Dicționar de nume proprii biblice

J. B. Jackson

Dicționar de nume proprii ale Vechiului și Noului Testament, o traducere exactă și literală din limbile originale

Prefață

În urmărirea studiilor sale în Biblie, actualul scriitor a ajuns, de câțiva ani, la o porțiune alcătuită în mare parte din nume proprii și o dată s-a confruntat cu faptul că o parte considerabilă și, importantă pentru el, din Biblie a rămas netradusă.

Deplin convins că ”toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos să învețe” (Romani 15 :4, 2 Tim.3 :16) și prin urmare că nu poate fi niciun cuvânt inactiv în cartea lui Dumnezeu ; el s-a apucat să pregătească o listă exactă, alfabetică a tuturor numelor proprii ale Vechiului și Noului Testament având în vedere asigurarea sensurilor cele mai bune.

Din fericire, exista acces la lucrările lui Cruden, Long, Oliver, Young, Wilkinson, Charnock, McClintock & Strong, Smith’s Bible Dictionary, Abbott’s Dictionary, Imperial Bible Dictionary, Encyclopaedia Biblica și înainte ca lista să fie completă, Strong’s Concordance, Tregelles, F. W. Grant și alții.

La sfârșitul a aproximativ trei ani, scriitorul a găsit un sens pentru aproape fiecare nume propriu din Biblie și, la recomandarea prietenilor, a început pregătirea pentru publicarea rezultatelor muncii pentru beneficiul altora care erau în mod similar interesați.

Planul său era să aranjeze numele în ordine alfabetică, așa cum sunt pronunțate în Bibliile noastre obișnuite, atașând sensurile pe care le-a găsit în ordinea în care le-a considerat că au greutate și în ordinea în care a considerat sursele lor autoritare.

La finalul acestei părți din lucrarea lui, unde a mers să insiste cu noul său onomasticon, i s-a întâmplat să experimenteze puțin din anumite sensuri pe care le-a asigurat pentru a vedea cum ar lucra ei pentru elucidarea unora dintre acele pasaje care au sugerat inițial nevoia cercetătorilor.

Rezultatul a fost atât surprinzător cât și curios; în unele cazuri nu mai puțin de doisprezece sensuri diferite, ca să nu spunem „opuse”, date aceluiași nume de către același scriitor. Dar care, dacă era vreunul dintre acestea, era considerat echivalentul în limba engleză al numelui ebraic sau grec?

Aceasta era o întrebare importantă. Câteva dintre aceste nume au fost subiectul unei analize rigide, etimologice in timpul căreia au fost făcute două descoperiri :

1. Aceea că pe nici unul dintre acești onomastografi nu se poate conta pentru întreaga listă de nume.

2. Că „toată scriptura este insuflată de Dumnezeu…pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, destoinic pentru orice lucrare bună.”

S-a început din nou; au fost înlăturate toate sensurile a fost readus fiecare nume la rădăcinile sale din limba originară și sensul deriva conform regulilor etimologice și folosirii limbii în care a fost scris.

În prezenta lucrare au fost folosite sau consultate toate autoritățile actuale, precum Robinson’s Genesius, Fuerst’s Hebrew Lexicon, Davidson’s Hebrew and Chaldee Lexicon, Davies’ Hebrew Lexicon și acum, că este complet, laboriosul Hebrew and Chaldee Lexicon by Brown, Driver & Briggs, ca și Tregelles și partial și altele.

Pentru numele din Noul Testament s-a pus în principal baza pe Greek Lexicons ale lui Liddell & Scott și Parkhurst.

Ideea călăuzitoare pe parcursul pregătirii acestei lucrări a fost aceea de a oferi cititorului vorbitor de limba engleză un echivalent exact, literal, al numelui original Evreu, Aramaic sau Grec, lucru pe care cititorul se poate aștepta să-l găsească.

În fiecare caz, autorul a comparat interpretarea sa cu interpretarea oferită de onomastografii mentionați anterior și acolo unde este diferit de ei, e destul de pregătit să dea un motiv satisfăcător în legătură cu această diferență oricui care este competent în a formula o critică.

Unde o asemenea interpretare este posibilă sau plauzibilă, el nu a ezitat în a o înlocui pe a sa cu o alta.

Pe lângă aceasta, el a notat cu atenție fiecare sens în contextul lui, pentru că pasajul în care apare un nume aruncă lumină asupra umbrei specifice a sensului care îi va fi dat.

