Alianţa fatală a lui Iosafat cu Israel justifică o dezaprobare severă din partea Domnului. Iehu îi pu­ne îm­pă­ratului o întrebare care-l cercetează şi care în acelaşi timp îl înştiinţează cu privire la ce gândeşte Dumne­zeu despre Ahab: „Să ajuţi tu pe cel rău şi să iubeşti tu pe cei care urăscpeDomnul?“(v.2).

Credincioşilor, să nu uităm ce nume cutremurător pune Cuvântul în dreptul celor care iubesc lu­mea: „Oricine vrea să fie prieten al lumii se face vrăjmaş al lui Dumnezeu“ (Iacov 4. 4)!

Iehu nu era nicidecum un om lipsit de curaj, din moment ce, sub domnia lui Asa, o misiune asemănătoare avusese ca urmare aruncarea în închisoare a tatălui său, Hanani (cap. 16.7-10). Iosafat însă ascultă mustrarea. Iată mijlocul de a deveni „chibzuiţi“, de a căpăta „minte“ (Proverbe 13.18; 15.5,32). Să acceptăm şi noi mustrările şi observaţiile care poate ni se fac, deoa­rece pot avea un rezultat la fel de benefic.

În timp ce tatăl său, Asa, nu se reabilitase, Io­safat poate să-şi reia după această eclipsă buna lucrare din cap. 17. Nefiind mulţumit de data aceastasătrimitădoardelegaţi,ieseelînsuşi prinpopor. Şi, ca un ade­vă­rat păstor al lui Israel, se stră­du­ieş­te să-i aducă înapoi la Domnul (v.4). După aceasta sta­bi­leşte judecători, cărora le dă instrucţiuni urgen­te.