Domnul este aproape GBV
Isus i‑a spus: „«Dacă poți!» Toate sunt posibile pentru acela care crede“.
Marcu 9.23
Când privim la o astfel de scenă, unde îl vedem pe om ajuns la sfârșitul tuturor resurselor sale, ce bine ne face să auzim aceste cuvinte, că la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile! Această declarație apare de trei ori în Evanghelia după Marcu.
În capitolul 9, un tată disperat îl aduce pe fiul său demonizat la ucenicii Domnului, însă aceștia nu pot scoate demonul. O generație necredincioasă (Marcu 9.19) privea cum demonul îl arunca la pământ pe sărmanul băiat, atunci când Domnul S‑a apropiat. „Dacă poți face ceva, ai milă de noi și ajută‑ne!“, a strigat tatăl (versetul 22). Domnul i‑a răspuns: „«Dacă poți!» Toate sunt posibile pentru acela care crede“. Credința în Dumnezeu este pârghia de care depinde răspunsul Său atunci când strigăm la El; toate lucrurile sunt posibile pentru credință.
În capitolul 10, Domnul Isus prezintă același principiu atunci când ucenicii sunt uimiți să audă că cei care se încred în bogății vor intra cu greu în împărăția lui Dumnezeu. Dacă cineva cu avantaje pământești nu putea fi sigur de favoarea lui Dumnezeu, atunci cine putea fi mântuit? Domnul lămurește faptul că poziția materială și caracterul omenesc n‑au nimic de‑a face cu mântuirea; totuși, la Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile (Marcu 10.27).
În capitolul 14, scena se derulează în grădina Ghetsimani. Dacă primele două secvențe ne‑au dezvăluit puterea lui Dumnezeu de a împlini imposibilul, cea de‑a treia este una aparte. Domnul, privind la suferințele care aveau să vină asupra Lui, S‑a rugat: „Ava, Tată, la Tine toate lucrurile sunt cu putință. Depărtează paharul acesta de la Mine; totuși facă‑se nu voia Mea, ci a Ta“ (Marcu 14.36). Aici, ceea ce era posibil pentru puterea lui Dumnezeu nu era însă posibil pentru dragostea Sa. Mai târziu, Domnul a spus: „Nu voi bea paharul pe care Mi l‑a dat Tatăl?“ (Ioan 18.11). Cu o inimă plină de dragoste, El a mers la cruce, pentru ca noi să‑L putem cunoaște pe Dumnezeul la care toate lucrurile sunt cu putință.
S. Campbell