Ca o ilustrație a felului în care actualul scriitor consideră necesar să difere de oameni de indiscutabilă erudiție, numele ‘Abijam’ poate fi ilustrat:
– ca unul dintre cei mai capabili evrei, în manualul său de ebraică, oferă sensul de ”mare marinar”, de la ”abi”, ceea ce înseamnă ”tată al” (”ab” înseamnă ”tată”) și ”yam” înseamnă ”mare”, ex. ”tată al mării”.

Acum erudiția autorului manualului este de necontestat. Ca evreu a avut puțini egali și a știut perfect de bine că puterea literală a acestor două cuvinte a fost ”tată al mării” și că ele nu ar admite, etimologic vorbind, nicio altă semnificație în niciun alt sens (dacă permitem singura excepție a ”tatăl meu este marea”. Nu este nimic în în sine în aceste cuvinte care să excludă un asemenea sens), dar odată ce cărturarul, influențat de aparenta extravaganță a numelui, îl reduce la ”mare marinar”, pierde din vedere sensul complet al cuvintelor originale. La ce folos este cea mai eminentă erudiție dacă, cu toată abilitatea sa de a oferi pâine, ne dă o piatră?

Cea mai reușită lucrare despre Nume Proprii cunoscută scriitorului este de departe aceea a D-lui Alfred Jones publicată de Bagster & Sons. Tratează numai numele din Vechiul Testament și nu puține din ele sunt omise dintr-un motiv nedefinit, dar planul, ca și executarea tipografică a lucrării, este excelent, deși rezultatul este adesea dezamăgitor sub mai multe aspecte, în special prin aceea că autorul ajunge la sensul curat literal prin analiza lui, dar apoi, din alte motive decât etimologice, lasă un sens pentru numele care pierd complet din vedere originea, ca de exemplu:

– ”Omar”=”superior”, de la Hithpael din rădăcina ”amar”, este înțeles în general ”el care vorbește”, de aceea Gesenius spune ”elocvent”,”vorbăreț”.

Acum verbul ”amar” este unul foarte comun și este invariabil interpretat ”a spune, a rosti”: în Hithpael este de două ori utilizat în sensul de ”a se lăuda”, ca în Psalmul 94.4, dar a numi pe Omar un Hithpael nu este decât o gafă; este o variație ortografică a participiului activ al lui Kal și înseamnă ”spunând” sau ”cel care spune”, dar nu este nicio urmă a acestui sens în ”superior”. Un alt exemplu al acestei de altfel excelente lucrări poate fi satisfăcător pentru:

– ”bealoth”=”întreprindere urbană”, ex. ”conducători”, ”orașe” sau poate ”fiice ale orașului”, pluralul lui ”baalah”=”doamna” feminin de la Baal – ”domn”, ”posesor”, ex. pluralul de la ”doamnă” este ”întreprinderi urbane” (!)

Și aici sensul literal cert (pe care chiar autorul învățat l-a perceput destul de clar) se pierde și rămânem cu ”întreprinderi urbane”, deși nu este vreo urmă a ”orașului” sau ”întreprinderii” în cuvântul despre care se discută. Și aceasta este atât de des: dar nu erudiția este de vină, deoarece erudiția rareori – dacă aceasta se întâmplă vreodată – duce la greșeli în redarea numelor proprii în Biblie, ci mai curând ceea ce însuși excelentul autor bine spune citând din Mr. Bryant din articolul ”Chaldeans”:

„Subiectivul capătă prioritate față de rațiune (în derivarea numelor proprii) într-o asemenea măsură încât nici chiar cuvântul scris nu mai este în siguranță“.

În lucrarea prezentă, sensurile sunt, în general, date în limba Authorized Version, dar ocazional, unde Authorized Version eșuează în a transmite ideea principală a rădăcinii, a fost ales un alt cuvânt mai potrivit.

Nu s-a căutat ca o expresie să sune bine, nici nu s-a urmărit să fie un tratat academic, ci pur și simplu a pune la dispoziția cititorului englez sensul exact al originalului: din acest motiv multe din sensuri pot suna rigid în comparație cu sensul lor curat.

Se poate remarca faptul că anumite rădăcini ebraice sunt susceptibile de două sau chiar mai multe sensuri cu totul diferite, ca de ex. ”anah”, un cuvânt foarte frecvent folosit, în multe locuri tradus ca ”răspuns”, ”a răspunde”, dar ca și interpretare comună ”necaz”; în asemenea cazuri a fost dată interpretarea alternativă.
Din nou, unele nume pot fi derivate, cu egală acuratețe, din două sau trei diferite rădăcini ca de ex.: atunci când rădăcina este una cu un radical slab, sau dublează al doilea radical, inflexiunea unor asemenea verbe fiind similare la un anumit nivel, dar acolo unde o interpretare alternativă a fost considerată posibilă, a fost și oferită.

