6

Iulie

DIMINEAŢA

Dar cel ce mă ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit si fără să se teamă de vreun rău. Proverbe 1:33

Dragostea divină este izbitoare atunci când străluceşte în mijlocul judecăţilor. Frumoasă este steaua singuratică care străluceşte printre norii de furtună. Dătătoare de viaţă este oaza
care înfloreşte în pustietatea deşertului. La fel de frumoasă şi strălucitoare este şi dragostea în mijlocul pedepselor. Când izraeliţii L-au provocat pe Cel Prea înalt prin continua lor idolatrie, El i-a pedepsit lipsindu-i de rouă şi ploaie, astfel încât ţara a fost bântuită de foamete. Dar, în timpul acesta, El a avut grijă de siguranţa aleşilor Săi. Dacă toate celelalte pâraie secaseră, unul curgea încă pentru Ilie, şi când acesta a secat, Dumnezeu i-a găsit un alt loc de adăpost. Nu, nu a fost doar unul, fiindcă Dumnezeu avea mai mulţi „Ilie", o rămăşiţă aleasă prin har, cincizeci de oameni ascunşi într-o peşteră; deşi toată ţara era bântuita de foamete, cei cincizeci din peşteră erau hrăniţi de la masa lui Ahab, prin credincioşia lui Obadia, sprijinitorul temător de Dumnezeu. Să tragem deci concluzia: orice s-ar întâmpla, poporul lui Dumnezeu este în siguranţă. Poate să se cutremure pământul, pot să se despice cerurile, credinciosul va fi în siguranţa printre epavele lumii, liniştit ca în vremurile de pace. Dacă Dumnezeu nu-Şi salvează poporul sub cer, îl va salva în cer. Dacă lumea devine prea fierbinte pentru ei, cerul va fi locul lor de primire şi asigurarea lor. Fii liniştit, deci, când vei „auzi de războaie ţi vești de războaie" (Matei 24:6). Nu te lăsa distras, fii liniştit şi nu te teme de rău. Orice ar veni pe pământ, tu vei fi în siguranţă sub aripile lui Iehova. Rămâi în făgăduinţele Sale, şi odihneşte-te în credincioşia Sa. Înfruntă cel mai negru viitor, fiindcă nu-ţi va aduce nimic teribil. Singura ta grijă ar trebui să fie să arăţi lumii binecuvântările care vin asupra celor ce ascultă de vocea înţelepciunii.

SEARA

Câte fărădelegi şi câte păcate am făcut? Iov 13:23

Te-ai gândit vreodată cât de multe sunt păcatele poporului lui Dumnezeu? Gândeşte-te cât de îngrozitor este păcatul tău, şi vei vedea că nu este un păcat ici şi unul colo, înălţate ca nişte vârfuri de munte, ci sunt nedreptăţi care se îngrămădesc unele peste altele, ca în mitul grecesc în care giganţii îngrămădeau muntele Pelion peste muntele Osa, munte peste munte. Ce acumulare de păcate există în viaţa unui sfânt al lui Dumnezeu! Dacă ai încerca să înmulţeşti păcatele unei singure persoane cu mulţimea celor răscumpăraţi „pe care nu putea s-o numere nimeni" (Apocalipsa 7:9), ţi-ai face o idee despre marea vinovăţie a poporului pentru care şi-a vărsat Isus sângele. Totuşi, putem să ne dăm seama de mărimea păcatelor gândindu-ne la mărimea remediului pregătit pentru el: sângele lui Isus Christos, singurul şi iubitul Fiu al lui Dumnezeu! Îngerii şi-au aruncat coroanele în faţa Iui. Toate simfoniile cerului îi înconjoară tronul slăvit; El este „mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!" (Romani 9:5). Totuşi El a luat forma unui slujitor şi a fost biciuit şi străpuns, lovit şi chinuit, şi în final ucis, fiindcă nimic în afară de sângele Fiului lui Dumnezeu nu putea face ispăşire pentru păcatele noastre. Nici o minte omenească nu poate măsura infinita valoare a jertfei divine. Fiindcă, oricât de mare ar fi păcatul poporului lui Dumnezeu, Ispăşirea, care 1-a îndepărtat, este cu mult mai mare. De aceea, chiar şi atunci când păcatele îl înconjoară ca un şuvoi negru şi amintirea trecutului este amară, credinciosul poate să se ridice în faţa tronului sfânt şi măreţ al lui Dumnezeu şi să strige: „cine-i va osândi? Christos a murit! Ba, mai mult, El a şi înviat" (Romani 8:34). Pe de o parte, amintirea păcatelor îl umple de ruşine şi durere, dar, pe de altă parte, ea îi descoperă strălucirea îndurării lui Dumnezeu. Vina este noaptea întunecată în care steaua iubirii divine străluceşte cu şi mai mare putere.