Slujba de păstor

în lumina textului biblic din Ezechiel 34

Introducere

Despre ce este vorba

  Aproape că nu există un tablou mai expresiv al dragostei şi al purtării de grijă a Domnului Isus pentru ai Săi, ca tabloul Păstorului cel bun. David, inspirat de Duhul Sfânt, a scris, cu mai mult de 2.500 de ani în urmă, cuvintele: „Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic“ (Psalm 23.1); de atunci, milioane de credincioşi au făcut aceeaşi experienţă aducătoare de bucurie.

  O turmă de oi împreună cu păstorul ei este întotdeauna o imagine plăcută. Păstorul veghează asupra turmei, o ocroteşte, procură hrana, dă direcţia de deplasare şi o conduce. Toată purtarea sa de grijă este îndreptată asupra turmei. Dumnezeu foloseşte în Cuvântul Său acest tablou uşor de înţeles şi care se întipăreşte uşor în minte, ca să ne dea o lecţie. Această lecţie merge în două direcţii:
1. Dumnezeu doreşte să ne arate ceea ce este Domnul Isus pentru noi. Ca „Păstorul cel bun“, El Şi-a dat viaţa pentru noi (Ioan 10.10-11). Ca Păstorul cel mare“, El Se ocupă în prezent de noi (Evrei 13.20-21). Noi, credincioşii, suntem oile Sale, pe care le iubeşte şi le îngrijeşte până în clipa când Se va arăta ca „Mai-Marele Păstor“ (1 Petru 5.4).
El este „Păstorul şi Supraveghetorul“ sufletelor noastre (1 Petru 2.25) şi putem spune împreună cu psalmistul Asaf: „Şi noi, poporul Tău şi turma păşunii Tale, Îţi vom mulţumi pentru totdeauna“ (Psalm 79.13). Este minunat să ai un astfel de Păstor; avem deci motive să-L glorificăm pe Domnul nostru!

  2. Dumnezeu doreşte să ne arate ce aşteaptă El de la noi. Domnul Isus este Păstorul, El este unic şi incomparabil, dar şi noi putem să facem o slujbă de păstor. El este modelul nostru, pe care încercăm să-L imităm, preocupându-ne cu fraţii şi surorile noastre, având acelaşi mod de gândire ca şi El. Petru a primit o însărcinare triplă de la Domnul: „Paşte mieluşeii Mei, păstoreşte oile Mele, paşte oile Mele!“ (Ioan 21.15-17).

  Câţiva ani mai târziu, Petru îi îndemna pe bătrâni: „Păstoriţi turma lui Dumnezeu care este între voi“ (1 Petru 5.2). Şi apostolul Pavel s-a exprimat asemănător când amintea bătrânilor din Efes să aibă grijă de ei înşişi şi de toată turma „în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeu“ (Fapte 20.28).

  Dragostea faţă de Domnul Isus stă la baza acestei slujbe de păstor. Când Domnul i-a dat lui Petru lucrarea de îngrijire a mieluşeilor şi a oilor, a pus-o în legătură cu acea triplă întrebare pătrunzătoare, cu privire la dragostea lui faţă de Domnul. În afară de aceasta, acest text din Scriptură arată clar că slujba de păstor include două lucrări mari de bază: a paşte şi a păstori. A paşte înseamnă în primul rând să te îngrijeşti de hrana necesară. A păstori are ca şi gând de bază călăuzirea, îngrijirea şi ocrotirea.

O lucrare pentru fiecare

 O comparaţie exactă a textelor mai sus menţionate ne arată că lucrarea de păstor merge în două direcţii. Pe de o parte este vorba despre mieluşei şi oi, care trebuie păscute şi păstorite, iar pe de altă parte este vorba despre turmă. Când vorbim despre mieluşei şi oi, ne gândim la fiecare credincios în parte, dar când este vorba despre turmă, ne gândim la toţi răscumpăraţii, adică la Adunarea lui Dumnezeu. Există o slujbă de păstor atât pentru persoane individuale, cât şi în adunări locale.

  Astfel, slujba de păstor nu este limitată numai la cei care au primit un dar special de păstor (Efeseni 4.11) sau la cei care într-o adunare locală poartă o responsabilitate specială şi fac lucrarea unui bătrân, ci slujba de păstor în sensul cel mai larg este o lucrare pentru fiecare dintre noi. Desigur, Dumnezeu Se adresează în mod deosebit celor care preiau responsabilitatea într-o adunare locală, dar El Se adresează şi celor care, de exemplu, au răspundere faţă de proprii lor copii.

