Isaia
9.1‑21

În timp ce cap. 8 se încheie cu „întunericul greu“ în care Israel umblă ca un orb, bâjbâind, cap. 9 se deschide cu „o mare lumin㓠(v. 2) strălucind înaintea paşilor săi. Citarea acestui pasaj în Matei 4.15,16 ne poartă înspre perioada Evangheliei, pentru a‑L putea vedea strălucind acolo pe Cel care este Lumina lumii (Ioan 9.5). Galileea cea dispreţuită (dar atât de privilegiată) este tocmai locul în care Domnul Isus Îşi împlineşte cea mai mare parte a slujbei Sale: Îl putem vedea pe malul lacului cu ucenicii şi cu mulţimile; Capernaumul, datorită prezenţei Fiului lui Dumnezeu în mijlocul său, va fi înălţat în mod deosebit: „până la cer“ (Matei 11.23). Însă adevărata lumină nu este rezervată unei regiuni sau unui popor, ci ea „luminează pe orice om“; cu toate acestea, „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele“ (Ioan 1.9; 3.19). Versetele noastre trec şi peste timpul respingerii Domnului şi peste întreaga perioadă actuală a Bisericii, care nu reprezintă niciodată tema profeţiilor, pentru a ne duce dintr‑o dată în bucuria lui Israel (v. 3) când, după secole de întuneric, va răsări gloriosul Soare al dreptăţii (comp. cu 60.1,19,20). Frumosul v. 6 dezvăluie câteva dintre numele şi titlurile atribuite Fiului, care constituie tot atâtea binecuvântate subiecte de meditaţie pentru sufletele noastre.