20

Februarie

DIMINEAŢA

Dumnezeu.,. mângâie pe cei smeriţi. 2 Corinteni 7:6

Cine mângâie ca Dumnezeu? Du-te la un copil al Său sărac şi nenorocit şi vorbeşte-i despre făgăduinţele Sale minunate; şopteşte-i la ureche cuvinte de mângâiere. El este ca o viperă surdă; nu ascultă glasul fermecătorului. Bea din fântâna amărăciunii, şi oricât l-ai mângâia, n-o să scoţi de la el decât câteva vaiete resemnate. N-o să auzi nici psalmi de laudă, nici osanale, nici cântări de veselie. Dar lasă-L pe Dumnezeu să vină la copilul Său. Lasă-L să-i ridice faţa, şi să sădească speranţă în ochii înlăcrimaţi. Nu-1 auzi cântând

Când eşti cu mine, sunt în paradis
Dar dacă pleci, sunt rătăcit şi trist?

Tu nu l-ai putut înveseli, dar Domnul a putut. El este Dumnerzeul oricărei mângâieri" (2 Corinteni 1:3). Nu mai este balsam în Galaad, dar în Dumnezeu este balsam. Nu mai sunt doctori printre oameni, dar Dumnezeu este „Domnul care te vindecă" (Exod 15:26). E minunat cum un singur cuvânt al lui Dumnezeu se transformă într-o cântare pentru creştin. Un cuvânt al lui Dumnezeu este ca un bulgăre de aur, iar creştinul este căutătorul; bulgărele acesta îi ajunge pentru mult timp. Sărmane creştin, nu trebuie deci să te cufunzi în disperare. Du-te la Mângâietor, şi cere-I să-ţi dea alinare. Eşti sec şi lipsit de apă. Ai auzit că se spune că, dacă o pompă este uscată, trebuie să torni întâi apă în ea şi apoi să scoţi. Deci, creştine, dacă eşti uscat, du-te la Dumnezeu. Cere-i să toarne bucuria Sa în inima ta şi apoi vei avea de unde să dai şi la alţii. Nu te duce la Oameni, fiindcă vei descoperi că sunt cu toţii ca prietenii lui Iov; du-te de la început la Dumnezeul tău care „mângâie pe cei smeriţi", şi vei spune curând: „In noianul gândurilor mele, mângâierea ta îmi aliniă sufletul".

SEARA

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Matei 4:1

Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. 2p[ Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări. Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care II trimisese, şi totuşi a fost ispitit! S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.