MEDITAŢII ZILNICE


Selectaţi din meniul din partea stângă, calendarul cu meditaţii zilnice pe care doriti să-l citiți.


Domnul este aproape – Scriind, singura noastră ţintă a fost să înălţăm Numele lui Isus şi Sfîntul Cuvînt al lui Dumnezeu. Iată miezul învăţăturii noastre. Mărturisim, stimate cititor, că dorim mult să cercetezi totul în lumina Sfintei Scripturi şi a prezenţei lui Dumnezeu şi astfel să devii tot mai ataşat de Marele Mîntuitor şi de Cuvîntul Său şi tot mai dezlipit de păcat şi lume, ca şi de orice formă de evlavie, în cuprinsul lucrării am căutat să folosim pe cît posibil traducerea originală a Sfintei Scripturi. (autorii)


Scripturile în fiecare zi – Ţinta acestei lucrări nu este de a înlocui însemnatele studii pe care avem privilegiul să le posedăm cu privire la diferite părţi din Sfânta Scriptură, ci singura noastră intenţie a fost să oferim pentru fiecare zi a anului un scurt comentariu practic asupra unei părţi din Biblie, făcând din aceasta o lectură continuă. Această lucrare nu constituie un “studiu”, ci mai degrabă un buchet de gânduri vizând creşterea zilnică prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu. (Jean Koechlin)

În primul an:
de la Geneza la Iosua.

În al doilea an:
de la Judecători la Estera

În al treilea an:
Iov; Psalmii 1÷41; Proverbe 1÷15; Isaia;
Matei;
Ieremia; Plângerile lui Ieremia;
Marcu.

În al patrulea an:
Psalmii 42÷89; Ezechiel.
de la Luca la 2 Corinteni.

În al cincilea an:
Psalmii 90÷150;
Proverbe 16 ÷ Cântarea Cântărilor;
de la Daniel la Maleahi;
de la Galateni la Apocalipsa.


Meditaţii dimineaţa şi seara de C.H. Spurgeon

Dimineaţă după dimineaţă 

Poeţii s-au desfătat să cânte dimineaţa ca „Mamă a picăturilor de rouă, presărând pământul cu perle din Orient”. Mulţi sfinţi, trezindu-se din paturile lor la prima strălucire a zorilor, au găsit în poezia naturii realitatea harului, fiindcă au simţit roua cerului împrospătându-le sufletele. De aceea, rugăciunile de dimineaţă au fost întotdeauna dragi sufletelor luminate şi iubitoare de cer, şi s-au obişnuit să nu vadă niciodată chipul zorilor înainte de a vedea chipul lui Dumnezeu. Răsuflarea celui care se roagă aminteşte de mireasma florilor, care este tămâia oferită de pământ Creatorului său, şi oamenii nu trebuie să îngăduie niciodată ca pământul să-i întreacă în lauda Domnului.

Cei care trăiesc cu Duhul îşi acordă inimile în cântare asemeni păsărilor, care salută îndurarea ce se descoperă la răsărit. Prima oră de prospeţime trebuie să fie dedicată Domnului în fiecare dimineaţă, fiindcă îndurarea Lui ne bucură cu aurul luminii. Ochiul zilei îşi deschide pleoapa, şi, făcând aşa, deschide ochii oştilor celor care dorm, protejaţi de cer. Este numai potrivit ca aceşti ochi să privească întâi la Tatăl Luminii, Izvorul şi Sursa oricărui lucru bun luminat de soare. Ni se promite o zi de har atunci când ne începem dimineaţa cu Dumnezeu; influenţa sfinţitoare a timpului petrecut în locurile cereşti influenţează fiecare oră. Consacrarea de dimineaţă ancorează sufletul, aşa că nimic nu-1 va putea despărţi de Dumnezeu pe parcursul zilei. Ea parfumează inima, şi mireasma pietăţii se împrăştie până la căderea nopţii; ea ţine veşmintele sufletului, ca să nu se împiedice; ea hrăneşte toată puterea lui, pentru ca sufletul să nu slăbească.

