7

Ianuarie

DIMINEAŢA

Pentru mine, a trăi este Christos. Filipeni 1:21

Credinciosul nu trăieşte întotdeauna pentru Christos. Începe să facă aşa atunci când Dumnezeu Duhul Sfânt îl convinge de păcat, şi când este adus prin har să vadă cum Mântuitorul îi ispăşeşte păcatele. Din momentul acela al naşterii din nou, credinciosul începe să trăiască pentru Christos. Isus este pentru credincioşi „comoara de mare preţ" (Matei 13:46), pentru care suntem gata să vindem tot ce avem. Ne-a câştigat dragostea atât de complet încât inima noastră bate doar pentru El. Vrem să trăim pentru gloria Lui, şi suntem gata să murim pentru a apăra Evanghelia Sa. El este scopul vieţii noastre şi modelul după care ne sculptăm caracterele. Cuvintele lui Pavel înseamnă mai mult decât crede majoritatea oamenilor. Mulţi vor spune că Pavel declară că sfârşitul vieţii lui este Christos, dar, mai degrabă, întreagă viaţa lui a fost Isus! In cuvintele unui sfânt din vechime, El a „mâncat şi băut şi dormit viaţa veşnică". Isus era aerul lui, sufletul sufletului său, inima inimii sale, viaţa vieţii sale. Poţi să spui tu, ca şi creştin, că trăieşti după acest ideal? Poţi să mărturiseşti că pentru tine „a trăi este Christos"? Îţi faci munca pentru Christos, sau munceşti pentru beneficiul tău şi pentru bunăstarea familiei tale? Întrebi „este acesta un motiv de bază"? Pentru un creştin este. Profesia lui este să trăiască pentru Christos. Cum poate să trăiască altfel fără să comită adulter spiritual? Sunt mulţi cei care îndeplinesc acest principiu într-o oarecare măsură, dar cine îndrăzneşte să spună că el trăieşte în întregime pentru Christos, aşa cum a
făcut apostolul? Totuşi aceasta şi numai aceasta este adevărata viaţă a unui creştin — izvorul ei, scopul ei, felul ei şi sfârşitul ei. Toate se adună într-un singur cuvânt: Isus. Doamne, acceptă-mă. Mă prezint în faţa ta, rugându-mă să trăiesc prin Tine şi pentru Tine. Îngăduie-mi să fiu vita de jertfă care stă între plug şi altar. Îngăduie ca motto-ul meu să fie: Gata pentru muncă sau pentru jertfă.

SEARA

Soro, mireaso. Cântarea Cântărilor 4:12

Observaţi cuvintele duioase prin care cerescul Solomon se adresează miresei Sale, Biserica, cu intensă afecţiune: Soro — cineva apropiat de Mine prin legături de rudenie, împărtăşind aceleaşi simpatii. Mireaso — cea mai iubita şi mai apropiată, unită cu Mine prin legăturile tandre ale iubirii; dulcea mea tovarăşă, parte din Mine însumi. Soră prin naşterea Mea în Betleem, prin care M-am făcut os din oasele tale şi carne din carnea ta. Mireasă prin alegerea cerului, prin care v-am făcut părtaşi la neprihănire. Sora mea pe care o cunosc din copilărie, pe care am vegheat-o de când s-a născut Mireasa mea aleasă dintre toate fetele, îmbrăţişată cu braţele iubirii şi făgăduită Mie pentru totdeauna". Vedeţi dar că Regele nostru ceresc nu se ruşinează cu noi, fiindcă El recunoaşte cu plăcere această dublă legătură. Am folosit de două ori cuvântul „mea" pentru a arăta cât de mare este afecţiunea lui Christos faţă de biserica Sa. El îşi „găseşte plăcerea în fii oamenilor" (Proverbe 8:31), fiindcă acei fii ai oamenilor sunt cei aleşi de El. El, Păstorul, se îngrijeşte de turmă, fiindcă este turma Sa. El a venit „să caute şi să mântuiască ce era pierdut" (Luca 19:10), fiindcă ceea ce era pierdut îi aparţinea dinainte de a se fi pierdut. Biserica aparţine în totalitate Domnului ei; nimeni altcineva nu poate să pretindă stăpânire asupra ei. Isuse, biserica Ta doreşte să-ţi aparţină! Fie ca orice suflet însetat să bea apă din izvorul acesta. Suflete, Christos este alături de tine în părtăşie. Christos îţi este aproape prin legătura căsătoriei, şi tu îi eşti scump! Iată, el îţi strânge mâna în palmele sale, spunându-ţi „Soro, mireaso". Observă că cele două ancore prin care eşti legat de El îţi oferă siguranţa că Domnul nu poate şi nu vrea să-ţi dea drumul. Prea iubiţilor, nu fiţi leneşi în a-I întoarce flacăra iubirii Sale.