O nouă scrisoare a acuzatorilor pleacă deci spre capitala imperiului, dar ea îi va pune în încurcă­tură.

Nu numai că cercetările pe care Darius le între­prinde permit redescoperirea edictului lui Cirus, dar însuşi împăratul, în răspunsul său, ia în mână cauza rămăşiţei lui Iuda şi a constru­irii Templului. Şi, ca paharul să fie plin, dă dispoziţie chiar vrăjmaşilor iudeilor să le acorde acestora tot ajutorul necesar. În finalul său, decre­tul lui Darius este însoţit de cumplite ameninţări contra acelor persoane care i-ar modifica conţinutul. Acesta a fost deci rezultatul poziţiei clare şi îndrăzneţe adoptate de bătrânii iudeilor (5.11,12; vezi Matei 10.32). Ati­tu­dinea lor I-a dat Domnului ocazia să-Şi arate public aproba­rea.

Este încurajator să-l vedem pe împărat, în v. 10, re­cu­nos­când puterea rugăciunilor către Dumnezeul cerurilor şi chiar solicitându-le pentru sine şi pentru fiii săi. Acest Dum­nezeu al cerurilor este acum Tatăl nostru; să nu neglijăm să-I vor­bim. În plus, suntem îndemnaţi să ne rugăm „pen­tru toţi oamenii“ − şi în mod special „pentru împăraţi (autorităţi) şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită, în toată evlavia şi demnitatea“ (1 Timotei 2.1, 2).