27

Ianuarie

Itai a răspuns împăratului, şi a zis: Viu este DOMNUL şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău. 2 Samuel 15.21

Cu cât timpurile sunt mai întunecate, mai grele şi mai periculoase cu atât mai luminos strălucesc faptele credinţei şi ale dragostei care se fac în aceste vremuri. În uneltirile lui Absalom avem în Itai un asemenea exemplu. Atât de mult îl leagă dragostea pe un străin din ţara Israel de nenorocirea încercatului rege David, încât este gata să împartă cu el durerea, ocara şi blestemul care erau asupra lui David. Itai a primit din partea lui David libertatea de a pleca înapoi la Ierusalim; el ar fi putut face deci acest drum, cu voia împăratului. Însă acestui om nu-i trebuia favoarea din partea regelui şi nici libertatea, ci cu mult mai mult: pe rege însuşi: „în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău." Numai în părtăşie cu regele putea fi Itai fericit, chiar dacă trebuia să treacă prin moarte sau să trăiască.
Domnul Isus Cristos spune în Ioan 12: „Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu” (26).
Vedem în Pavel un slujitor devotat, a cărui dorinţă supremă era să meargă pe drumul Aceluia care i-a cuprins inima. El dorea ca Cristos să fie proslăvit în trupul său, fie prin viaţă, fie prin moartea sa.
Exemplul acestor doi oameni credincioşi în părtăşia lor desăvârşită, primul cu David iar al doilea cu Domnul Isus, să ne îndemne la o trăire nedespărţită de Domnul!
Cu cât un slujitor a lui Cristos va fi mai credincios Stăpânului ceresc, cu cât va merge mai mult pe urmele lui, cu cât va fi mai asemenea Lui, se poate aştepta să fie privit de fiii pământului ca „ieşit din minţi."