel, Moise a auzit mai târziu acele cuvinte de încurajare: „Am văzut într-adevăr întristarea poporului Meu care este în Egipt şi le-am auzit strigătul din cauza supraveghetorilor lor; pentru că le cunosc durerile“ (Exod 3.7). Păstorul nu numai că era cu ei, ci El a auzit, a văzut şi a luat cunoştinţă de ceva. În dragostea Sa, a avut grijă de ei.

  Sute de ani mai târziu, trei tineri au ajuns într-un mare necaz. Deoarece au rămas credincioşi Dumnezeului lor şi nu au vrut să se închine chipului ridicat de împăratul Nebucadneţar, în mânia sa, împăratul a dat ordin ca cei trei tineri să fie aruncaţi în cuptorul aprins. Putea oare Dumnezeu să lase credincioşia neînfricată şi credinţa celor trei fără un răspuns? Nicidecum!

  Dar El nu doar i-a salvat simplu, ci când au fost aruncaţi în cuptorul încins, El a fost cu ei în mijlocul necazului lor. Împăratul a recunoscut situaţia şi a spus: „Iată, eu văd patru bărbaţi dezlegaţi umblând în mijlocul focului şi n-au nicio vătămare; şi înfăţişarea celui de-al patrulea este ca a unui fiu de dumnezei“ (Daniel 3.25).

  Şi astăzi, Domnul vine în situaţiile noastre. Chiar dacă uneori se pare că suntem singuri, totuşi nu este aşa. Profetul Isaia spune: „În toată strâmtorarea lor, El a fost strâmtorat şi Îngerul dinaintea feţei Lui i-a salvat“ (Isaia 63.9). În alt loc spune: „Nu te teme … Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi prin râuri, ele nu te vor acoperi; când vei umbla prin foc, nu vei fi ars şi flacăra nu te va mistui“ (Isaia 43.1-2). Ce Păstor minunat avem, care îngrijeşte de noi!

  În Noul Testament suntem îndemnaţi în două locuri să-i ajutăm pe cei slabi (Fapte 20.35 şi 1 Tesaloniceni 5.14). Nu tocmai cei slabi ai turmei au nevoie să ne ocupăm de ei şi să-i ajutăm? Suntem noi gata, ca în felul de gândire al Domnului să ne ocupăm de problemele celor slabi şi să facem din problema lor, problema noastră? Suntem gata să-i ajutăm şi să le fim alături?

  Poate ar fi bine să ne îndreptăm privirea în mod deosebit spre cei mici şi spre bătrânii turmei. Cei care s-au pocăit de curând şi copiii au mare nevoie de ajutorul şi de preocuparea noastră. Dar şi fraţii bătrâni şi surorile bătrâne au deseori impresia că „sunt uitaţi“ de ceilalţi. Desigur, aceasta nu este o slujbă care să fie văzută de ceilalţi şi cu care poţi ieşi în evidenţă. Dar nu aceasta contează. Important este, dacă suntem gata să urmăm exemplul Domnului şi să facem această slujbă de păstor.