14

Februarie

DIMINEAŢA

Împăratul s-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui. 2 împăraţi 25:30

Ioiachin nu a ieşit din palatul regelui cu merinde pentru câteva luni; hrana i-a fost asigurată ca o pensie zilnică. Aceasta este şi poziţia în care se află poporul lui Dumnezeu. Hrana zilnică este singura necesitate. Nu avem nevoie de provizii; ziua de mâine nu a venit încă şi nevoile ei ne sunt necunoscute. Setea de care vom suferi în iunie nu poate fi potolită din februarie, fiindcă nu o simţim încă. Dacă avem destul pentru ziua de astăzi, nu suntem în nevoie. Nu ne putem bucura de mai mult. Nu putem mânca, bea sau îmbrăca mai mult decât pentru o zi. Surplusul ne îngrijorează, fiindcă trebuie să-1 depozităm şi să-1 ferim de hoţi. Un băţ găsit pe cărare îl ajută pe călător, dar o sarcină de lemne este o povară grea. Să ai destul este mai bine decât să ai parte de un ospăţ, fiindcă nu te poţi bucura de mai mult. Nu ar trebui să aşteptăm mai mult; lăcomia este nerecunoştinţa. Când Tatăl nu ne dă mai mult, trebuie să fim mulţumiţi cu cele necesare zilei de azi. Cazul lui Ioiachin este şi al nostru. Avem o porţie zilnică asigurată de Rege. Este o porţie îndestulătoare şi continuă. Avem destule motive să fim mulţumitori. Iubite creştin, în materie de har, ai nevoie de o porţie zilnică. Singur nu ai rezerve de putere. Zi de zi, trebuie să cauţi ajutorul de sus. Este foarte plăcut să primeşti asigurarea că ai pregătită o porţie zilnică. Prin Evanghelie, prin lucrare, prin meditaţie, în rugăciune şi în părtăşie cu Dumnezeu, îţi reînnoieşti puterile. Prin Isus îţi sunt pregătite toate lucrurile de Care ai nevoie. Bucură-te deci de această binecuvântare. Nu pleca niciodată flămând atâta timp cât pâinea zilnică a harului te așteaptă pe masa îndurării.

SEARA

Femeia... fusese vindecată numaidecât. Luca 8:47

Una dintre cele mai uimitoare şi emoţionante minuni ale Mântuitorului este în faţa noastră în seara aceasta. Femeia era foarte neştiutoare. Îşi imagina că puterea ieşise din Christos prin
legea necesităţii, fără voinţa sau conştiinţa Lui. Mai mult, nu cunoştea bunătatea lui Isus, fiindcă dacă ar fi cunoscut-o nu ar fi încercat să fure vindecarea pe care El era gata să o dea de bunăvoie. Suferinţa ar trebui să se aşeze întotdeauna în faţa milei. Dacă ar fi cunoscut inima iubitoare a lui Isus, ar fi spus „nu trebuie decât să mă aşez undeva unde să mă vadă, şi omniscienţa Lui o să-i descopere situaţia mea; văzându-mă, dragostea Sa mă va vindeca pe loc". Ii admirăm credinţa, dar ne mirăm de neştiinţa ei. După ce a fost vindecată, s-a bucurat tremurând. Era fericită că puterea divină lucrase o minune în ea, dar se temea că Christos îşi va retrage binecuvântarea şi va închide harul. Cât de puţin înţelegea plinătatea iubirii Sale! Noi nu II vedem foarte clar pe Isus. Nu cunoaştem adâncimea şi înălţimea iubirii Sale, dar ştim sigur că este prea bun ca să ia unui suflet chinuit darul pe care tocmai 1-a obţinut. Tocmai aici este minunea: deşi ştia foarte puţine, avea credinţă, şi credinţa ei adevărată a salvat-o pe loc. Nu a fost nici o întârziere — miracolul credinţei s-a împlinit pe loc. Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, mântuirea ar fi proprietatea noastră prezentă şi viitoare. Dacă, pe lista copiilor lui Dumnezeu, suntem scrişi pe ultimul loc, însă suntem tari în credinţa, nici o putere, omenească sau diavolească, nu ne poate şterge. Chiar dacă nu îndrăznim să ne sprijinim capul pe pieptul Său, cum a făcut Ioan, putem sta în mulţimea din spatele Lui, şi când îi vom atinge veşmântul vom fi curăţaţi. Curaj, suflet şovăielnic! Credinţa ta te-a mântuit. Du-te în pace. „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu" (Romani 5:1).