7

Februarie

DIMINEAŢA

Sculaţi-vă, şi plecaţi. Mica 2:10

Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie". Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-1 trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă? Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11:10). Aceasta va fi ultima mutare, și vom locui pentru
totdeauna cu Cel pe care II iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,
Pentru împărăţia care ne aşteaptă;
Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,
Şi gându-n veci spre Tine ni-1 îndreaptă.

SEARA

Şi au auzit din cer un glas tare care le zicea „Suiti-vă aici". Apocalipsa 11:12

Fără să considerăm aceste cuvinte în sens profetic, să le privim ca pe o invitaţie din partea înainte-mergătorului nostru către poporul Său sfinţit. La timpul potrivit, toţi credincioşii vor auzi „un glas tare din cer" spunându-le „suiţi-vă aici". Pentru sfinţi, acesta trebuie să fie un subiect de voioasă aşteptare. In loc să ne temem de timpul când vom părăsi lumea ca să mergem la Tatăl, ar trebuie să-1 aşteptăm cu nerăbdare. Cântecul nostru să fie:

Inima mea e lângă El, la tronul sfânt,
Şi răul nu o va putea atinge;
Iar orele trec iute, să-mi spună aşteptând
„Ridică-te, căci prin Mine poţi învinge".

Nu suntem chemaţi din mormânt, ci din cer. Spiritele noastre cereşti doresc să respire din nou aerul lor firesc, totuşi aşteaptă în linişte chemarea cerească. Dumnezeul nostru ştie cel mai bine când să ne spună „suiţi-vâ aici". Nu trebuie să dorim să grăbim momentul plecării. Ştiu că iubirea ne face să strigăm: O, Doamne al oştirilor, desparte marea Şi călăuzeşte-ne pe toţi spre cerul Tău. Dar răbdarea trebuie să-şi facă şi ea lucrarea. Dumnezeu, în înţelepciunea Sa, a rânduit un timp potrivit. Cu siguranţă, dacă ar exista regrete în ceruri, atunci sfinţii ar regreta că nu au trăit aici mai mult ca să facă mai mult bine. O, mai multe boabe pentru grânarul ceresc — mai multe stele pentru coroana Domnului! Cum aş putea s-o fac, dacă nu trăind mai mult? E adevărat că într-o viaţă scurtă sunt mai puţine păcate; dar o, când îl slujim pe Dumnezeu şi El ne dă seminţe pe care să le semănăm şi grâne pe care să le secerăm, spunem că este mai bine pentru noi să rămânem unde suntem. Fie că Stăpânul nostru ne spune „mergeţi", fie că ne spune „staţi", să fim mulţumiţi atâta timp cât continuă să ne binecuvânteze cu prezenţa Sa.