17

Decembrie

... să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult, cu cât vedeţi că ziua se apropie. Evrei 10.25

Credincioşii evrei nu aveau în timpurile acelea o stare uşoară. Credinţa lor în Domnul Isus a fost aspru încercată prin prigoană şi suferinţă. Prin aceasta au fost în primejdie de a fi amăgiţi şi de a se întoarce înapoi la Lege şi la datinile vechi ale slujbelor. Cu cât părăseau adunările cu atât era mai uşor pentru duşman ca să-i abată de la Cale. De aceea scriitorul acestei epistole îi îndeamnă să nu părăsească adunările. Acolo puteau fi mângâiaţi şi îmbărbătaţi ca să reziste contra valului împotrivitorilor şi să-şi păstreze credinţa.
În zilele noastre există aceleaşi principii. In zilele noastre nu avem de suferit primejdiile şi suferinţele evreilor, ci avem primejdii pe care adesea nu le cunoaştem imediat. Dacă de exemplu prin viclenia duşmanului am fost duşi aşa de departe încât să neglijăm unele ore ale adunării atunci decăderea merge foarte repede. „Adunarea noastră" este strângerea noastră laolaltă având ca Centru pe Domnul Cristos. Aceasta înseamnă a fi adunaţi pentru Numele Său - adunare care nu poate fi înlocuită cu nimic. Dacă noi părăsim adunarea pentru Numele Domnului înseamnă că îl înjosim într-un anumit fel pe Isus însuşi. De ne-ar feri Domnul de această decădere şi să rămânem numai în jurul Persoanei Sale. Câţi au mărturisit la bătrâneţe că nu mai pot recupera nimic! Primii creştini stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciune.
Când apostolul ne-a îndemnat să nu părăsim „adunarea noastră" nu s-a gândit să nu părăsim „adunările sau bisericile oficiale" ale zilelor noastre care nu se mai strâng călăuzite de Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu. Aceste aşa zise „adunări" trebuie să le părăsim în cea mai mare grabă şi să ne ocupăm locul în Adunarea lui Dumnezeu.