Mai mult decât atât, ca o mare proporție a Numelor Proprii ebraice si grecești sunt compuse, poate fi necesar să remarcăm faptul că acești compuși pot fi alăturați în mod diferit, ca de ex. Caleb, care poate fi o variație ortografică a „celeb”=„câine”, sau poate fi, cu egală proprietate, derivat de la „col”=”tot” și „leb”=”inimă”, de unde „cu toată inima”, dar asemenea cazuri sunt toate notate.

Într-o lucrare mult mai vastă, acum în pregătire, se oferă analiza completă a fiecărui cuvânt și procesele etimologice prin care se ajunge la fiecare sens, cu fiecare apariție a fiecărui nume (când nu se depășesc 12), și istoric și geografic și alte referințe, unde se întâlnește. Se dau și unele ilustrații cum numele proprii sunt utile și într-adevăr esențiale, în elucidarea textului sacru: acestea sunt indicate pentru studentul Bibliei, mai ales dacă acesta este mai puțin cunoscător al limbilor originale și are dorința de a avea interpretările corecte.

Critica spirituală, ca și erudiția, este absolut esențială în traducerea Cuvântului lui Dumnezeu dintr-o limbă în alta și autorul nu pretinde a avea monopolul asupra vreuneia dintre acestea, ci primește cu bunăvoință criticile prietenoase de la cei care sunt suficient de interesați sau competenți pentru a oferi o critică.

Unor persoane care este probabil să utilizeze această mică lucrare, nu este necesar să li se spună multe despre importanța unei traduceri exacte, literale a numelor proprii ale Bibliei. Fără o asemenea traducere multe capitole din Biblie nu rămân decât o încâlceală a unui jargon neinteligibil, dificil de pronunțat (ex. Iosua 19 și 1 Cronici 1 și 2 etc.) întrucât, dacă vom crede 2 Timotei 3.16 este învățătură în toate acestea și nu numai atât, ci ni se arată din nou și din nou importanța atașată sensului unui nume.

Ex. 1. Despre darea numelui, ca în cazul lui Isaac (Geneza 17.19, v. 17) și al lui Isus (Matei 1.21)

Despre schimbarea lui, ca la Avraam (Geneza 17.5), vezi și schimbarea numelui lui Iacov (Geneza 32.28)

Despre calamburul de nume, ca în Ieremia 1.11-12, unde jocul este mai curând un joc de cuvinte care nu este perceput în Biblia noastră în engleză, dar este, de fapt – ”Văd o nuia de migdal” (migdal având în ebraică aceeași formă ca și veghetor), ”Veghez asupra cuvântului să îl înfăptuiesc”, ex. ”Văd o nuia a unui copac veghetor”, ”Veghez să împlinesc cuvântul”.

Ezechiel 23.4 permite un exemplu de joc de cuvinte. Dacă am avea numai istoria Vechiului Testament, poate ne-am gândit că Melhisedec este prea obscur și izolat ca să ceară orice alt studiu avansat ca în imediatul context al Genezei 14.18-19: sensul numelui său și că cea a împărăției sale nu are nicio importanță; dar Duhul Domnului a văzut că se potrivește să lărgească sensul numelui și regatului său, ca și ordinea în care apar.

Faptul că Ilie (Dumnezeul meu este Iah) este urmat de Elisei (Dumnezeu este mântuire), legătura dintre cei doi profeți, și lucrarea diferită desfășurată de Domnul prin fiecare, nu ar fi decât imperfect înțeleasă fără a cunoaște semnificația numelor lor.

Am încredere că cititorul acestei lucrări poate, cu ajutorul ei, să culeagă unele din roadele prețioase. Pentru scriitor a fost un privilegiu a se ocupa de pregătirea ei, iar acum a încredințat-o grijii Aceluia al cărui har a fost găsit suficient pe parcursul celor unsprezece ani petrecuți la redactarea ei.

Dacă, prin har, va fi mijlocul de a îndepărta, într-o oricât de mică măsură, vălul pe care vorbirea noastră încurcată a pus-o asupra scumpului său Cuvânt, munca nu va fi fost în zadar și a Lui va fi toată lauda.

J. B. Jackson

Boston, Martie, anul 1908