26

Octombrie

Până şi pasărea îşi găseşte o casă acolo, şi rândunica un cuib unde îşi pune puii ... Ah! altarele Tale, DOAMNE al oştirilor, împăratul meu şi DUMNEZEUL meu! Psalmul 84.3

Maiestatea lui Dumnezeu a găsit pentru orice creatură un loc de refugiu. În ce siguranţă şi ce bine adăpostită se găseşte o vrabie în cuibul ei, chiar dacă afară este furtună! Acolo nu e numai ascunzişul ei faţă de duşman ci şi casa ei, în care locuieşte. Şi dacă Dumnezeu a găsit un loc de odihnă pentru păsări, atunci a găsit un loc de refugiu şi pentru psalmist şi pentru toţi cei credincioşi.
„Ah! Altarele Tale Doamne al oştirilor, împăratul meu şi Dumnezeul meu! Aici e cuibul sau locul de odihnă a celor care îl caută. În principiu adorarea lui Dumnezeu este locul de odihnă al sufletului. Aşa dar, credinciosul nu-L ştie pe Dumnezeu numai ca Adăpostul său, ci dacă a recunoscut harul lui Dumnezeu în adevărul şi imensitatea lui, atunci inima lui Dumnezeu este locuinţa sa, prezenţa Iui Dumnezeu este locul de odihnă, faţa lui Dumnezeu e soarele lui, mâna lui Dumnezeu scutul şi ocrotirea Iui. Apropierea de Dumnezeu devine casa unde trăieşte. El doreşte un singur lucru: să se oprească aici, să locuiască toate zilele vieţii sale şi să privească frumuseţea şi dragostea Lui (vezi Ps. 27.4).
De ce amintesc mai ales fiii lui Core despre: „altarele" Tale" ca loc de odihnă? In Vechiul Legământ în faţa altarului pentru arderea de tot (altarul de aramă) a fost cercetată problema păcatului şi la altarul de aur în cortul întâlnirii, preotul ducea tămâia şi o ardea. Tămâia este simbolul adorării noastre de azi. Acum credinciosul, după ce s-a rezolvat iertarea păcatelor şi are convingerea jertfei de ispăşire a lui Isus Cristos, acum stă ca preot în apropierea Iui Dumnezeu cu mulţumire şi adorare. El acum nu stă cu mâinile şi cu inima goală.