6

Martie

Nu fiicele mele! Eu sunt mult mai amărâtă decât voi, pentru că mâna DOMNULUI s-a întins împotriva mea. Rut 1.13

În vremea „Judecătorilor" poporul Israel a fost timp de 111 ani sub dominaţia popoarelor străine. Din timp în timp Dumnezeu trebuia să intervină cu anumite mustrări, deoarece poporul făcea ceea ce socotea că este bine în ochii proprii. Foametea a fost un mijloc de educare în mâna lui Dumnezeu. El a prezis-o încă din Deuteronom 11.17. Elimelec a căutat să evite această mustrare a Domnului. El s-a dus în ţara Moabului, despre ai cărei locuitori Dumnezeu spusese să nu intre nici unul în Adunarea Sa, şi aceasta să fie o lege veşnică (Deut 23.3). Se pare că Naomi, nevasta lui Elimelec era un element activ în această acţiune şi tocmai ea a trebuit să recunoască dezertarea din faţa Domnului şi din şcoala Sa. În ţara Moabului, Naomi şi-a îngropat bărbatul. Ea a rămas totuşi acolo şi cei doi fii şi-au luat neveste din această tară împotriva voii lui Dumnezeu. Au stat în ţara Moabului aproape zece ani, după care au murit şi cei doi fii. Când a auzit Naomi că Dumnezeu a scăpat poporul său de foametea cea mare, s-a decis să se întoarcă înapoi în Israel. Plecase în mare belşug, dar când a revenit în tară a rămas cu mâinile goale. Nurorile au vrut să o însoţească, dar ea le-a spus să se întoarcă în ţara lor de baştină. Ele văzuseră în casa lui Elimelec frica de Dumnezeu. Naomi a vorbit mult cu Rut după ce Orpa le-a părăsit. În toate ea nu a mustrat-o şi nici nu a judecat zeii moabiţilor. În privinţa aceasta Naomi nu a fost o bună mărturie. Ajunsă la Betleem a mărturisit că Dumnezeu i-a făcut grea situaţia şi tot răul a venit peste ea. Dar în Rut 2.20 a recunoscut că mila lui Dumnezeu nu s-a depărtat de la ea, şi de aceea a putut să revină la Betleem şi să locuiască în părtăşie cu poporul lui Dumnezeu. Toate căile lui Dumnezeu sunt desăvârşite aceasta e marea concluzie la care a ajuns Naomi şi la care trebuie să ajungă fiecare copil al lui Dumnezeu. Ai ajuns şi tu la această sfântă concluzie?