Iov
14.1‑22

Multe persoane îşi fac despre Dumnezeu aceeaşi imagine ca şi Iov, că ŤEl este un Atotputernic care acţionează în mod liber, fără să ţină cont de cineva, ale Cărui căi sunt de neînţelesť, iar despre om, că Ťse află în întregime la mila acestui Dumnezeu, precum o frunză gonită de vânt (13.25)ť şi că omul nu ar avea altceva mai bun de făcut decât Ťsă caute să se adăpostească de loviturile Sale cât mai bine posibilť. Acest Ťfatalismť se întâlneşte în cele mai multe dintre religiile orientale. Este adevărat că Dumnezeu este atotputernic şi că acţionează după voinţa Sa suverană şi tot atât de adevărat este şi că omul este slab şi dependent, c㠄răsare ca o floare şi este tăiat“ (v. 2; 1 Petru 1.24), dar nu este adevărat că Dumnezeu Îşi bate joc de om, dominându‑l pentru propria Sa plăcere (v. 20). Dimpotrivă, El poartă de grijă creaturii Sale şi nu zdrobeşte „trestia frânt㓠(Isaia 42.3; Matei 12.20).

„Cine ar putea să scoată [un om] curat dintr‑unul necurat?“, întreabă Iov în v. 4, pentru ca, imediat, în v. 17, să adauge: „Fărădelegea mea este pecetluită într‑un sac“. Este strigătul unui om care nu are conştienţa plinătăţii harului – şi aşa se întâmplă întotdeauna cu cei preocupaţi de propria îndreptăţire (sau justificare).

Îl cunoaştem noi, fiecare în parte, pe Acela care curăţă perfect pe păcătosul întinat şi care a azvârlit în adâncurile mării „sacul“ apăsător cu toate păcatele din el? (Mica 7.19).