16

Decembrie

DIMINEAŢA

Veniţi la Mine. Matei 11:28

Strigătul religiei creştine este cuvântul blând „veniţi". Legea iudaică spune aspru: „du-te, şi ia aminte la paşii tăi şi la cărarea pe care mergi. Calcă poruncile, şi vei pieri; păzeşte-le, şi vei trăi". Legea era un sistem al terorii, care călăuzea omul ca un bici. Evanghelia îl trage cu funii de iubire. Isus este Păstorul cel Bun care păşeşte înaintea oilor, invitându-le să-L urmeze, şi conducându-le întotdeauna cu blândeţe: „veniţi". Legea respinge; Evanghelia atrage. Legea arata distanţa dintre Dumnezeu şi om; Evanghelia construieşte un pod peste această prăpastie şi îi ajută pe credincioşi să-1 treacă. Din prima clipă a vieţii spirituale, până în momentul în care vei ajunge în slavă, îndemnul lui Isus va fi „vino la Mine". Isus ne îndeamnă ca o mamă, care îşi ajută copilul să facă primii paşi întinzându-şi braţele şi chemându-1. El va fi întotdeauna în faţa noastră, rugându-ne să-L urmăm aşa cum soldaţii îşi urmează căpitanul. El va păşi întotdeauna înaintea ta ca să-ţi pregătească cărarea, şi tu vei auzi toată viaţa vocea Sa blândă care te cheamă. In clipa solemnă a morţii, cuvintele care te vor duce în cer vor fi „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu" (Matei 25:34). Mai mult, aceasta nu este doar chemarea lui Christos pentru tine, ci şi strigătul tău către Christos: „Vino! Vino!" Vei aştepta cu dor a doua Sa venire. Vei spune: „vino repede. ,Amin! Vino, Doamne Isusé (Apocalipsa 22:20)". Vei dori o părtăşie mai apropiată şi mai strânsă cu El. Când vocea Lui îţi va spune „vino", vei răspunde „vino, Doamne, şi rămâi cu mine. Vino, şi ocupă tronul inimii mele. Domneşte în ea fără rivali, şi consacră-mă deplin în slujba Ta".

SEARA

Nici nu le-ai auzit, nici nu le-ai ştiut, şi nici nu-ţi era deschisă odinioară urechea la ele. Isaia 48:8

Este dureros să te gândeşti că, într-o anume măsură, acuzaţia aceasta poate fi aplicată credincioşilor care sunt adesea insensibili spiritual. Noi înşine am putea să ne jelim, fiindcă nu auzim vocea lui Dumnezeu atunci când trebuie. „Nici nu le-ai auzit". Există mişcări ale Duhului în sufletul nostru care trec neobservate. Sunt şoapte ale poruncilor şi iubirii divine care trec nevăzute de intelectul nostru. Vai! Am fost adesea ignoranţi -„nici nu le-ai ştiut". Sunt probleme interioare pe care ar fi trebuit să le vedem, stricăciuni care au pătruns neobservate în vieţile noastre, afecţiuni care se ofilesc ca florile în frig, nesupravegheate de noi; străluciri ale feţei divine care ar putea fi văzute dacă nu ne-am închide ferestrele sufletului. Dar noi „nu pricepem şi nu înţelegem" (Isaia 44:18). Când ne gândim la acest lucru, suntem umiliţi la culme. Cât de mult ar trebui să-L iubim pe Dumnezeu, dacă ne gândim câta nebunie şi ignoranţă trebuie să ierte Dumnezeu, ca să ne trateze cu atâta îndurare! Admiră minunata suveranitate a harului, care ne-a ales în ciuda tuturor defectelor! Minunează-te de preţul care a fost plătit pentru noi, deşi Christos ştia cine eram! Cel care atârna pe cruce a văzut necredinţa, îndoiala, răceala, indiferenţa, nepăsarea şi lipsa rugăciunii, dar a spus: „căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Mântuitorul tău!... pentru că ai preţ în ochii Mei, pentru că «sil preţuit şi te iubesc, dau oameni pentru tine, şi popoare pentru viaţa Al" (Isaia 43:3-4)! O, răscumpărare, cât de glorioasă este strălucire! ta pe lângă întunericul din noi! O Duh prea Sfânt, de acum înainte, dă-ne o ureche atentă şi o inimă înţelegătoare!