Dimineaţa este poarta zilei, şi aceasta este bine păzită de rugăciune. Este un capăt al firului pe care sunt înşirate acţiunile zilei, şi trebuie să fi înnodat cu rugăciune. Dacă am simţi maiestatea vieţii într-o măsură mai mare, am fi mai grijulii cu dimineţile noastre. Cel care se repede din pat la afaceri şi nu se gândeşte să se roage este la fel de nebun ca cel care nu se îmbracă, sau nu se spală pe faţă. Este la fel de neînţelept ca cel care se avântă într-o bătălie fără să fie înarmat Să ne scăldăm în râul învolburat al părtăşiei cu Dumnezeu înainte de a intra în fierbinţeala pustiei, şi înainte de a fi prea apăsaţi de povară.

Scriind aceste scurte cugetări asupra unor anumite pasaje din Scriptură, vreau să-1 ajut pe credincios în meditaţiile sale particulare. Un copil poate să consoleze uneori o inimă pustie, care nu ar putea fi mângâiată altfel. Chiar şi zâmbetul unei flori de pe marginea drumului ne poate întoarce gândurile spre cer. Speranţa mea este că, prin harul Duhului Sfânt, în timp ce va întoarce pagină după pagină în fiecare dimineaţă, cititorul va auzi vocea lui Dumnezeu vorbind sufletului său.

Mintea se oboseşte de acelaşi lucru; de aceea, am încercat să fiu cât mai variat în prezentarea acestor devoţionale. Am încercat să schimb constant stilul – uneori sfătuiesc, alteori monologhez, apoi conversez. Am folosit prima, a doua şi a treia persoană, dar şi singularul şi pluralul – toate din dorinţa de a evita monotonia şi plictiseala.

Sper, de asemenea, că şi subiectul este destul de cuprinzător, şi că nu este lipsit de o undă de prospeţime. Cititorii predicilor mele pot să recunoască gânduri şi expresii pe care le-au mai întâlnit, dar şi multe gânduri noi şi originale, chiar dacă tratează bine-cunoscuta temă a mântuirii. Le-am scris din inimă, şi multe porţiuni sunt amintiri ale cuvintelor care m-au ajutat în propria mea experienţă; de aceea, sper ca aceste meditaţii zilnice să fie la fel de utile pentru cititori. De fapt, ştiu că vor fi, dacă Duhul lui Dumnezeu se va odihni asupra lor.

Ambiţia m-a făcut să sper că acest volum neînsemnat va îmbogăţi închinarea familiilor care se întâlnesc dimineaţa în jurul altarului lui Dumnezeu. Ştim că în unele familii au obiceiul să citească din Mason, Hawker, Bogatsky, Smith sau Jay, şi, fără să doresc să iau locul unuia din ei, devoţionalul acesta aspiră să li se alăture. Aş fi copleşit de fericire dacă aş şti că această carte va deveni o binecuvântare pentru familiile creştine. Închinarea în familie este, mai mult decât orice, importantă atât pentru prezent, cât şi pentru generaţiile următoare, şi voi considera o mare onoare să fiu, măcar în parte, capelanul familiilor prietenilor mei. Nu am scris nici o rugăciune, pentru că eu consider că o rugăciune nu este bună de nimic dacă nu este scrisă de Duhul Sfânt în inimă, şi înălţată cu toată căldura sufletului. Mă gândesc însă să tipăresc curând un model pe care să-1 folosească copiii noştri atunci când se adresează părinţilor, întocmit ca o rugăciune oferită Tatălui nostru din ceruri. „Este mai bine să mergi în cârje decât să nu mergi deloc”, dar convingerea mea fermă este că cei care merg într-adevăr în sensul închinării ar putea, cu puţin efort şi un strigăt stăruitor către Duhul Sfânt pentru ajutor, să meargă mai bine pe propriile lor picioare, decât să folosească cine ştie ce ajutor obositor. Dacă nu este timp să se citească şi devoţionalul de dimineaţă şi un fragment din Scriptură, vă rog fierbinte să puneţi deoparte această carte, fiindcă ar fi o mare durere să ştiu că o familie nu citeşte Cuvântul lui Dumnezeu din cauza mea. Am dorit în inima mea să inspir prietenilor mei setea de a cerceta Biblia mai mult decât oricând; de aceea, am cules fragmente de texte din colţurile şi ungherele Scripturii, şi am sperat că cititorul va fi împins de curiozitate să le caute contextul Aş fi dezamăgit dacă, până la urmă, mi-am zădărnicit propriul scop, şi lectura remarcilor mele v-a distras atenţia de la Cuvântul lui Dumnezeu.