De fapt, şi copiii sunt o parte a turmei lui Dumnezeu. Ei sunt acei „mieluşei“ care trebuie păscuţi. Această lucrare este mai întâi sarcina părinţilor, dar este şi lucrarea tuturor care se îngrijesc de copii şi tineri, de cei de curând veniţi la credinţă etc. Într-un fel sau altul, toţi suntem chemaţi să ne preocupăm de alţii, având felul de gândire al Marelui nostru Păstor.

Un text biblic de actualitate

  Să urmărim în continuare acest gând. Luăm ca bază un text vechi, dar totuşi foarte actual din profetul Ezechiel care ne avertizează pe de o parte, iar pe de altă parte ne îndeamnă. Avertizarea constă în aceea că ne arată ce nu trebuie să facem. Îndemnul constă în a avea înaintea ochilor exemplul pozitiv al Domnului Isus. El este şi în acest caz modelul cel mare, pe care vrem să-L urmăm.

  În Ezechiel 34, Dumnezeu vorbeşte prin profet către poporul Său, respectiv către conducătorii poporului, care erau în acelaşi timp şi păstorii lui:

  „Şi cuvântul Domnului a fost către mine, zicând: Fiu al omului, profeţeşte împotriva păstorilor lui Israel, profeţeşte şi spune-le lor, păstorilor: Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Vai de păstorii lui Israel care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma? Voi mâncaţi grăsimea şi vă îmbrăcaţi cu lâna; înjunghiaţi pe cele îngrăşate, dar turma n-o paşteţi. Pe cele slabe nu le-aţi întărit, nici nu le-aţi vindecat pe cele bolnave; şi n-aţi legat ce era frânt, nici n-aţi adus înapoi ce era alungat, nici n-aţi căutat ce era pierdut, ci le-aţi stăpânit cu asprime şi cu stricteţe. Şi ele s-au împrăştiat, pentru că nu era niciun păstor; şi au ajuns mâncare pentru toate fiarele câmpului şi s-au împrăştiat. Oile Mele au rătăcit pe toţi munţii şi pe orice deal înalt şi oile Mele s- au împrăştiat pe toată faţa pământului şi n-a fost nimeni care să cerceteze sau care să le caute.»

  De aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului: «Viu sunt Eu», zice Domnul Dumnezeu, «cu adevărat, fiindcă oile Mele au ajuns de pradă şi oile Mele au ajuns mâncare pentru orice fiară a câmpului, pentru că nu era niciun păstor, şi păstorii Mei nu căutau oile Mele, ci păstorii se păşteau pe ei înşişi şi nu păşteau oile Mele», de aceea, păstorilor, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, sunt împotriva păstorilor! Şi voi cere oile Mele din mâna lor şi voi face să înceteze să mai pască turma, ca păstorii să nu se mai pască pe ei înşişi; şi voi scăpa oile Mele din gura lor, ca să nu mai fie hrană pentru ei.»

  Pentru că aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele şi le voi îngriji. Ca un păstor care îşi îngrijeşte turma în ziua când este printre oile sale împrăştiate, aşa voi îngriji Eu oile Mele şi le voi scăpa din toate locurile în care au fost împrăştiate în ziua cea înnorată şi întunecată. Şi le voi scoate dintre popoare şi le voi aduna din ţări şi le voi aduce în ţara lor; şi le voi paşte pe munţii lui Israel, lângă râuri şi în toate părţile locuite ale ţării. Le voi paşte în păşune bună şi stâna lor va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel. Acolo se vor odihni în staul bun şi vor paşte într-o păşune grasă pe munţii lui Israel. Eu Însumi voi paşte oile Mele şi Eu le voi face să se odihnească», zice Domnul Dumnezeu. «Voi căuta pe cea pierdută şi voi aduce înapoi pe cea alungată şi voi lega pe cea rănită şi voi întări pe cea bolnavă; dar voi nimici pe cea grasă şi pe cea tare; le voi paşte cu judecată.

  Şi cât despre voi, turma Mea», aşa zice Domnul Dumnezeu: «Iată, voi judeca între oaie şi oaie, între berbeci şi între ţapi. Este prea puţin lucru pentru voi că aţi mâncat păşunea cea bună, iar restul păşunilor voastre l-aţi călcat cu picioarele voastre? Şi aţi băut din apele liniştite, iar pe cele rămase le-aţi tulburat cu picioarele voastre? Şi oile Mele mănâncă ce aţi călcat voi cu picioarele voastre şi beau ce aţi tulburat voi cu picioarele voastre!»

