Iov
21.1‑34

Iov se află în faţa unei taine de nepătruns: Pentru ce Dumnezeu, care este drept, îl loveşte tocmai pe acela care caută să‑I fie plăcut? (Şi oare nu aceasta este întrebarea întrebărilor, cea pe care a pus‑o Domnul Isus pe cruce – Psalmul 22.1?) Pentru ce, pe de altă parte, contrar celor declarate de Elifaz, Bildad şi Ţofar, cei răi prosperă în voie pe pământ? Ei Îl insultă pe Dumnezeu, spunând: „Pleacă de la noi, pentru că nu dorim cunoştinţa căilor Tale“ (v. 14) şi, cu toate acestea, rămân încă nepedepsiţi! (v. 7‑15; Maleahi 3.18). Tăcerea lui Dumnezeu, aparenta Lui indiferenţă faţă de provocările oamenilor – sunt o enigmă pentru mulţi credincioşi (Psalmul 50.21).

Această problemă importantă l‑a frământat, de exemplu, pe credinciosul Asaf, în Psalmul 73. ŤLa ce serveşte că mi‑am curăţit inima – meditează el cu amărăciune – dacă pedeapsa mea trebuie totuşi să revină în fiecare dimineaţă? Partea celor răi este mai bună decât a meať. Dar să citim v. 17 al acestui psalm: „... am înţeles sfârşitul lor“. Ah, să nu‑i invidiem niciodată pe cei din lume! Acest sfârşit înfiorător, care‑i aşteaptă pe cei care nu au crezut, se află în contrast total cu viitorul glorios pe care Domnul l‑a pregătit pentru răscumpăraţii Săi iubiţi (Ioan 14.3; 17.24; Romani 8.17,18).