8

Noiembrie

DIMINEAŢA

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul. Coloseni 2:6

Piaţa de credinţă este reprezentată ca o primire - un act care implică opusul oricărui merit Este pur şi simplu acceptarea unui dar. După cum pământul primeşte ploaia, după cum marea primeşte râurile, după cum noaptea primeşte lumina de la stele, la fel şi noi, fără să dăm nimic, primim gratis harul lui Dumnezeu. Prin firea lor, sfinţii nu sunt fântâni sau pâraie; ei sunt bazine în care curge apa vie. Sunt nişte vase goale în care Dumnezeu toarnă mântuirea Sa. Ideea de a primi implică un simţământ de realizare, transformând chestiunea în realitate. Nimeni nu poate primi o umbră; noi primim ceva substanţial. La fel se întâmplă şi în viaţa de credinţă. Christos devine real pentru noi. Atunci când nu avem credinţă, Isus este doar un nume - o persoană care a trăit demult, atât de demult încât este doar istorie acum! Dar, prin credinţă, Isus devine o persoană reală în conştiinţa inimilor noastre. Însă primirea înseamnă şi Strângere sau adunare de bunuri. Lucrul pe care l-am primit devine al meu. Strâng pentru mine ceea ce mi s-a dat. Când îl primesc pe Isus, El devine Mântuitorul meu, atât de personal încât nici moartea nici viaţa nu mi-L vor putea lua. Toate acestea se întâmplă atunci când îl primim pe Christos - îl primim ca pe un dar fără plată de la Dumnezeu, II recunoaştem în inima noastră şi ni-L însuşim ca pe un bun personal. Mântuirea poate fi descrisă ca un orb care primeşte vedere, ca un surd care primeşte auz, ca un mort care este trezit la viaţă; dar noi nu am primit numai aceste binecuvântări, ci şi pe Christos Isus Domnul! Este adevărat că El ne-a trezit la viaţă atunci când eram morţi. El ne-a dăruit iertarea de păcat şi ne-a îmbrăcat în neprihănire. Acestea sunt lucruri preţioase, dar nu ne mulţumim cu ele; L-am primit pe Christos Isus însuşi! Fiul lui Dumnezeu a fost turnat în noi, şi noi L-am primit şi ne prindem de EL. Ce bun trebuie să fie Isus, dacă cerurile nu-L pot cuprinde!

SEARA

Învăţătorul zice: „Unde este odaia de oaspeţi, în care să mănânc Paştele cu ucenicii Mei?" Marcu 14:14

În timpul Pastelui, Ierusalimul se transforma într-un han uriaş. Fiecare familia îşi invitase prietenii, dat nimeni nu ÎI invitase pe Mântuitorul, şi El nu avea casa Lui. Numai prin puterea Sa supranaturală a găsit El o cameră de sus în care să mănânce Paştele. La fel se întâmplă şi astăzi. Isus nu este primit printre fiii oamenilor, cu excepţia celor care au primit de la El o inimă nouă, prin puterea Sa supranaturală. Toate uşile suni deschise larg pentru prinţul întunericului, dar Isus trebuie să-şi croiască singur drum, dacă nu vrea să rămână în strada. Prin puterea tainică exercitată de Domnul, stăpânul casei nu a făcut nici o obiecţie, ci a deschis imediat camera de oaspeţi, cu bucurie şi voie bună. Nu ştim cine era, sau ce era el. Totuşi, El a acceptat cu dragă inimă onoarea pe care i-a propus-o Mântuitorul. Astăzi, descoperim în acelaşi fel care sunt aleşii Domnului, şi care nu sunt. Fiindcă, atunci când Evanghelia vine la ei, luptă împotrivă şi nu o primesc. Dar când oamenii o primesc cu bucurie, este o indicaţie sigură că există o lucrare tainică în inima lor, şi că Dumnezeu i-a ales pentru viaţa veşnică. Eşti gata să-L primeşti pe Christos, dragă cititorule? Atunci nu îţi sta nimic în cale. Christos va fi oaspetele tău. Chiar puterea Sa lucrează în tine, şi te face gata să-L primeşti. Ce onoare este să-1 găzduieşti pe Fiul lui Dumnezeu! Ceţurile cerurilor nu ÎI pot cuprinde, totuşi El se coboară cu bunătate să locuiască în inimile noastre! Noi nu suntem vrednici să-L primim sub acoperişul nostru, dar ce mare privilegiu este să-L vedem înăuntru! Fiindcă El oferă un ospăţ şi ne cheamă să mâncăm cu El delicatesele Sale regale. Ne aşezăm la o masă la care se serveşte hrană nemuritoare, care dă nemurire celor ce se hrănesc din ea. Binecuvântat este printre fiii lui Adam cel care găzduieşte pe îngerii Domnului.