  De aceea, aşa le zice Domnul Dumnezeu: «Iată, Eu Însumi voi judeca între oaia cea grasă şi oaia cea slabă. Pentru că loviţi cu coasta şi cu umărul şi împungeţi cu coarnele voastre pe toate cele slabe până le împrăştiaţi peste tot; Eu voi salva oile Mele, ca să nu mai fie de pradă, şi voi judeca între oaie şi oaie.

  Şi voi ridica un singur păstor peste ele, şi el le va paşte – chiar pe robul Meu David. El le va paşte şi va fi păstorul lor. Şi Eu, Domnul, le voi fi Dumnezeu, şi robul Meu David, o căpetenie în mijlocul lor. Eu, Domnul am vorbit! Şi voi face un legământ de pace cu ele şi voi face să înceteze din ţară fiarele sălbatice; şi vor locui în siguranţă în pustiu şi vor dormi în păduri. Şi le voi face, pe acestea şi împrejurimile dealului Meu, o binecuvântare; şi voi face să cadă ploaia la timpul ei; vor fi ploi de binecuvântare. Şi pomul de pe câmp îşi va da rodul şi pământul îşi va da venitul. Şi ei vor fi în siguranţă în ţara lor şi vor cunoaşte că eu sunt Domnul, când voi sfărâma legăturile jugului lor şi-i voi scăpa din mâna celor care i-au ţinut în robie. Şi nu vor mai fi de pradă naţiunilor, nici fiarele pământului nu-i vor mânca; şi vor locui în siguranţă şi nimeni nu-i va înspăimânta. Şi le voi ridica un vlăstar de renume şi nu vor mai fi mistuiţi de foame în ţară, nici nu vor mai purta ruşinea naţiunilor. Şi vor cunoaşte că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ei; şi ei, casa lui Israel, sunt poporul Meu», zice Domnul Dumnezeu. «Şi voi, oile Mele, turma păşunii Mele, sunteţi oameni; şi Eu sunt Dumnezeul vostru», zice Domnul Dumnezeu.“

Fundalul profetic

  Înainte de a aplica acest text asupra noastră, vrem să vedem importanţa profetică a acestui capitol. Acest lucru este necesar pentru a nu ajunge la concluzii false în aplicaţia textului.

  Ezechiel 34 este prima mare profeţie, pe care Dumnezeu a dat-o profetului după ce a prezis căderea Ierusalimului (33.21). Dumnezeu demască în acest capitol, pe de o parte, activitatea conducătorilor falşi ai poporului. Pe de altă parte, mesajul profetului este un mesaj de îmbărbătare, deoarece îndreaptă privirea spre adevăratul Păstor, care va da poporului Său linişte şi pace. Capitolul poate fi împărţit în patru părţi:

  Prima parte (versetele 1-6): Primele şase versete vorbesc despre lucrarea rea, pe care o fac păstorii falşi, precum şi despre neglijarea a ceea ce trebuiau să facă. Ei sunt caracterizaţi prin egoism şi iubire de sine. Ei nu urmăresc prosperitatea turmei, ci foloasele proprii stau în prim-plan. De aceea, ei acţionează fără milă şi cu duritate.

  Nu ne este greu să transpunem activitatea păstorilor descrisă aici în zilele când Domnul Isus, ca adevăratul Păstor, era pe pământ. În conducătorii religioşi ai poporului Israel recunoaştem păstorii falşi. Nici pe ei nu-i interesa turma, ci căutau foloasele personale. Ei n-au avut linişte, până nu L-au dus pe adevăratul Păstor la cruce. Ca urmare, turma (poporul iudeu) a fost risipită între naţiuni (Luca 21.24).

  Gândurile noastre se îndreaptă şi spre un alt păstor, cel mai rău păstor, care va fi vreodată pe acest pământ. Acesta este Antihristul, pe care Cuvântul lui Dumnezeu îl numeşte „păstorul netrebnic“ (Zaharia 11.16-17). O comparaţie între profeţia din Zaharia şi cea din Ezechiel indică paralele, care nu pot fi trecute cu vederea. Indiferenţa faţă de turmă, pe de o parte, şi egoismul, pe de altă parte, îşi găsesc punctul culminant în persoana Antihristului.

