19

Aprilie

Pomenirea celui neprihănit este binecuvântată. Proverbe 10.7

Suntem adeseori mişcaţi de acest cuvânt când stăm în faţa unui mormânt, al unui copil al lui Dumnezeu. Ne întrebăm uneori dacă acest verset se adevereşte pentru cel adormit. Răspunsul se va da adesea după cum a avut umblarea. Pomenirea celor adormiţi în Domnul este binecuvântare şi îmbărbătare. „Să ne aducem aminte de sfârşitul vieţii lor şi să le urmăm credinţa” (Evr. 13.7).
„Pomenirea celui neprihănit este binecuvântare." Cât de mult putem să învăţăm. Am avut părinţi tari în credinţă? Atunci să nu uităm ceea ce ei au arătat şi au făcut în umblarea lor prin puterea Domnului.
Să fim tot timpul cu ochii aţintiţi la Marele nostru Model care tot timpul a umblat spre slava lui Dumnezeu. El L-a proslăvit în chip desăvârşit. Este şi cerinţa inimilor noastre de a deveni asemenea Lui? El este Acela care ne vine în ajutor prin Duhul Sfânt ca să ne facă asemenea chipului Său.
Dacă îl privim pe Moise ca persoană putem descifra două puncte de vedere. Moise a fost şi sub disciplina morală a lui Dumnezeu şi sub harul dumnezeiesc. Disciplina morală a lui Dumnezeu l-a oprit pe Moise să intre în ţara făgăduită. El a vorbit necugetat cu buzele sale. Greşise şi nu a proslăvit pe Dumnezeu în faţa adunării la apele Meriba. Faptul acesta să-l cântărim bine. Fireşte că trebuie să vorbim cu foarte mare băgare de seamă de greşeala unuia din slujitorii de frunte ai lui Dumnezeu, dar această greşeală a fost scrisă pentru învăţătura noastră şi să nu uităm că deşi suntem sub har suntem sub cârmuirea morală a lui Dumnezeu. Faptul că iubirea lui Dumnezeu este partea noastră veşnică şi neschimbată ar trebui să ne îndemne să dăm cea mai mare atenţie cârmuirii morale a lui Dumnezeu.
Este o mare bucurie când putem vedea că din mijlocul nostru au plecat credincioşi care au lăsat în urma lor un bun exemplu, ei au fost oameni care s-au supus de bună voie iui Dumnezeu. Noi ce lăsăm în urma noastră?