Acţiunea se derulează într-un ritm rapid. Acum ne aflăm în stadiul final, când împărăteasa dezvăluie lucru­ri­le şi Haman se în­gro­zeşte. El este potrivnicul, vrăjmaşul, răul, trei nume pe care, în Cuvântul lui Dumnezeu, le poartă însuşi diavolul! Şi, pe loc, sub porunca împăratului, Haman este spânzurat chiar pe lemnul pe care el îl pregătise pentru Mardoheu (Psalmul 7.14-15). Această scenă evocă pentru noi un ansamblu de fapte cu mult mai măreţe decât acestea. Aşa cum Mardoheu nu s-a ple­cat înaintea persoanei favorite împăratului, Hris­tos a fost sin­gurul între fiii oamenilor care nu S-a plecat înain­tea lui Satan. Cunoaştem răspun­sul Lui în mo­mentul ispitei: „Dom­nu­lui Dumne­zeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti“ (Matei 4.9-10).

Astfel, nefiind în stare să-L facă pe acest Om desăvârşit să Se plece, Vrăjmaşul n-a încetat până nu s-a debarasat de El. Cu acest scop i-a ridicat pe oameni împotriva lui Isus, stârnindu-i să-I pregătească crucea, la fel cum Haman a pregătit-o pentru Mardoheu (deşi acesta n-a fost atârnat pe ea). Ori tocmai această cruce, prin care Satan credea că triumfase şi că terminase cu Hristos, i-a marcat de fapt propria înfrângere fi­nală (citiţi Coloseni 2.15; Evrei 2.14). Fiecare efort al urii sale nu s-a întors decât spre propria-i distrugere ... şi în acelaşi timp spre mântuirea noastră.