16

Octombrie

DIMINEAŢA

„ Veniţi de prânziţi", le-a zis Isus. Ioan 21:12

Prin aceste cuvinte, credinciosul este invitat la o apropiere sfântă de Isus. „Veniţi de prânziţi" implică aceeaşi masă şi aceeaşi hrană; da, şi uneori înseamnă să stai faţă în faţă şi să-ţi sprijini fruntea de pieptul Mântuitorului. Înseamnă să fii pus în sala de ospăţ, unde flutură steagul dragostei. „Veniţi de prânziţi" ne oferă o viziune a unirii cu Christos, fiindcă singura hrană pe care o putem ospăta cu Isus este Isus însuşi. O, ce uniune este aceasta! Este o adâncime pe care raţiunea nu o poate pătrunde, aceea că ne hrănim cu Isus. „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el" (loan Ip56). Este şi o invitaţie la părtăşie cu sfinţii. Creştinii pot să se deosebească într-o varietate de puncte, au acelaşi apetit spiritual. Dacă nu putem simţi cu toţii la fel, putem să ne hrănim la fel cu Pâinea Vieţii care ne-a fost trimisă din cer. La masa părtăşiei cu Isus, suntem uniţi într-o singură pâine şi un singur pahar. Odată cu paharul care trece de la unul la altul, unitatea şi dragostea trec dintr-o inimă într-alta. Apropie-te de Isus, şi vei vedea că eşti tot mai legat spiritual de cei care sunt ca tine, hrăniţi de aceeaşi mană cerească. Dacă suntem mai aproape de Isus, suntem mai aproape unii de alţii. în cuvintele acestea vedem izvorul puterii pentru orice creştin. Să priveşti la Christos înseamnă să trăieşti, dar puterea de a-L sluji vine de la „veniţi de prânziţi". Lucrăm sub multe slăbiciuni inutile, fiindcă neglijăm acest precept al învăţătorului. Nici unul din noi nu are nevoie de o dietă săracă în calorii; din contră, trebuie să. ne îngrăşăm cu grăsimea şi măduva Evangheliei, ca să adunăm putere din ea şi să folosim orice putere în slujba Mântuitorului. De aceea, dacă vreţi să realizaţi apropierea de Isus, uniunea cu Isus, dragostea pentru poporul Său şi puterea de la Isus, „veniţi de prânrnţi" cu El prin credinţă.

SEARA

Căci la Tine este izvorul vieţii. Psalmi 36:9

În experienţa noastră spirituală există ocazii în care sfaturile şi simpatia oamenilor, sau hotărârile creştineşti, nu ne mângâie şi nu ne ajută. De ce îngăduie bunul Dumnezeu aşa ceva? Poate fiindcă trăim prea mult fără EL. De aceea, El ne ia toate lucrurile pe care ne-am obişnuit să ne sprijinim, ca să ne îndreptăm spre EL. Este o binecuvântare să trăieşti lângă o fântână. Cât timp avem burdufurile pline, suntem mulţumiţi să ne aflăm în pustie, ca Agar şi Ismael (vezi Genesa 21:14). Totuşi, când se golesc, nimic nu ne ajută mai mult decât „Dumnezeu care mă vede" (Genesa 16:13). Suntem ca fiul risipitor. Ne plac roşcovele porcilor şi uităm casa Tatălui. Aminteşte-ti, totuşi, că putem face mâncare pentru porci din practicile noastre religioase, Asemenea practici sunt lucruri binecuvântate, dar când îl înlocuim pe Dumnezeu cu ele nu mai au nici o valoare. Orice devine idol dacă ne îndepărtează de Dumnezeu. Până şi şarpele de aramă devine dispreţuitul „Nebuştan" (2 împăraţi 18:4) dacă ne închinăm lui în locul lui Dumnezeu. Fiul rătăcitor nu a fost niciodată mai în siguranţă decât în braţele tatălui său, fiindcă nu putea găsi sprijin în altă parte. Domnul poate îngădui o foamete în ţară ca să ajute să-L căutăm mai mult. Cea mai bună poziţie a unui creştin este să trăiască în întregime prin harul lui Dumnezeu rămânând acolo unde stătea când a venit prima dată la Christos! „neavând nimic, şi totuşi stăpânind toate lucrurile" (2 Corinteni 6:10). Să nu ne gândim nici un moment să rămânem în sfinţenia noastră, în refuzurile noastre, în darurile noastre şi în sentimentele noastre. Să recunoaştem că suntem mântuiţi pentru că Christos a oferit o ispăşire deplină, fiindcă avem „totul deplin în El" (Coloseni 2:10). Neavând nimic în care să ne încredem prin noi înşine, ne odihnim în meritele lui Isus. Jertfa Sa şi viaţa Lui sfântă oferă o temelie sigură încrederii noastre. Prea iubiţilor, când suntem însetaţi, să ne întoarcem cu sinceritate spre „izvorul vieţii".