Ce este credinţa?

Omului îi plac mai mult lucrurile care se văd şi se aud, decât cele care nu se văd şi nu se aud. Dar trebuie să recunoaştem că, în jurul nostru, multe nu pot fi cuprinse cu ochii şi pătrunse cu auzul şi totuşi există. Dacă cineva spune: «Eu cred numai ceea ce văd», atunci această afirmaţie este nu numai fară valoare, ci şi lipsită de sens, pentru că nimeni, de pildă, nu poate nega existenţa puterilor supranaturale.

Iată două dintre cele mai importante întrebări: «ce anume crede omul’?» şi «pe ce se bazează credinţa sa?»

Dacă înţelegem că sunt uşor de crezut lucrurile văzute, rămâne totuşi greu de priceput de ce sunt primite cu uşurinţă veştile care nu se pot verifica, vorbele goale. Omul este gata să accepte şi lucruri nesigure, numai să nu creadă Cuvântul care iese din gura Celui care este Adevărul însuşi. A crede în Dumnezeu care Se descoperă zilnic omului pare o greutate; mai uşor îi este să creadă în existenţa puterilor invizibile ale demonilor care influenţează viaţa.

De ce? Pentru că omul firesc nu poate să creadă! Credinţa mântuitoare este un dar de la Dumnezeu. Citim în Romani 8.7: „Gândirea cărnii (firii păcătoase) este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, pentru că nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru că nici nu poate”, iar în 1 Corinteni 2.14 citim: „Dar omul natural nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; şi nu le poate cunoaşte, pentru că ele se judecă spiritual”.

Acest adevăr iese mereu în evidenţă în împrejurări concrete. Când le vorbim celor din jurul nostru despre adevărurile divine, atât de preţioase inimilor noastre, ei ne răspund adeseori: «Este foarte frumos, dar eu nu pot să cred. Vă invidiez că puteţi să credeţi».

De ce nu pot oamenii să creadă în Dumnezeu şi în Cuvântul Său? Pentru că înaintea credinţei se află smerirea. Cine este oare gata să se supună voii lui Dumnezeu şi astfel să se vadă ca păcătos vinovat şi pierdut care are nevoie de îndurare?

Ce este credinţa? Credinţa mântuitoare este darul lui Dumnezeu pentru toţi oamenii care sunt gata să se smerească. Credinţa nu este moştenire de la părinţi. Nu este nici rezultat al botezului, nici rod al apartenenţei la o religie. Credinţa nu poate fi cumpărată sau învăţată. Dumnezeu nu poate fi cunoscut cu mintea. „Lumea, prin înţelepciune, nu L-a putut cunoaşte pe Dumnezeu” (1 Corinteni 1.21).

Credinţa este un cadou al harului. Nu se dă pe baza faptelor, ca nimeni să nu se poată lăuda. Nimeni nu este prea rău sau prea bun, prea sărac sau prea bogat, prea tânăr sau prea bătrân pentru a nu putea primi acest dar atât de preţios. Omul trebuie numai să fie gata să-1 primească. Cai toate că ştie cât de importantă este credinţa, omul nu doreşte acest dar; sau nu-i pasă de el, mergând fară griji mai departe; sau ar schimba credinţa cu una după voia şi închipuirea inimii sale stricate de păcat.

Credinţa biblică este centrată pe Persoana Domnului Isus. Iată trei paşi spre credinţă:

• Primul constă în smerire şi înlăturarea domniei Diavolului.

• Al doilea este predarea vieţii sub domnia Domnului Isus şi recunoaşterea Lui ca Domn: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morţi, vei fi mântuit” (Romani 10.9). „Ea va naşte un Fiu şi-I vei pune numele Isus, pentru că EI va mântui pe poporul Său de păcatele sale” (Matei 1.21). „În nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer alt Nume dat între oameni în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4.12).

• Al treilea pas este să crezi că Domnul trăieşte şi că este înălţat de Dumnezeu pe cel mai înalt loc, la dreapta Sa. Domnul Isus este Dumnezeu revelat în trup care a venit pe acest pământ şi a murit la Golgota pentru a-i mântui pe oameni.

Credinţa biblică înseamnă a crede în El ca Domn\ ea găseşte mântuirea numai în Isus însuşi. Ea cuprinde realitatea că numai Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că El a fost mort, dar a înviat. Aşa a devenit Domnul Isus temelia fiecărui credincios şi nici o altă temelie nu mai poate fi pusă.

Oamenii trec cu mare uşurinţă pe lângă acest Nume. Ei se încred în oameni, în rânduieli proprii, în credinţe strămoşeşti: toate acestea nu mântuiesc. De ce îi este omului aşa de greu să creadă în acest Nume şi de ce încearcă să-1 pună deoparte? Deoarece credinţa în Numele Domnului Isus cere recunoaşterea păcatelor, ascultare şi supunere faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.

Când primul om a refuzat ascultarea faţă de Dumnezeu, a căzut el şi întreaga omenire sub puterea păcatului şi a morţii. Prin neascultarea primului om, păcatul a pătruns la toţi oamenii. Dar Dumnezeu îl iubeşte încă pe omul împotrivitor, cu toată conştiinţa lui împovărată de păcat. Dumnezeu L-a dat la Golgota pe Fiul Său pentru a-1 salva pe om din starea sa.

Dacă omul ar sta liniştit şi s-ar întreba: «Ce gândeşte Dumnezeu despre mine, cum mă vede Dumnezeu şi unde îmi voi petrece veşnicia?», atunci ar trebui să strige îngrozit: «Vai de mine, sunt pierdut!»

