Psalmul 8

Acest psalm începe prin stabilirea raportului dintre nimicnicia omului şi măreţia creaţiei. Este un raport pe care fiecare dintre noi l‑a putut percepe, contemplând, de exemplu, grandoarea impresionantă a unui cer înstelat: „Ce este omul?“ Apoi, readuşi la umilele noastre dimensiuni, înţelegem că Dumnezeu a avut în vedere, cu toate acestea, lucruri măreţe şi glorioase pentru om şi prin om. Dar cum să le realizeze El cu o fiinţă păcătoasă şi muritoare? Imposibil de încununat cu glorie şi cu cinste o creatură adâncită în mizerie şi corupţie! Atunci, ceea ce Dumnezeu n‑a putut face nici pentru şi nici prin întâiul Adam, El a împlinit în Hristos, al doilea Om. Da, Creatorul S‑a îmbrăcat cu însuşi trupul creat de El. „A fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii“.

Evrei 2.6‑9, care citează versetele noastre de la 4 la 6, le completează spunând şi motivul: „din pricina morţii pe care a suferit‑o“. Şi tocmai în această natură omenească a primit Fiul domnia universală. În El, omul găseşte mai mult decât pierduse Adam (v. 5‑8; 1 Corinteni 15.27). Încununat cu glorie şi cu cinste, Hristos, Omul înviat, va introduce pe alţi oameni împreună cu El în cer şi îi va face părtaşi gloriei Sale.