27

Martie

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Psalmul 126.5

Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.
La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.
Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!