Iov
4.1‑21

Este rândul prietenilor lui Iov să ia cuvântul. Ce pot spune aceşti Ťmângâietoriť despre mângâiere? Cu ce înţelepciune vor aceşti Ťînţelepţiť să‑şi instruiască prietenul nefericit şi să‑i potolească disperarea? Aveau ei, precum mai târziu Divinul lor Învăţător, acea limbă iscusită care să ştie „să ajute cu un cuvânt pe cel obosit“ (Isaia 50.4)? Dimpotrivă, unul după altul, discursurile lor nu vor face decât să‑l exaspereze pe sărmanul Iov! Acest lucru se întâmplă nu pentru că argumentele lor ar fi fost mereu false – din contră, găsim în ele mari adevăruri, care fac parte din Cuvântul inspirat, unele versete fiind chiar citate în Noul Testament (de exemplu, Iov 5.13 este citat în 1 Corinteni 3.19) – ci pentru că Elifaz, Bildad şi Ţofar aplică greşit aceste adevăruri în cazul lui Iov. Asemeni acestor trei oameni, şi noi putem cunoaşte multe adevăruri, dar pe care să le cităm într‑un mod nepotrivit. „Ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit!“ – găsim scris în cartea Proverbe (15.23).

În v. 3 şi 4, Elifaz depune o mărturie bună despre Iov, amintindu‑i acestuia că, înainte să fi fost sub disciplină, el însuşi întărise mâinile slăbite şi genunchii care se îndoiau (Evrei 12.12). În următoarele versete, schimbând oarecum tonul adresării, îi spune destul de brusc prietenului său: ŤEi bine, întrucât este rândul tău să fii în necaz, pune deci în practică ceea ce tu i‑ai învăţat pe alţii!ť (vezi Romani 2.21).