Domnul este aproape GBV
Cei de dinainte de potop (1)
Urmezi tu cărarea cea veche pe care au călcat cei nelegiuiți, care au fost smulși înainte de vreme, a căror temelie a fost vărsată ca un șuvoi, care I‑au zis lui Dumnezeu: „Pleacă de la noi! Ce poate face Cel Atotputernic pentru noi?“. Și El le‑a umplut casele cu bunătăți.
Iov 22.15‑18
Este cutremurătoare această afirmație pe care o găsim în cartea Iov cu privire la atitudinea generală a oamenilor de dinainte de potop. Dacă din cea dintâi carte a Bibliei aflăm că violența și desfrânarea umpleau pământul în acea perioadă (Geneza 6.11‑13), textul de astăzi ne oferă o perspectivă suplimentară în ce privește starea degradantă a oamenilor din acea vreme.
Cât de lamentabil este felul în care ei I se adresau lui Dumnezeu și în care vorbeau despre Dumnezeu! Ei nu‑I negau existența, însă Îl alungau cu trufie: „Pleacă de la noi“! Nu‑L doreau în viața lor și rosteau cu obrăznicie acest lucru. Dar oare nu la fel este atitudinea și în zilele noastre? Oamenii pretind că sunt credincioși, însă în realitate spun: „Nu vrem ca Omul acesta să domnească peste noi“ (Luca 19.14). Ceea ce este încă și mai șocant este că acei oameni Îl ispiteau pe Dumnezeu: „Ce poate face Cel Atotputernic pentru noi?“. Răspunsul lui Dumnezeu la cuvintele lor jignitoare a fost că „El le‑a umplut casele cu bunătăți“.
Dumnezeu este bun și binefăcător (Psalmul 119.68), însă, atunci când timpul îndelungii Sale răbdări (2 Petru 3.9) a ajuns la sfârșit, a venit potopul, cu privire la care ei fuseseră avertizați. Privind în jur astăzi vedem aceeași atitudine. Omul confundă îndelunga‑răbdare a lui Dumnezeu cu dovada că El nu va judeca întocmai cum a spus. Este efectul faptului că ei încă ascultă de glasul șarpelui, care spune și astăzi: „Oare a spus Dumnezeu?“ și „Cu siguranță că nu veți muri“ (Geneza 3.1,4). Domnul Isus a spus că, la a doua Sa venire, va fi ca în zilele lui Noe (Matei 24.37).
B. Reynolds