După ce, asemenea acestor leviţi, a urmărit îndelung istoria harului lui Dumnezeu pentru Israel, Ştefan, în capitolul 7 din Fapte, îşi continuă vorbirea în acelaşi fel. „Voi, cu grumazul înţepenit, ... întot­dea­una vă împotriviţi Duhului Sfânt“ (Fapte 7.51). Grumazul înţepenit, gâtul care refuză să se plece pentru a se supune jugului Dom­nului, nu caracterizează numai poporul Israel sau numai pe cei neîntorşi la Dumne­zeu! Toţi ascundem înăuntrul nostru această natură nesupusă, voinţa proprie. Fiecare creştin, fără excepţie, o cunoaşte foarte bine şi este impo­sibil pentru cineva s-o învingă prin propriile eforturi. Dar, în acelaşi timp, cu­noaşte oare fiecare eliberarea pe care Domnul i-o acordă? Dând morţii, la cruce, această voinţă re­belă, nesupusă, El ne-a oferit în schimb natura supusă a Domnului Isus. Firea cea veche se află încă în noi, cu do­rinţele ei, dar nu mai are dreptul să ne conducă.

Toate aceste păcate ale lui Israel ies în evidenţă cu atât mai mult cu cât sunt puse, ca aici, în con­trast cu harul lui Dumnezeu, iar lor li se adaugă, ca să spunem aşa, lipsa de recunoştinţă (vezi Deutero­nom 32.5-6). Nu este ade­vărat lucrul acesta şi pentru atât de mulţi tineri şi tinere crescuţi de părinţi credincioşi?