  Partea a doua (versetele 7-10): Acum se vorbeşte direct păstorilor falşi. Dumnezeu condamnă activitatea lor şi îi trage la răspundere pentru ceea ce fac: „Şi voi cere oile Mele din mâna lor“ (versetul 10). Dumnezeu nu va permite, ca oile Sale să ajungă pradă acestor păstori, care în realitate nu sunt păstori.

  Partea a treia (versetele 11-22): Aceste versete ne descriu eliberarea turmei din mâinile păstorilor falşi. Dumnezeu nu Şi-a uitat oile Sale: „Iată, Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele şi le voi îngriji“ (versetul 11); aceasta este promisiunea Domnului. Împlinirea acestei promisiuni va avea loc în viitor şi se referă la venirea lui Mesia pe pământ cu putere şi cu slavă. Atunci va strânge pe poporul Său din popoarele în care este risipit şi îi va da păşune (Ieremia 23.3).

  Afirmaţiile din aceste versete nu se referă profetic nici la întoarcerea iudeilor din robia babiloneană, nici la timpul Adunării, în care trăim noi acum. Chiar dacă putem face aplicaţii şi la noi, să nu pierdem din vedere adevăratul lor sens.

  Însă această eliberare va aduce cu sine şi judecata. Va fi o despărţire între oaie şi oaie, între berbeci şi ţapi (versetul 17). Aceasta se referă evident la judecata care va veni peste cei care nu aparţin rămăşiţei credincioase a poporului Israel, ci l-au urmat pe Antihrist.

  Partea a patra (versetele 23-31): Sfârşitul capitolului este totodată şi punctul culminant şi ne lasă să privim în împărăţia milenară. „Voi ridica un singur păstor peste ele, şi el le va paşte – chiar pe robul Meu David. El le va paşte şi va fi păstorul lor“ (versetul 23).

  Cu aceste cuvinte, Duhul lui Dumnezeu ne îndreaptă privirea, fără îndoială, spre Domnul Isus. Adevăratul Păstor nu este David din vechime, ci Cel care acum două mii de ani a venit, ca să Se intereseze de oile pierdute ale casei lui Israel. El va reveni, ca să-Şi ducă poporul Său în odihna Împărăţiei milenare (Ieremia 23.5-6).

  Atunci se va îndepărta şi blestemul care este asupra creaţiei şi va fi făcut un legământ de pace. Israel va locui în siguranţă, fără să-i mai fie frică de duşmani. Israeliţii vor fi binecuvântaţi şi vor fi o binecuvântare pentru alţii. Abia atunci vor şti cu adevărat şi vor cunoaşte că Dumnezeu este cu ei şi că ei sunt poporul Său (versetul
30).

  Dumnezeu Însuşi Îşi va atinge scopul cu poporul Său, iar cuvintele profetului Isaia îşi vor găsi împlinirea: „Întinderea domniei Lui şi a păcii va fi fără sfârşit, pe tronul lui David şi în împărăţia Sa, ca s-o întărească şi s-o susţină cu judecată şi cu dreptate, de acum şi pentru totdeauna“ (Isaia 9.7).

Fundalul practic

  Profeţia lui Ezechiel este de peste 2.500 de ani şi totuşi Dumnezeu vorbeşte prin ea către noi. El ni Se adresează fiecăruia în parte şi este bine să ascultăm cuvintele Sale.

  Ce fel de timp era acela în care trăia şi profeţea Ezechiel? Era un timp caracterizat de decădere şi destrămare. Poporul ca întreg se lepădase de Dumnezeul său. Confuzia era mare. Dumnezeu trebuia să vestească judecata. Cu toate acestea, Dumnezeu nu a renunţat la poporul Său, ci i-a vorbit prin profet. El a apelat la responsabilitatea fiecăruia.

 Acest apel al lui Dumnezeu ni se adresează şi nouă. Trăim într-un timp, pe care Cuvântul lui Dumnezeu, nu fără motiv, îl numeşte „zilele din urmă“ (2 Timotei 3.1; 2 Petru 3.3). Epoca mărturiei creştine pe pământ se îndreaptă spre sfârşit. Valorile biblice, care până acum câţiva zeci de ani erau acceptate în general, sunt tot mai mult desconsiderate. Decăderea se răspândeşte cu rapiditate. Păstorii falşi sunt tot mai mulţi; aceştia sunt oameni care vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu, dar care nu au viaţă din Dumnezeu.

 Dar peste toate acestea, lumea în care trăim este caracterizată tot mai mult de egoism, brutalitate şi iubire de sine. Ca urmare, tot mai mulţi oameni devin singuratici şi nu au niciun răspuns la întrebarea: care este sensul vieţii mele?

