Psalmul
22.22‑31

Pentru Cel aflat „între coarnele bivolilor“ (comp. v. 2 cu v. 21) soseşte răspunsul. Este învierea şi, în acelaşi timp, bucuria comuniunii regăsite! În dragostea Sa, Domnul Hristos S‑a grăbit ca această bucurie să fie împărţită. Primul Său gând a fost să le facă cunoscut „fraţilor Săi“ noua relaţie în care i‑a aşezat lucrarea Sa şi să le vorbească acestora despre Tatăl Său care devine Tatăl lor, despre Dumnezeul Său care devine Dumnezeul lor (v. 22; Ioan 20.17). Spre deosebire de alţi psalmi care tratează tot suferinţele lui Hristos, în acesta nu se pune problema judecăţii. Domnul Isus poartă aici păcatele şi, ca urmare, nu găsim decât har şi binecuvântare: binecuvântare pentru Adunare (alcătuită la început din ucenici iudei: v. 22 citat în Evrei 2.12); binecuvântare pentru Israelul restaurat, numit în v. 25 „adunarea cea mare“; binecuvântare pentru „toate familiile naţiunilor“ sub Împărăţia de o mie de ani (v. 27,28); binecuvântare pentru toţi cei care se nasc în timpul acestei domnii glorioase. Aşa cum se lărgesc undele în jurul centrului de unde au fost produse, tot aşa se extind consecinţele minunate şi multiple ale lucrării de la cruce asupra întregii creaţii. Şi înţelegem astfel de ce a fost Isus abandonat (comp. cu v. 1).