Sper de asemenea că predicatorii vor putea lua câte un text şi o sugestie pentru predică din aceste gânduri zilnice. Cu siguranţă că sunt liberi să o facă dacă pot. Ideile nu sunt ale noastre, sunt proprietate comună. Chinuită de griji şi frământată de afaceri, minţile oamenilor nu sunt întotdeauna în stare să lase deoparte grijile lumeşti, şi să înceapă să mediteze, mai ales sâmbătă seara. Dar, odată ce gândul capătă aripi, chiar întâmplările săptămânii pot să-i ajute zborul. Poate că voi fi în stare să înalţ nişte inimi şi, dacă va fi aşa, Dumnezeu să fie lăudat. Poate că o sugestie de aici va aprinde sufletul predicatorului, şi inima lui poate încălzi şi bucura sute de inimi. Amin, spune şi Domnul Dumnezeu.

Sperând într-o primire favorabilă pentru această lucrare, am scris deja un volum de aceeaşi mărime şi caracteristici pentru închinarea de seară. Între timp, cu multe rugăciuni pentru ca cerul să binecuvânteze această lucrare a iubirii, şi cu cereri pentru rugăciuni credincioase, dedic această lucrare Dumnezeului întreit,, şi o prezint respectuos bisericii creştine. C. H. Spurgeon

Seară de seară

Atunci când zgomotul şi tulburarea zilei încetează, este o desfătare să vorbeşti cu Dumnezeu. Răcoarea şi pacea inserării sunt foarte potrivite pentru rugăciune şi laudă. Orele apusului de soare sunt ca nişte alei liniştite în grădina timpului, în care omul îşi poate întâlni Făcătorul care aşteaptă să vorbească cu el, aşa cum, la început, Domnul aştepta să vorbească cu Adam în Paradis în răcoarea zilei.

Este potrivit să punem deoparte un timp înainte de încheierea zilei, un timp de recunoştinţă pentru belşugul de har, de căinţă pentru nebunia noastră, şi de auto-cercetare pentru relele ascunse. Să treci de la o zi la alta ca un vânător care străbate tufişurile este o prevestire a distrugerii care te aşteaptă. Dar pauza solemnă, meditaţia deliberată — acestea sunt mijloace ale harului, şi semne ale vieţii lăuntrice. Fluxul oceanului stă o perioadă în reflux, înainte de a porni din nou; luna zăboveşte uneori în mărime deplină. In natură există hotare stabilite între anotimpuri — chiar şi apariţia unei narcise este un semn pentru cei care se grăbesc să-şi însămânţeze ogoarele; de aceea, oamenii ar trebui să-şi examineze frecvent hotarele vieţilor lor, şi să pună deoparte o vreme de amintire a zilelor şi anilor care au trecut In fiecare seară, este bine să se cerceteze hotarele zilei, şi să se observe tot ce s-a făcut şi s-a văzut.

