Iov
18.1‑21

Copleşindu‑şi prietenul cu tot felul de acuze, Elifaz, Bildad şi Ţofar lucrau, fără să‑şi dea seama, la clătinarea credinţei acestuia.

ŤA acuzať este metoda specifică a lui Satan. Şi acesta nu numai că îl atacă pe cel credincios înaintea Domnului, cum am văzut că o face în cap.1 şi 2, ci îl acuză şi înăuntrul său, inspirându‑i îndoieli: ŤNu ai o credinţă adevărată! Nu eşti mântuit! Vezi bine că Dumnezeu te‑a părăsit! Dacă ai fi un copil al Lui, nu te‑ai comporta astfel...!ť Şi, odată semănate cele dintâi îndoieli, sunt atrase şi altele, iar vrăjmaşul se foloseşte de ele pentru a ne şopti din nou: ŤDe vreme ce ai îndoieli, aceasta este dovada că îţi lipseşte credinţa; un credincios nu se poate îndoi...ť.

Să respingem cu fermitate „săgeţile arzătoare ale celui rău“. În ce fel? Folosindu‑ne de „scutul credinţei“, altfel spus, de încrederea simplă, curată, în Dumnezeu şi în promisiunile Cuvântului Său (Efeseni 6.16).

Bildad îl evocă pe împăratul spaimelor (v. 14). Este moartea, ameninţare permanentă, spre care orice om este constrâns să‑şi îndrepte paşii, fără să ştie când o va întâlni. Dar, pentru credincios, ea nu mai este un subiect de groază. Domnul Isus, înfruntând El Însuşi de bunăvoie moartea, l‑a făcut fără putere pe cel care avea puterea ei, pe Satan (Evrei 2.14).