Vestea Bună despre Jertfa de la cruce este pentru fiecare om, căci acolo s-a împlinit tot planul de mântuire. In locul omului este judecat Altul care a luat toată vinovăţia asupra Sa, din dragoste şi milă.

Celui care recunoaşte acest adevăr i se deschid ochii şi vede la cruce, prin credinţă, dragostea lui Dumnezeu şi devine astfel un închinător şi un adorator. Ceea ce până acum a fost acoperit şi de neînţeles va fi atunci recunoscut în siguranţă, iar credinţa va fi o adeverire a lucrurilor care nu se văd.

Atunci Cuvântul lui Dumnezeu devine activ şi Duhul lui Dumnezeu arată celui credincios marea bogăţie a harului şi promisiunile Sale. O astfel de credinţă nu se bazează pe promisiuni goale sau pe speranţe amăgitoare. Fundamentul ei este adevărul veşnic şi de neclintit al Cuvântului lui Dumnezeu: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu şi crede în Cel care M-a trimis are viaţă veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă” (Ioan 5.24).

Cel credincios se poate bucura de viaţa cea nouă încă de aici, de pe pământ. Viitorul care altădată i se părea nesigur acum a devenit o speranţă vie. Singurătatea s-a preschimbat într-o minunată fericire. In mijlocul unei lumi de neînţelegeri şi de certuri, Dumnezeu dăruieşte, prin credinţă, pacea conştiinţei şi a inimii, scăparea de judecata viitoare şi viaţă veşnică.

Credinciosul trăieşte în această lume prin credinţă, nu prin vedere! Credinţa lui se bazează pe adevărul de neclintit al Cuvântului lui Dumnezeu. Multe promisiuni ale Cuvântului s-au împlinit şi împlinirea lor a fost văzută; altele urmează să se împlinească, pentru că nici un cuvânt din gura Domnului nu va cădea la pământ.

Credinciosul vede şi cunoaşte în această lume lucruri imposibil de perceput pentru ochiul necredinţei. Tot ce se vede în această lume va avea sfârşit, aşa cum atâtea au dispărut şi au fost uitate: „Cele văzute sunt trecătoare; dar cele nevăzute sunt eterne” (2 Corinteni 4.18). Lucrurile pământeşti, ale vieţii zilnice, sunt trecătoare, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate. Speranţele credincioşilor se vor împlini. Umblarea prin credinţă este cea mai bună cale prin această lume rea: ea are o ţintă sigură şi Domnul Isus însuşi merge înaintea noastră.

Drumul credinţei este şi o luptă continuă cu duşmanul credinţei. Satan nu vrea ca oamenii să vină la credinţa mântuitoare şi să scape de dominaţia păcatului. Mijloacele lui de acţiune sunt multiple. Unul dintre cele mai eficace este religia omenească. Chiar pe primul om l-a înşelat când i-a spus: „Vei fi ca Dumnezeu”. Aşa este până în ziua de astăzi. Fiecare om are dreptul să-şi aleagă religia care-i convine; de aceea există atât de multe religii în lume. In concepţia satanică, un singur lucru nu are voie omul să facă: să creadă în Numele Fiului lui Dumnezeu.

Superstiţiile, vrăjitoriile, ocultismul sunt alte mijloace de împotrivire folosite de Satan. In frica sa, omul crede orice, numai să se apere de puterile invizibile care umplu inima cu spaimă. Satan nu vrea ca omul să aibă respect faţă de Dumnezeu, căci acesta ar fi primul pas spre smerire, salvare şi credinţa biblică.

Ne-ar ocupa mult spaţiu să enumerăm toate obstacolele care vin pe calea credinţei. Frica de oameni, indiferenţa, propria dreptate şi bogăţia sunt doar câteva alături de multe altele. Satan îi ţine pe oameni legaţi cu lanţuri, ca să nu poată ieşi din întuneric la lumina credinţei în Jertfa Fiului lui Dumnezeu.

Cititorilor, încă este deschisă calea spre locul unde a fost biruit cel mai mare duşman al omenirii! Jertfa de la cruce a Domnului Isus vorbeşte şi astăzi clar şi pătrunzător. Cu mintea nu poate fi înţeleasă îndeajuns, dar credinţa o distinge ca pe cea mai mare minune a harului lui Dumnezeu.

Curând se va arăta în cine şi-a pus cel credincios încrederea pe când trăia în această lume şi tot curând se va împlini şi promisiunea Domnului Isus din Apocalipsa 22.20: „Eu vin curând”. Atunci toţi cei care au crezut Cuvântul Său vor fi conduşi de la credinţă la realitate. Această clipă este aproape.

Semnele venirii Domnului Isus se împlinesc sub ochii noştri. Acestea sunt o înviorare pentru cel credincios şi un serios semnal de alarmă pentru cel necredincios.

Credinciosiul merge în întâmpinarea unui viitor lipsit de dureri şi de lacrimi. Pentru el există o viaţă în veşnicie unde, cu dorul şi cu speranţele împlinite, va vedea tot ce a crezut aici. Este străin în această lume, dar trăieşte cu speranţa împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu. Iar când îi este pusă la probă credinţa, găseşte puterea deplină în promisiunile lui Dumnezeu, pentru a ajunge biruitor.

Prin Cuvântul Său, Dumnezeu ne încurajează şi ne îndeamnă şi pe noi să stăruim în credinţă.