Avem rezumatul acestui întreg capitol în v. 33: „Dar Tu eşti drept în tot ce a venit asupra noastră. Pentru că Tu ai făcut potrivit adevărului, iar noi am păcătuit“ (compară cu Pl. Ier. 1.18). Să punem această declaraţie în legă­tură cu un verset din Evanghelia după Ioan: „Cine a pri­mit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este ade­vărat“ (Ioan 3.33; vezi şi Romani 3.4). Pecetluirea este actul de aprobare oficială a unei declaraţii, care o vali­dea­ză şi prin care cei care o semnează se angajează la res­pec­tarea ei. Astfel, căpeteniile, levi­ţii şi preoţii îşi pun peceţile (cu alte cuvinte, sem­năturile) pentru a-şi confirma acordul.

La sfârşitul acestei lungi mărturisiri, să ne rea­mintim încă două învăţături foarte importante: În primul rând, pentru judecarea unui rău este necesar să ne întoarcem cât mai în urmă po­sibil, până la originea lui, printr-o completă revi­zuire a paşilor făcuţi. Călcarea legii a început odată cu confecţionarea viţelului de aur; ei bine, faptul acesta nu poate trece sub tăcere (v. 18)! În al doilea rând, o mărtu­ri­sire trebuie să fie precisă: a-I spune lui Dumnezeu într-un fel gene­ral: Ťsunt păcătos, am comis nişte păcateť, costă foarte puţin şi n-are valoare înaintea Lui. El aşteaptă de la noi să spunem: ŤDoamne, sunt vinovat în aceasta; iată ce am făcut şi iată ce am omis să facť (vezi Levitic 5.5).