25

Noiembrie

Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce. Daniel 1.8

Din cauza neascultării, poporul Israel a fost luat şi dus în Babilon. O dată cu acesta a fost luat ca prizonier şi tânărul Daniel. Dar fidelitatea lui Daniel nu a fost uitată de Dumnezeu care nu l-a lăsat în ţara îmbâcsită peste măsură de păcate. Daniel trebuia să fie un martor a lui Dumnezeu într-o ţară străină. Acolo nu s-a împotrivit ca să primească el şi prietenii săi nume care stăteau în directă legătură cu idolii ţării respective, căci nu căuta stima şi onoarea proprie ci pe a lui Dumnezeu. Foarte uşor se putea lăsa tentat de împrejurările în care se găsea. Dar la aşa ceva nu s-a gândit căci el era hotărât în inima lui să nu se spurce. Intelectul omului judecă altfel când stăpâneşte gândirea firii pământeşti, dar Daniel care cunoştea Sfânta Scriptură a rămas credincios prescripţiilor lui Dumnezeu. Frica sa faţă de Dumnezeul Cel Viu nu l-a părăsit cu nici un chip şi astfel a umblat pe calea îngustă cu preţul vieţii. Chiar atunci când mulţimea celor exilaţi s-a unit să slujească idolilor şi au făcut multe nelegiuiri, Daniel nu s-a lăsat corupt ci a rămas credincios Cuvântului.
Cum vorbeşte această pildă inimilor noastre! Vai! noi suntem foarte influenţabili ca să-i privim pe oameni când ei mărturisesc că sunt credincioşi. Dima a părăsit Calea din dragoste faţă de lume, dar Pavel nu s-a gândit niciodată să facă lucrul acesta. Dacă îi vedem în zilele noastre pe unii care se spurcă din bucatele alese ale împăratului întunericului, atunci să-i avertizăm serios şi să nu-i luăm ca pilde cu nici un chip!
Credinciosul se arată necredincios lui Cristos în măsura în care are legături cu lumea.