Psalmul 5

La sfârşitul Psalmului 4 l‑am văzut pe cel credincios culcându‑se şi adormind în pace. Aici îl vom privi când se trezeşte. Evlavia trebuie să ne însoţească în orice moment din viaţă, ceea ce înseamnă că şi în clipele pe care le petrecem singuri în camera noastră. Deuteronom 6.7 ne invită să‑I dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul său dimineaţa, ca şi seara; în casă, ca şi pe drum (înăuntru, ca şi afară). La ivirea zorilor, primul lucru pe care‑l făcea psalmistul era să‑şi înalţe rugăciunea către Împăratul său, către Dumnezeul său (Psalmul 63.1). Să‑l imităm, iubiţi prieteni creştini, cu tot mai mult zel şi libertate, cu cât Dumnezeul Căruia ne adresăm este, în Isus, Tatăl nostru.

În Psalmul 4, rugăciunea avea o notă de urgenţă şi se reducea la un simplu strigăt (v. 1,3): acesta era suficient pentru ca Dumnezeu să asculte. Aici, în Psalmul 5, cererea este pregătită, formulată într‑un mod anume, după care credinciosul poate aştepta un posibil răspuns... pe care, de altfel, nu trebuie să încerce să‑l obţină.

Subiectul încrederii în faţa uneltirilor celor răi continuă. Este remarcabil să găsim citat v. 9, cel care se aplică vrăjmaşilor, în Romani 3.13, care‑i califică pe toţi oamenii. Aceasta se explică prin Romani 5.10: noi toţi eram vrăjmaşi lui Dumnezeu în ce priveşte gândirea noastră, în lucrări rele (vezi şi Coloseni 1.21).