19

Septembrie

Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Evrei 12.1

Acei evrei credincioşi care odinioară au urmat slujbele văzute, erau în primejdia de a le obosi credinţa. Calea credinţei a adus pentru ei încercări şi chiar prigoane. De aceea era nevoie de îmbărbătare. Scriitorul epistolei le-a prezentat în faţa ochilor, oamenii credinţei care au trecut şi au biruit cu toate că nu au văzut împlinirea prorociilor. Două mari primejdii îi ameninţa: „orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne."
Pilda alergătorului mai este şi astăzi actuală pentru credincios căci şi el este într-o luptă continuă şi în primejdie de a fi oprit. Un alergător la concurs nu ştie altceva decât să câştige trofeul şi de aceea fuge cu toate puterile spre ţintă.
În alergarea noastră spre ţintă sunt necazuri şi greutăţi. În afară de aceasta mai e şi păcatul care caută să se strecoare aşa de uşor. Inima noastră este atrasă de dorinţele ei de care nu se poate desprinde uşor, astfel încât începe o luptă cu propria inimă care iubeşte răul.
Cu totul deosebit va fi lupta când ne ridicăm ochii ţintă spre Domnul Isus. Atunci intră în activitate omul nou care primeşte puterea de sus. Înclinaţiile spre Domnul se măresc şi inima se depărtează de la rău. Domnul este mărit în slăbiciunea noastră şi lupta se dă pe cale duhovnicească.
De aceea haideţi să ne debarasăm de aceste două greutăţi ca să putem fugi nestingheriţi.
Întreaga fiinţă trebuie să se plece, când vorbeşte Dumnezeu. Oamenii pot sa-şi aibă părerile şi obiceiurile lor, dar copiii lui Dumnezeu au una din cele mai frumoase trăsături; respectul şi supunerea la orice cuvânt al Domnului.