7 noiembrie

RĂSPLĂTIREA SMERENIEI ADEVĂRATE

... Căci oricine se smereşte va fi înălţat.

Luca 18.14

Noi n-ar trebui să găsim că este greu să ne smerim, căci ce lucru avem de care am putea să fim mândri? Dimpotrivă, ar trebui să alegem locul cel mai de jos fără ca să fie nevoie să ni se spună. Dacă suntem sinceri şi mai ales când ne vom aşeza în genunchi înaintea Domnului pentru rugăciune, să nu ne simţim mai mult decât nimic. Într-adevăr, nu putem să vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic şi singurul nostru drept va fi să-I spunem: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul".

Dar atunci ce cuvinte înviorătoare vor coborî de la tronul Său la noi. Vom fi înălţaţi dacă ne smerim. Drumul care urcă, coboară mai întâi. Odată dezbrăcaţi de noi înşine, suntem îmbrăcaţi în smerenie, care este cel mai bun veşmânt. Dumnezeul nostru ne ridică prin pacea şi bucuria inimii; prin cunoştinţa cuvântului Său şi legătura cu El, şi ne mai ridică prin bucuria iertării şi neprihănirii date de El. Domnul îi îmbracă cu slavă pe aceia care o primesc ca să slăvească pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinţează puterea şi înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfă, ci rămân smeriţi, gândindu-se ce mare răspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi să îl înalţe pe un om care se îngâmfă; ci Dumnezeu şi toţi oamenii de bine se unesc să cinstească smerenia.

Doamne, coboară-mă în ochii mei, ca să fiu ridicat în ochii Tăi.