16

Februarie

DIMINEAŢA

În totul si pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Filipeni 4:11

Aceste cuvinte ne arată că mulţumirea nu este o înclinaţie naturală a oamenilor. Invidia, nemulţumirea şi plângerile sunt la fel de fireşti pentru om ca buruienele pentru pământ. Nu avem nevoie să semănăm spini şi pălămidă; răsar fără să ne obosim, fiindcă sunt băştinaşe. La fel, nu avem nevoie să învăţăm oamenii să se plângă; se plâng fără să li se spună nimic. Dar lucrurile de preţ trebuie cultivate. Dacă vrem grâu, trebuie să-1 semănăm şi să secerăm. Dacă vrem flori, trebuie să le plantăm şi să avem grijă de ele. Mulţumirea este una dintre florile cerului, şi dacă vrem să o avem, trebuie să o cultivăm. Nu creşte în noi de la sine. Numai firea cea nouă o poate produce şi chiar şi atunci trebuie îngrijită şi supravegheată şi cultivată prin harul Domnului care a semănat-o în noi. Pavel spune: „în totul... m-am deprins". Această declaraţie arată că el nu ştia să fie mulţumit de la început. L-a costat durere să ajungă la marea taină a adevărului. Fără îndoială că uneori, când îşi închipuia că învăţase deja lecţia, a căzut. Şi când, în cele din urmă, o învăţase pe deplin, şi a putut spune „m-am deprins să fiu sătul şi flămând", era un bătrân cărunt, la marginea mormântului - un biet prizonier închis în temniţa lui Nero din Roma. Trebuie să suferim alături de Pavel şi să împărţim lanţurile cu el dacă vrem să ajungem la poziţia lui. Să nu ne imaginăm că putem fi mulţumiţi fără efort şi fără disciplină. Nu este o putere pe care să o exerciţi natural, ci o ştiinţă pe care o înveţi pe
parcurs. Ştim acest lucru din experienţă. Frate, alungă cârtelile şi învaţă în continuare în Şcoala Mulţumirii.

SEARA

Duhul Tău cel bun Neemia 9:20

Des întâlnit, prea des întâlnit, este păcatul uitării Duhului Sfânt Această faptă înseamnă nebunie şi nerecunoştinţa. El merită tot ce este mai bun, fiindcă este bun, extraordinar de bun. Ca Dumnezeu, este bun în mod esenţial. El împărtăşeşte întreitul atribut „sfânt, sfânt, sfânt" (Isaia 6:3; Apocalipsa 4:8), care se ridică spre Sfânta Treime. El este puritate, adevăr şi har. Este bun, ne iartă rătăcirile şi se luptă cu dorinţele noastre rebele. Nu ne lasă să pierim în păcat, şi ne îndrumă spre cer ca o mamă iubitoare. Cât de milostiv, iertător şi bun este răbdătorul Duh Sfânt! El are o bunătate activă. Toate lucrările Sale sunt desăvârşite în bunătate. El sugerează gândurile bune, grăbeşte acţiunile bune, descoperă adevărurile bune, împlineşte făgăduinţele bune, ne sprijină în realizările bune şi ne conduce la rezultate bune. Nu este nici un bun spiritual în toată lumea al cărui autor şi susţinător să nu fie El; cerul însuşi îi va datora Lui caracterele bune ale locuitorilor săi. El este bun în mod oficial. Fie că este Mângâietor, învăţător, Călăuzitor, Desăvârşitor, îndrumător sau Mijlocitor, El îşi împlineşte în mod desăvârşit îndatoririle, şi fiecare faptă a Sa are ca scop binele bisericii lui Dumnezeu. Cei care îi ascultă sfaturile devin buni, cei care îi cer călăuzirea lucrează bine şi cei care trăiesc sub stăpânirea Lui primesc numai binecuvântări. Să fim deci recunoscători unei persoane atât de bune. Să-L slăvim şi să-L venerăm pe Cel „care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci" (Romani 9:5). Să-i recunoaştem puterea şi să ne recunoaştem nevoia de El chemându-1 în toate acţiunile noastre. Să-I căutăm ajutorul şi să nu-L îndurerăm niciodată. Şi să-L slăvim oricând ni se oferă ocazia. Biserica nu va prospera niciodată dacă nu se va încrede mai mult în Duhul Sfânt. El este atât de bun şi blând încât se întristează şi se îndurerează când îl uităm şi îl neglijăm.