6

Aprilie

David a zis lui Saul: Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia! Robul tău va merge să se bată cu el. 1 Samuel 17.32

David a stat în faţa lui Saul, împăratul Israelului, a cărui obligaţie era de a-l întâmpina pe acel duşman aprig al poporului - Goliat - şi de a face să ia sfârşit cele patruzeci de zile de ocări aduse poporului şi Dumnezeului Celui Viu. Starea intimă, înaltă, a credinţei lui David se vede din răspunsul lui către Saul: „Nu pot să merg cu armătura aceasta, căci nu sunt obişnuit cu ea." David nu putea să-l înfrângă pe Goliat cu propria sa putere, dar Dumnezeul Cel Viu, pe care se bizuie în toată credinţa, poate să biruie. În faţa ochiului său duhovnicesc stătea Acela, care odinioară era în faţa zidurilor Ierihonului când Iosua a trebuit să lupte. Această „căpetenie a oştirilor lui Dumnezeu" mai este şi azi în acţiune. Lupta lui Israel în acele zile era o luptă a lui Dumnezeu, la fel ca atunci când soarele şi luna trebuia să se oprească din mersul lor, ca Iosua să judece pe canaaniţi cu judecata lui Dumnezeu.
Nimic nu ne dă fermitate şi dârzenie în luptă ca adevărul că acţionăm pentru Dumnezeu şi că El este cu noi. Având convingerea că stăm de partea lui Dumnezeu nimic nu ne poate abate de la calea slujbei pentru El. Pavel putea să spună: „Pot totul ÎN Cristos care mă întăreşte" (Fil. 4.13). Cel mai slab credincios poate totul prin Cristos. David a cunoscut puterea prezenţei lui Dumnezeu în pustietate şi singurătate, înainte de a ieşi la iveală. Acolo Dumnezeu l-a scăpat din ghearele leului şi din laba ursului, şi acum El îl poate scăpa din mâna filisteanului. Aceasta este credinţa adevărată: care în orice împrejurare se alipeşte de Dumnezeu.
Raymond Lull, nobil spaniol, strălucit profesor universitar din sec. al XIII-lea, fiind omorât cu pietre, a spus: NUMAI ISUS.