10

Martie

Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire. Romani 4.5

Sunt oameni care nu vor să primească cadouri. Ei sunt darnici cu alţii, dar de la alţii nu vor să primească nimica. În fond este o îngâmfare. Aşa vrea omul să facă cu Dumnezeu în problema mântuirii. Ca făptura să-i slujească Maestrului ei este un lucru normal şi Dumnezeu primeşte o astfel de slujbă. Dar ce trist că omul a decăzut şi în felul acesta s-a despărţit de Dumnezeu şi de atunci el nu-i mai poate aduce nimic lui Dumnezeu. Acest nimic îl bucură pe Dumnezeu, dornic să refacă legătura ruptă.
Mântuirea este numai lucrarea lui Dumnezeu şi El este acela care i-a pus temelia prin jertfa Fiului Său iubit pe crucea Golgotei. Isus era SINGURUL în stare să săvârşească lucrarea mare de împăcare cu Tatăl; în privinţa păcatului şi al datoriei, aceasta înseamnă că El, Domnul Isus s-a dat ca jertfă pe altarul lui Dumnezeu ca să-şi dea sângele Lui pentru mântuirea sufletelor, pentru omul decăzut. Oricine socoteşte lucrarea deplin înfăptuită, primeşte iertarea păcatelor şi credinţa lui este socotită neprihănire. În acest moment, când omul păcătos vine în faţa lui Dumnezeu şi vrea să scape de moartea pe veci, trebuie să considere, lucrarea de mântuire ca făcută pentru el, îndepărtându-se fărădelegea şi să-i pară rău de faptele nelegiuite pe care le-a săvârşit. Scriptura spune: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi cu păcatul acoperit." Acel om este fericit. Eşti tu cititorule un asemenea om?
El a luat locul nostru şi pe cruce a fost făcut păcat în locul nostru Şi ca atare a primit pedeapsa în locul nostru. El a suferit pe cruce ce ar fi trebuit să suferim noi în veşnicie. El a primit plata păcatului nostru adică moartea, ca noi să primim plata nevinovăţiei Sale, adică viaţa. Credinciosul nu numai că a primit iertarea tuturor păcatelor sale, dar este unit cu Cristos cel înviat în ceruri.