14 Februarie
Iov
42.1‑17
Am ajuns la deznodământul cărţii. Iov, în sfârşit, a înţeles lecţia cea mare: se numeşte eliberare! este descătuşarea de eul vrednic de dispreţ. În timp ce Domnul îi vorbea, lui Iov i se spulberau rând pe rând toate părerile înalte pe care le avusese despre sine. Încetul cu încetul, şi‑a descoperit cu scârbă răutatea inimii. Cel care promisese că nu avea nimic de adăugat a capitulat, în sfârşit, strigând: Mi‑e scârbă de mine şi mă pocăiesc... (v. 6; vezi şi 40.5). Aceasta era tot ce a mai putut spune, în prezenţa lui Dumnezeu, un om care până acum se considerase drept, fără pată, temător de Dumnezeu şi departe de rău.
Iov fusese cernut precum grâul (Luca 22.31). A fost un proces dureros, dar care, ca şi în cazul lui Petru mai târziu, i‑a risipit toată încrederea în sine. El a putut de atunci să‑şi întărească fraţii şi să se roage pentru prietenii săi (v. 10). În patru rânduri, Domnul l‑a numit: robul Meu Iov (v. 7,8); şi i‑a condamnat pe cei trei jalnici mângâietori. I‑a trimis pe alţii la Iov, care i‑au adus o mângâiere adevărată. Şi nu S‑a mărginit numai să‑l readucă pe Iov în starea de dinainte, ci i‑a dat de două ori mai mult decât tot ceea ce avusese înainte. Totuşi, Iov a căpătat ceva mult mai de preţ decât toate acestea: a învăţat să‑L cunoască pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, să se cunoască pe sine.
Este rânduit oamenilor...
Teodor Popescu
Evanghelizare
„Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata". (Evrei 9.27) Aceste cuvinte, este drept, … citește tot
Mar 15, 2016
„Înălţimile" în Israel
Henry Rossier
Adunarea / Biserica
„Iată legile şi poruncile pe care să le păziţi şi să le împliniţi, cât veţi trăi, în ţara pe care … citește tot
Mar 15, 2016