  Creştinii adevăraţi, creştinii născuţi din nou, nu rămân neinfluenţaţi de aceste lucruri. Modul de gândire şi de comportare al lumii se răspândeşte tot mai mult şi printre credincioşi. Mulţi copii ai lui Dumnezeu caută sprijin şi fundament. Care cale este corectă? Cine ne dă direcţia cea bună? Cum se vor descurca oare copiii noştri? Cine ajută în singurătate? Toate aceste întrebări au nevoie de un răspuns întemeiat biblic.

  Nu este nevoie într-un astfel de timp de adevărata slujbă de păstor, care să poarte amprenta modului de gândire al Domnului nostru?

  Cine îşi ia timp pentru copii, să discute cu ei despre problemele lor de şcoală, problemele lor cu profesorii, cu colegii de clasă şi de joacă? Cine îşi ia timp să-i asculte şi în multiplele întrebări să-i îndrume pe cărarea cea bună? Cunoaştem oare întrebările şi greutăţile copiilor noştri?

  Cine îşi ia timp pentru adolescenţi, ca să-i încurajeze să se opună acestui curent al generalităţii? Cine îşi ia timp să-i arate adolescentului cât de plină de sens este viaţa cu Domnul Isus? Cunoaştem pericolele mari, la care adolescenţii noştri sunt expuşi zi de zi (pe teren moral, sexual, religios)?
Cine îşi ia timp să-i ajute pe părinţii, care nu se descurcă singuri? Cine îşi ia timp să discute cu fraţii şi surorile, care stau la margine, care probabil au întrebări la care nu găsesc un răspuns, care sunt în primejdie să piardă comuniunea practică cu Domnul lor?
Cine îşi ia timp să ajute şi să îngrijească de fraţii şi surorile în vârstă?
Cine îşi ia timp pentru fraţii şi surorile bolnave, care nu au ocazia să ia parte la viaţa comună a adunării locale?
Iată o sumedenie de întrebări şi cu siguranţă nu sunt toate! Recunoaştem că în primul rând ne trebuie ochi deschişi, ochi deschişi pentru problemele timpului în care trăim, ochi deschişi pentru problemele fraţilor şi surorilor noastre.

  În al doilea rând, recunoaştem că ne trebuie timp şi cu aceasta am atins punctul sensibil. Cine are timp? Deşi ziua mai are încă 24 de ore şi fiecare oră are 60 de minute, ni se pare că timpul se scurge tot mai repede. O alegere corectă a priorităţilor este tot mai acută în viaţa noastră, altfel naufragiem.

  În al treilea rând, recunoaştem că ne trebuie o inimă sensibilă. Adevărata slujbă de păstor are ca premisă faptul, că noi ne putem pune în situaţia celui pe care vrem să-l ajutăm şi să înţelegem problemele sale. Dar înainte de toate recunoaştem că ne trebuie modul de gândire al Domnului nostru.

  Acestea fiind spuse ne îndreptăm către Ezechiel 34. Dorim să învăţăm din exemplul pozitiv al bunului Păstor şi să ne lăsăm atenţionaţi de exemplul negativ al păstorilor falşi.

„Iată, Eu Însumi“

  Această afirmaţie puternică din versetul 11 stă ca titlu peste tot ce face Păstorul. Este o afirmaţie care ne încurajează. Probabil, privim cu îngrijorare la decăderea din jurul nostru, poate suntem întristaţi de multe lucruri care le vedem în viaţa personală şi de părtăşie a credincioşilor, poate că uneori devenim descurajaţi, deoarece se pare că nu mai este nicio speranţă.

  Dar în toate acestea să nu uităm că Unul este prezent; El nu ne uită şi nu ne lasă singuri. „Iată, Eu Însumi, chiar Eu.“ Prezenţa Sa în viaţa noastră este o realitate, pe care nimeni şi nimic nu o poate anula. David putea să spună: „Tu eşti cu mine“ (Psalm 23.4).

  Cine este Cel care ne dă promisiunea aceasta? Avraam L-a cunoscut ca „Dumnezeul Atotputernic“ (Geneza 17.1). Moise L-a cunoscut ca „Eu sunt Cel ce sunt“ (Exod 3.14). Şi noi putem să-L cunoaştem astfel. El este Acela căruia nimic nu-i este prea mic sau prea mare. Atotputernicia Lui este de neînţeles pentru noi oamenii legaţi de pământ. Dar El este şi Acela, care nu Se schimbă: „Isus Hristos este Acelaşi ieri şi azi şi în veci“, aşa spune scriitorul epistolei către Evrei (Evrei 13.8). Acesta este Păstorul nostru, pe care putem să ne bizuim întotdeauna.

