Psalmul 27

În acest Psalm străluceşte încrederea totală a celui credincios în Cel care este Lumina, Mântuirea şi Tăria vieţii sale (v. 1; Psalmul 18.27,28,29). Epistola către Efeseni va confirma acest adevăr, că Domnul este în acelaşi timp şi Lumina şi Tăria puterii creştinului (Efeseni 5.14; 6.10). Dar cine Altul a arătat această încredere totală în Dumnezeu decât Domnul Isus?

Dacă Psalmul 22 ar putea fi numit „psalmul crucii“, atunci acestuia (Psalmului 27) va trebui să‑i dăm titlul de „psalmul Ghetsimani‑ului“. Într‑adevăr, v. 2 evocă într‑un mod izbitor mulţimea înarmată cu săbii şi cu bâte care înaintează sub îndrumarea lui Iuda pentru a‑L prinde pe Domnul gloriei. Însă la singura Sa rostire, „Eu sunt“, ei dau înapoi şi cad la pământ (Ioan 18.6).

„Casa Domnului“ – acesta este locul în care îşi caută refugiul psalmistul (v. 3‑5; comp. cu 2 Împăraţi 19.1,14): ce frumoasă imagine a comuniunii, a acestui „un lucru“ (v. 4) pe care se cuvine să‑l cerem şi să‑l urmărim înainte de orice altceva. Iar această comuniune nu este numai pentru ceasul încercării, ci pentru „toate zilele vieţii mele“. Comuniunea este şi Ťclimatulť necesar pentru a distinge frumuseţea Domnului şi pentru a progresa în cunoaşterea acestei frumuseţi. Ultimul verset vine ca un răspuns de sus care opreşte toată alarmarea credinciosului: „Da, aşteaptă‑L pe Domnul!“