Contrar ordinii normale, reconstrucţia Ierusa­limului a început cu altarul, a continuat cu temp­lul (Ezra 3) şi a sfârşit cu zidul cetăţii. Altarul şi templul (sanctuarul) vorbesc de­ închinare, care, în mod evident, constituie cea dintâi res­pon­sabilitate a poporului lui Dumnezeu. Dar noi nu suntem doar creştini de duminică. Restul ce­tă­ţii, care sim­bo­lizează viaţa cotidiană din casele noas­tre, cu îm­prejurările de zi cu zi, trebuie şi ea protejată împo­triva răului de afară şi, de asemenea, des­păr­ţită clar de lu­mea din jur. Fiecare trebuie să ve­ghe­ze şi în special să con­stru­iască înaintea propriei case (v. 10, 28, 30).

Sub impulsul dat de Neemia, întregul Iuda s-a apucat de lucru. Acest capitol ne poartă în jurul oraşului, ca să ne arate diferitele grupuri de lucră­tori în acţiune. Fiecare a preluat, fie poarta, fie turnul, fie partea sa de zid, după puterea lui şi, mai ales, după măsura devo­ta­men­tului său. Dar, în timp ce unii au zel suficient ca să repare o parte dublă (v. 11, 19, 24, 27, 30), alţii – inclusiv dintre condu­că­tori – refuză să-şi plece grumazul în ser­vi­ciul Dom­nului (comp. cu Matei 20.27-28; 2 Cor. 5.15). Ce tristă măr­turie consemnează aici cartea lui Dumnezeu!