  Promisiunea bunului Păstor este în contradicţie vădită cu păstorii falşi. Lor li se reproşează: „nu era niciun păstor“ (versetul 8). Şi într-adevăr, aceşti păstori nu erau păstori cu adevărat. Ei nu stăteau la dispoziţia oilor, când acestea aveau nevoie de ei.

  Din această afirmaţie tragem prima concluzie practică şi ne întrebăm: suntem noi prezenţi, când este nevoie de noi? Suntem prezenţi, când copiii noştri au nevoie de noi, când fraţii şi surorile sunt într-un necaz oarecare?

„Iată, Eu Însumi… voi căuta oile Mele“

  A doua mare afirmaţie a Păstorului este: „Eu Însumi, chiar Eu voi căuta oile Mele şi le voi îngriji.“ În aceste cuvinte se exprimă o intenţie, un plan bine stabilit. „Eu Însumi voi căuta.“ Păstorul nu numai că este prezent, ci vrea să facă ceva pentru oile Sale. El vrea să le caute şi să le îngrijească.

  Din aceasta tragem o altă concluzie practică pentru noi: slujba de păstor începe cu o declaraţie concretă. Putem spune foarte uşor, că este frumos, când alţii se lasă folosiţi în slujba de păstor. Noi ne putem bucura şi avem voie să ne bucurăm că Domnul a dat unora o misiune specială de păstor (Efeseni 4.11). Dar nu despre acest lucru este vorba aici. Fiecare dintre noi este personal chemat de Domnul să se lase folosit. Fiecare personal este chemat să facă o declaraţie de intenţie, şi desigur după aceea să o transpună în faptă.

  În al doilea rând, Păstorul precizează că este vorba despre propriile Sale oi. „Voi căuta oile Mele.“ Păstorul are o relaţie personală cu fiecare dintre oile Sale. Aşa cum Îl cunoaştem personal ca Păstor al nostru (Psalm 23.1), tot aşa El ne cunoaşte personal ca oi ale Sale. Această relaţie se bazează pe faptul că Păstorul cel bun Şi-a dat viaţa pentru oile Sale (Ioan 10.11). Acelaşi lucru este valabil şi pentru restul de oi, pentru întreaga turmă. Este vorba despre „turma lui Dumnezeu“ şi nu despre turma păstorilor (1 Petru 5.2).

  Păstorii falşi au neglijat acest adevăr. Ei au tratat turma, ca şi cum ar fi fost a lor, cu care puteau face ce doreau. Ei au profitat de turmă şi au fost interesaţi numai de foloasele lor.

  În aceasta avem următoarea învăţătură: Dacă vrem să facem slujba de păstor, să nu uităm niciodată ale cui sunt oile. Ele nu sunt proprietatea noastră, ci sunt turma lui Dumnezeu. Această turmă nu este altceva decât „Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului Său Fiu“ (Fapte 20.28).

  Preţul a fost mare, de aceea şi valoarea Adunării, a turmei lui Dumnezeu, este mare. Acest gând este pe de o parte motivaţia pentru slujba de păstor, iar pe altă parte ne face atenţi, să nu facem această slujbă după bunul plac.

  În al treilea rând, recunoaştem scopul pe care îl urmăreşte Păstorul. Pe de o parte El doreşte să caute oile Sale, iar pe de altă parte să le îngrijească. El Se interesează de ele personal, El Se interesează de problemele lor. Profetul Isaia se exprimă astfel: „El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va strânge mieii în braţul Său şi-i va purta la sânul Său; El le va călăuzi blând pe cele care alăptează“ (Isaia 40.11). Din nou se observă contrastul faţă de păstorii falşi. Despre ei trebuie spus: „ …păstorii Mei nu căutau oile Mele“ (versetul 8). Aceasta este lipsă de interes şi indiferenţă.

  Cum stau lucrurile cu noi? Avem interes pentru fraţii noştri şi pentru surorile noastre? Ştim cum le merge? Cunoaştem problemele lor, necazurile lor şi suntem pregătiţi să îi ajutăm? „Purtaţi-vă poverile unii altora“, este îndemnul apostolului Pavel adresat galatenilor (Galateni 6.2). Chiar dacă un astfel de comportament este mai puţin popular în lume, între copiii lui Dumnezeu să fie un comportament de la sine înţeles şi realmente practicat.