17

Aprilie

Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu. Luca 14.26

În acest verset ne este prezentată o ură pentru cei mai apropiaţi, dar acesta nu în felul cum o găsim în această lume. Domnul însuşi a fost supus părinţilor Săi, chiar dacă a trebuit să le spună, ca fiu, la doisprezece ani; „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?" Cuvântul Său ne învaţă de nenumărate ori cum trebuie să ne comportăm în familie şi cum în general să se comporte copiii faţă de părinţi. În cuvântarea Sa de pe munte a dat indicaţii clare şi precise pentru cei ce vor să-L urmeze şi tot ce poate să-i despartă de El. Mulţimea nu s-a gândit să îl urmeze, dar pentru fiecare personal rămâne calea deschisă pentru a intra în ucenicia Sa. Urmarea Domnului trebuie să fie o hotărâre fermă şi neclintită. Apostolul Pavel a înţeles şi a transpus lucrul acesta în practică, căci pentru el lumea era răstignită, Legăturile naturale nu le dispreţuia, dar nu se lăsa încătuşat de ele.
Seminţia lui Levi ne dă mărturia în ce priveşte drepturile lui Dumnezeu: „Levi a zis despre tatăl său şi despre mama sa: „Nu i-am văzut!" Şi despre fraţii lui: „Nu vă cunosc!" Iar de copii n-a vrut să mai ştie." Căci ei păzesc Cuvântul Tău, şi ţin legământul Tău" (Deut. 33.9).
Ura de care ne vorbeşte textul nostru de bază se referă la lucrurile rele, lumeşti, necredincioase, pe care poate le practică tatăl, mama, copiii, sau soţia celui credincios De acestea nu trebuie să ne lăsăm încătuşaţi cu nici un chip, chiar dacă trebuie să suferim ocara.
Inimile noastre sunt pornite mereu să se depărteze de mărturia lămurită a Cuvântului. Suntem gata să primim păreri fără să le cercetăm în linişte la lumina mărturiilor lui Dumnezeu. Din această pricină nu se deosebeşte întunericul de lumină.