În cartea 2 Împăraţi (cap. 18 şi 19) am citit în deta­liu remarcile jignitoare ale lui Rab-Şache, urmate de scri­soarea din partea împăratului Asiriei. Cum răspunde Eze­chia? El se roagă! Împreună cu Isaia strigă la Dumne­zeu în această privinţă. Iată cea mai mică adunare de rugă­ciune. Dar Domnul a prevăzut-o şi ea are o putere irezis­tibilă, con­form promisiunii Lui: „Dacă doi dintre voi se vor învoi ... asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri“ (Matei 18.19). Vedem astfel pe de o parte doi oameni rugân­du‑se, iar pe de cealaltă parte, o armată formidabilă. Victoria este a pri­­milor; masa ataca­torilor este zdrobită, fără ca aceştia să-şi poată explica cum. Şeful lor se întoarce „cu faţa ruşinată (lit: cu ruşinea feţei)“, pentru a pieri, la rândul său, asasinat de cei doi fii ai săi.

După împăratul Asiriei vine împăratul spai­melor: Moartea (Iov 18.14), vrăjmaş încă mai înfricoşător, care se prezintă pentru a-l înghiţi pe Ezechia. Dar şi contra acestuia rugăciunea lui este suve­rană şi Dumnezeu îl scapă din nou.

Observăm cu tristeţe că această fericită domnie nu se sfârşeşte fără o pată întunecată: o gravă slăbiciune, generată de mândrie, care va fi urmată de umilinţă, iar apoi de restaurare.