5

Iulie

DIMINEAŢA

Chemaţi să fiţi sfinţi. Romani 1:7

Noi suntem gata să-i privim pe sfinţii apostolici ca fiind cu totul deosebiţi de ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Toţi cei pe care Dumnezeu i-a chemat prin harul Său şi i-a sfinţit prin harul Său sunt sfinţi, dar noi îi privim pe apostoli ca pe nişte fiinţe extraordinare, departe de slăbiciunile şi ispitele noastre. Făcând aşa, uităm următorul adevăr: cu cât trăieşti mai aproape de Domnul, cu atât îţi simţi mai mult vinovăţia, şi cu cât te onorează mai mult Stăpânul în slujba Sa, cu atât mai mult te chinuieşte firea şi răul în fiecare zi. Adevărul este că, dacă l-am vedea pe apostolul Pavel, ne-am gândi că seamănă foarte cu ceilalţi aleşi. Şi, dacă am vorbi cu el, am spune „cred că experienţa lui seamănă foarte mult cu a noastră. El a fost mai credincios, mai sfânt şi mai învăţat decât noi, dar a avut de îndurat aceleaşi încercări. In unele privinţe, este însă mult mai greu încercat decât noi". Nu-i privi deci pe sfinţii din vechime ca pe nişte oameni neatinşi de slăbiciuni şi păcate, şi nu-i trata cu reverenţa mistică care te face aproape idolatru. Sfinţenia lor poate fi atinsă chiar şi de noi. Noi suntem „chemaţi să fim sfinţi" de aceeaşi voce care i-a silit şi pe ei la o vocaţie mai înaltă. Datoria creştinului este să-şi croiască drum spre cercul iniţiator al sfinţeniei. Şi dacă aceşti sfinţi ne-ar fi superiori în realizările lor, aşa cum, de altfel, şi sunt, să le urmăm exemplul; să le imităm ardoarea şi sfinţenia. Avem aceeaşi lumină pe care au avut-o şi ei; avem acces la acelaşi har. De ce să ne mulţumim, deci, fără să le egalăm caracterul ceresc? Ei au trăit cu Isus, şi au trăit pentru Isus, de aceea au ajuns să fie ca Isus. Să trăim prin acelaşi Duh ca şi ei, „privind ţintă la Isus" (Evrei 12:2), şi sfinţenia noastră se va vedea în curând.

SEARA

Incredeţi-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca Veacurilor. Isaia 26:4

De vreme ce avem un Dumnezeu pe care să ne bizuim, să ne sprijinim pe El cu toată greutatea. Să scoatem afară toată necredinţa şi să scăpăm de temerile şi îndoielile care ne chinuiesc atât de mult. Nu există nici o scuză pentru temere atunci când Dumnezeu este temelia în crederii noastre. Un părinte iubitor este foarte îndurerat văzând că fiul său nu se poate încrede în el. Cât de lipsită de generozitate şi bunătate este purtarea noastră atunci când ne încredem atât de puţin în Tatăl nostru ceresc, care nu ne-a dezamăgit niciodată şi nu ne va dezamăgi. Ar fi foarte bine dacă îndoielile ar putea fi izgonite din casa lui Dumnezeu. Totuşi, mă tem că bătrâna Necredinţă este la fel de vioaie astăzi, ca şi în zilele psalmistului, care întreba „s-a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S-a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?" (Psalmi 77:8). David nu a pierdut mult timp experimentând puterea săbiei uriaşului Goliat, totuşi a spus „nu-i alta ca ea" (vezi 1 Samuel 21:9). El o încercase o dată în timpul victoriei din tinereţe, şi se dovedise a fi un metal potrivit; de aceea, a lăudat-o în timpul din urmă. In acelaşi fel trebuie să vorbim şi noi despre Dumnezeul nostru, fiindcă nu este altul ca El în cer sau pe pământ. „Cu cine mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu el? ziice Cel Sfânt" (Isaia 40:25). Nu există nici o stâncă ca stânca lui Iacov, şi înşişi duşmanii noştri vor recunoaşte. În loc să îngăduim îndoielilor să trăiască în inimile noastre, să luăm toată ceata lor detestabilă şi, aşa cum a făcut Ilie cu proorocii lui Baal, să le ucidem pe stâncă (1 Regi 18:40). Să le ucidem la pârâul sacru care curge din coasta rănită a Mântuitorului. Am trecut prin multe încercări, dar nu am fost în nici un loc în care să nu găsim în Dumnezeu tot ce avem nevoie. Să îndrăznim, deci, să ne încredem „în Domnul pe vede", siguri că „Stânca Veacurilor" va fi, ca întotdeauna, ajutorul şi sprijinul nostru