4

Decembrie

DIMINEAŢA

Am mult norod în această cetate. Fapte 18:10

Textul de astăzi trebuie să fie o mare încurajare pentru a încerca să faci binele, de vreme ce Dumnezeu are un popor ales care trebuie salvat dintre cei mai răi, cei mai nelegiuiţi, cei mai depravaţi şi mai beţivi. Când le duci Cuvântul, o faci din cauză că Dumnezeu ţi-a poruncit să fii mesagerul vieţii pentru sufletele lor, şi ei trebuie să-1 primească, fiindcă acesta este decretul predestinaţiei. Ei sunt la fel de răscumpăraţi prin sânge ca şi sfinţii din faţa tronului etern. Ei sunt proprietatea lui Christos şi, totuşi, încă sunt iubitorii cârciumilor şi duşmanii sfinţeniei; dar, dacă Isus Christos i-a cumpărat, vor fi ai Lui. Dumnezeu nu este necredincios, ca să uite preţul pe care 1-a plătit Fiul Său. El nu va suporta ca această înlocuire să rămână moartă şi neputincioasă. Zeci de mii de răscumpăraţi nu sunt încă născuţi din nou, dar trebuie să fie. Aceasta este mângâierea noastră, atunci când pornim să le ducem Cuvântul Evangheliei lui Dumnezeu. Chiar mai mult, pentru aceşti oameni lumeşti se roagă Christos înaintea tronului. „Şi Mă rog nu numai pentru ei", spune Marele Mijlocitor, „ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor" (loan 17:20). Sărmanele suflete ignorante nu ştiu nimic despre rugăciune, dar Isus se roagă pentru ele. Numele lor sunt pe pieptarul Său şi, peste puţin timp, îşi vor pleca genunchii încăpăţânaţi, căindu-se înaintea tronului de har. „Nu era încă vremea smochinelor" (Marcu 11:13). Momentul predestinat nu a sosit încă; dar, când va sosi, vor asculta, fiindcă Dumnezeu îi va avea pe ai Săi. Trebuie să asculte, fiindcă nu pot rezista Duhului, atunci când vine cu putere şi tărie. Trebuie să devină umilii slujitori ai viului Dumnezeu. Poporul meu „este plin de înflăcărare" (Psalmi 110:3). „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi... va pune pe mulţi într-o stare după voia lui Dumnezeu" (Isaia
53:11). ,, Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici" . (vers. 12).

SEARA

Şi noi... suspinam în noi, şi aşteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru. Romani 8:23

Acest suspin este universal printre sfinţi; simţim cu toţii o durere mai mare sau mai mică. Nu este suspinul murmurării sau plângerii; este o notă de dorinţă, nu de nefericire. După ce am primit răsplată pe pământ, vrem porţia întreagă. Tânjim după ziua în care întreaga noastră personalitate - în trinitatea ei de spirit, suflet şi trup - va fi eliberată de rămăşiţele Căderii. Dorim să punem capăt stricăciunii, slăbiciunii şi dezonoarei şi să ne îmbrăcăm în puritate, nemurire şi slavă, în trupul spiritual pe care îl va da Isus bisericii. Tânjim după manifestarea adopţiei, în calitate de copiii ai lui Dumnezeu. Suspinăm, dar „în noi". Nu este suspinul făţarnicului, care vrea să-i facă pe ceilalţi să creadă că este sfânt fiindcă suspină. Gemetele noastre sunt sfinte, prea sus pentru a le exprima. Ne ţinem suspinele numai pentru Domnul. Apoi apostolul spune că „aşteptăm", adică nu suntem deznădăjduiţi, ca Iona sau Ilie, care au spus „lasă-mă să mor". Nici nu suspinăm pentru că ne aşteaptă moartea, sau pentru că am obosit de atâta muncă. Nu dorim să scăpăm de suferinţele prezente, până când nu se face voia Domnului. Suntem prea asupriţi pentru a fi slăviţi, dar aşteptăm cu răbdare, ştiind că Domnul rânduieşte ce este mai bine pentru noi. Aşteptare» implică pregătire. Noi stăm la uşă, aşteptându-L pe Prea Iubitul să deschidă şi să ne ia la El. Acest „suspin" este un test. Poţi să judeci omul după motivul pentru care suspină. Unii oameni suspină după bogăţie - ei slujesc banilor. Alţii suspină necontenit sub necazurile vieţii; ei sunt mereu nerăbdători. Dar omul care suspină după Dumnezeu, care nu se linişteşte până nu este făcut asemeni lui Christos, este un om binecuvântat. Să ne ajute Dumnezeu să suspinăm după venirea Domnului şi după învierea pe care ne-o va aduce El.