Picăturile nopţii vin din acelaşi Izvor care aduce roua dimineţii. Cel care 1-a întâlnit pe Avraam în zori a vorbit cu Isaac pe câmp în liniştea serii. Cel care deschide porţile zilei cu mâna îndurării trage cortina nopţii în jurul poporului Său. Prin prezenţa Sa strălucitoare, El face să se „umple de veselie răsăritul si apusul îndepărtat (Psalmi 65:8). O făgăduinţă în zori şi un cuvânt sigur în apus încununează fruntea zilei cu lumină şi îi încalţă picioarele cu iubire. Să iei micul dejun cu Isus şi să şi cinezi cu El este o bucurie care aduce cerul pe pământ.

Este periculos să adormi înainte de a-ţi sprijini fruntea pe pieptul lui Isus. Atunci când iubirea divină îţi închide pleoapele obosite, somnul este dulce; dar, ca să aibă parte de o asemenea odihnă, prea iubiţii Domnului trebuie să se apropie de tron şi să-şi lase povara din suflet înaintea marelui Păstrător. Să intri în strălucirea prezenţei lui Iehova, pe calea sângelui ispăşitor este cea mai sigură metodă de a ne curaţi de arama pământească şi de a ne reînnoi sufletul după o slujbă obositoare.

Citirea Cuvântului şi rugăciunea sunt porţi din pietre scumpe, prin care intrăm în prezenţa Maiestăţii cereşti. Binecuvântat este cel care deschide aceste porţi în balamalele lor de safir! Atunci când stelele se descoperă şi toată oştirea cerului păşeşte în glorie aurie, atunci este timpul în care se deschide templul ceresc, şi credinciosul este invitat să intre. Dacă există o oră învăluită în sfinţenie, aceasta este ora în care Domnul dezleagă legăturile Orionului şi aşează Găinuşa la locul ei (vezi Iov 38:31-32). Atunci vocea lumii de afară ne cheamă la contemplare şi adorare, şi tăcerea lumii dinăuntru pregăteşte un oratoriu pentru sufletul consacrat Cu siguranţă că cel care nu doreşte să-şi încheie ziua în rugăciune nu se roagă deloc.

In multe familii, adunarea pentru rugăciunea de seară este mai la îndemână decât dimineaţa, şi, în toate corturile Israelului nostru, jertfa de seară trebuie să fie amintită solemn. Înainte de a ne adăposti sub aripile Celui Prea înalt, să-L rugăm să ne scape de groaza care umblă noaptea şi să ne primească în locul său secret. Este o lucrare binecuvântată să aşezi paznicii nopţii în locurile hotărâte prin rugăciune, şi apoi să te încredinţezi fără teamă iubirii divine.

Având sigiliul binecuvântării învăţătorului aşezat pe volumul anterior, intitulat Dimineaţă de Dimineaţă, m-am simţit încurajat să prezint atenţiei dumneavoastră o altă serie de scurte meditaţii, şi vi le trimit însoţite de o rugăciune fierbinte, pentru ca fiecare cititor să fie binecuvântat. Fie ca zâmbetul Tatălui să fie fericirea lor. M-am luptat să stau departe de monotonie; de aceea, am folosit texte neobişnuite şi am adus la lumină subiecte neglijate. Defectul multor lucrări religioase este plictiseala lor — şi de ea am încercat să mă eliberez: prietenii vor judeca cât succes am avut. Multe din subiecte au izvorât din experienţa mea, şi m-am simţit întotdeauna asigurat că adevărul a fost sfinţit pentru bunăstarea noastră, fără să dăuneze altora. Dacă aş putea ridica o singură inimă care altfel ar fi căzut, sau dacă aş putea semăna într-o singură minte un scop care nu ar fi existat altfel, aş fi recunoscător. Fie ca Domnul să ne trimită astfel de rezultate în mii de cazuri, şi totul va fi spre lauda Lui. Cu cât trăiesc mai mult, cu atât sunt mai conştient de faptul că numai Duhul Sfant poate face adevărul profitabil pentru inimă; de aceea, în rugăciune sinceră, încredinţez acest volum şi tovarăşul lui grijii Sale. C.H. Spurgeon