În timp ce împăratul şi Haman „stăteau la băut“, nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai pro­fundă jale.

Profetic, ne aflăm în acea perioadă vii­toare numit㠄necazul cel mare“, care va urma imediat răpirii Biseri­cii. Două figuri principale vor domina atunci scena: Împă­ratul, cunoscut drept „Fiara“, conducătorul imperiu­lui roman, şi „Anti­hristul“, personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va spri­jini pe pute­rea civilă a primului. Este mo­mentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adre­seze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăj­maşii Tăi se agită ... urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc îm­potriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: ŤVeniţi şi să-i nimicim ... şi să nu mai fie amintit numele lui Israelť“ (Ps. 83. 2, 3, 4). Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel (mai mult decât oricând în peri­oada de care vorbim)? Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără pre­cedent ale lui Satan pentru a se deba­rasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spa­tele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăj­maş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remar­ca­bilă a Domnului Isus Hristos.