14 martie

MÂNGÂIEREA MAMEI

Vă voi mângâia, cum mângâie o mamă pe copilul ei.

Isaia 66.13

Mângâierea unei mame! Este însăşi dragostea duioasă. Cum înţelege ea necazul copilului ei! Cum îl stânge ea la piept şi-i ia toate suferinţele în inima ei! Ei poate sa-i spună totul, încredinţat că ea îl înţelege, ca nimeni altul. Dintre toate mângâierile, cea mai dulce este a mamei sale. Aceasta a simţit-o mai mult decât un om încercat.

Dumnezeu S-ar coborî oare, ca să ţină locul unei mame? Din partea Sa e bunătatea însăşi. L-am cunoscut ca Tată, dar iată că vrea sa fie pentru noi chiar o marnă, îndemnându-ne prin aceasta la o sfântă apropiere, la o încredere fără rezervă, la o odihnă deplină. Când Dumnezeu însuşi ajunge „Mângâietorul" nostru, nu ne mai poate frământa nici o îngrijorare. Deci să-I spunem Lui apăsarea noastră, chiar daca nu putem face aceasta decât prin suspine şi prin plâns. El nu ne dispreţuieşte plânsul, aşa cum n-ar face nici mama noastră. Ca şi ea, va avea milă de lacrimile noastre, de slăbiciunea noastră şi ne va ierta greşelile, dar într-un fel mai sigur decât ar putea mama noastră. Să nu purtam singuri greutăţile noastre; făcând aceasta, am face o mare greşeală, când o Fiinţă aşa de bună stă gata să le împărtăşească. Să le spunem deci fără întârziere Dumnezeului dragostei. El nu se va obosi de noi, cum nu se oboseşte nici o mamă.