Menu

Teme biblice

/Teme biblice
­
  • event_14-compressor

    Sângele preţios al lui Hristos

    Persoanele dumnezeirii    M. B.    Română
    Sângele preţios al lui Hristos Realitatea „Dar, venind la Isus, când au văzut că Acesta murise deja, nu i-au zdrobit fluierele picioarelor, ci unul dintre ostaşi i-a străpuns coasta cu o suliţă şi îndată a ieşit sânge şi apă. Şi cel care a văzut acestea a mărturisit, şi mărturisirea lui este adevărată, şi el ştie […]

  • event_14-compressor

    Eliberarea

    Viaţa de credinţă    M. Furrer    Română
    Eliberarea Cu siguranţă, nu există niciun credincios sincer, care, după întoarcerea sa la Dumnezeu, să nu dorească să ducă o viaţă plăcută lui Dumnezeu. Dar cei mai mulţi constată că au voinţa pentru a duce o astfel de viaţă, dar că puterea păcatului care locuieşte în ei este mai mare decât voinţa lor, încât ajung […]

  • event_14-compressor

    Dreptul de cetăţenie şi pribegia

    Viaţa de credinţă    Română
    Dreptul de cetăţenie şi pribegia Fiecare om care se naşte este un cetăţean al acestei lumi şi, într-un sens mai restrâns, cetăţeanul ţării în care a văzut lumina zilei; aceasta este patria sa, pe care ca atare o iubeşte. La fel stau lucrurile şi cu omul „născut din nou“ sau, cum citim în Ioan 1.13, […]

  • event_14-compressor

  • event_14-compressor

    Strângerea laolaltă pentru frângerea pâinii

    Adunarea / Biserica    W. M.    Română
    Strângerea laolaltă pentru frângerea pâinii Ce facem când ne strângem pentru a frânge pâinea? Ce înseamnă a frânge pâinea? Ce stă în legătură cu această acţiune? Putem spune de la început că în legătură cu frângerea pâinii facem patru acţiuni: 1. Ne gândim la Domnul, care a murit pentru noi (Luca 22.19), 2. Vestim moartea […]

  • event_14-compressor

    Rutina

    Adunarea / Biserica    P. F.    Română
    Rutina Oare nu am înlocuit noi deseori acţiunea plină de putere şi înviorătoare a Duhului Sfânt printr-o acţiune de rutină? Nu este acesta unul din motivele, pentru care nu primim în strângerile noastre laolaltă toate binecuvântările pe care Domnul ar fi dorit să ni le dea? Ceea ce se face din obişnuinţă în slujba pentru […]

  • event_14-compressor

    Formalism sau convingere?

    Viaţa de credinţă    B. R.    Română
    Formalism sau convingere? Formalismul înseamnă alipire de obişnuinţe, menţinere a lucrurilor exterioare. Să luăm ca exemplu un copil care creşte într-o familie creştină. El frecventează şcoala duminicală, vine la strângerile laolaltă, se ridică şi împreunează mâinile la rugăciune, deschide cartea de cântări şi cântă, deschide Biblia şi urmăreşte cu privirea textul pe care îl citeşte […]

  • event_14-compressor

    Abigail

    Persoane din Scriptură    Marcel Graf    Română
    Abigail Înainte ca David să devină împăratul de drept al lui Israel, a fost nevoit, deşi era uns ca împărat, să fugă de Saul. În acea perioadă a lepădării sale, au fost oameni care au ţinut la el, pentru că ştiau şi au recunoscut că Dumnezeu îl alesese ca împărat. Aceasta a avut ca urmare […]

  • event_14-compressor

    Daniel – un martor credincios

    Daniel – un martor credincios Daniel suferea în Babilon, era izolat, dar calea spre Dumnezeu este întotdeauna deschisă credinţei. Cu greu vom găsi în Scripturi un om, care să aibă o mărturie la fel de curată ca Daniel. În viaţa sa, chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii, nu exista nimic de obiectat. Daniel L-a […]

  • event_14-compressor

    Lot – un „drept“ într-un loc greşit

    Persoane din Scriptură    M. V.    Română
    Lot – un „drept“ într-un loc greşit Dacă privim la viaţa lui Lot prezentată în Vechiul Testament, nu vom găsi probabil nimic din care să se deducă faptul că acesta a fost un credincios vechi-testamental. Numai textul din 2 Petru 2.7-8 ne mărturiseşte că el a fost un om „drept“. Faptul că aceasta nu se […]

Pin It on Pinterest