Psalmul 30

Chiar dacă sunt scrise în dreptul rămăşiţei lui Israel, v. 1‑5 sunt o încurajare pentru toţi răscumpăraţii, amintindu‑le că, dacă trebuie să treacă printr‑o „întristare uşoară de o clipă“, aceasta lucrează pentru ei o „greutate eternă de glorie“ (2 Corinteni 4.17). Lacrimilor – care sunt partea celor mai mulţi în noaptea întunecoasă a acestei lumi – le vor urma curând cântările de bucurie, în dimineaţa zilei fără apus. Dar chiar şi noaptea, în mijlocul încercărilor, cel care Îl cunoaşte pe Domnul are o bucurie interioară care îl face în stare şi totodată îl îndeamnă să cânte (Psalmul 42.8; Iov 35.10). El le dă în felul acesta celor din jur cea mai puternică mărturie (Fapte 16.24‑25).

Descurajarea în încercare este un lucru periculos! Pe de altă parte, un credincios prosper riscă să se sprijine pe prosperitatea lui („muntele meu“ – spune psalmistul), obligându‑L pe Dumnezeu să‑i zdruncine aceste temelii, pentru a‑l determina să‑L caute pe El (v. 6‑8). Prosperitatea în lume devine pe nesimţite un obstacol care împiedică comuniunea cu Domnul; de aceea, este spre folosul nostru să fim lipsiţi de ea. Care este mijlocul de a scăpa de astfel de pericole? Privind mai departe de noaptea de acum şi mai sus de „muntele nostru“, cântărind toate lucrurile în perspectiva preafericitei eternităţi.