Domnul este aproape GBV
Când a venit ceasul al șaselea, s‑a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea. Și, la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eloi, Eloi, lama sabactani?“, care tradus înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?“.
Marcu 15.33,34
Toată noaptea precedentă, Domnul gloriei suferise batjocura și cruzimea conducătorilor religioși care puseseră la cale omorârea Sa. La toate acestea s‑a adăugat judecata nedreaptă a lui Pilat care, deși I‑a recunoscut nevinovăția, a poruncit totuși să fie biciuit, după care L‑a condamnat la moarte. Apoi soldații romani L‑au batjocorit, L‑au scuipat și, în final, L‑au țintuit pe cruce. Ura iudeilor și a națiunilor – fie că vorbim despre autorități seculare sau religioase, despre oameni obișnuiți sau despre criminali condamnați – nu a încetat să se manifeste. Chiar și atunci când Cel care suferea atârna pe cruce, ei n‑au contenit să‑L batjocorească. Cât de clară și totodată cât de tristă este această dovadă a urii inimii omului natural față de Dumnezeu!
Vedem însă și manifestarea minunată a harului și a răbdării Omului durerilor. Nimeni n‑a putut înțelege calmul și demnitatea Celui care suferea nedreptatea, insultele și injuriile oamenilor. În plus, oricât de adânci au fost aceste suferințe, ele nicidecum nu se pot compara cu chinurile îndurate în timpul celor trei ceasuri de întuneric. Strigătul Lui cu siguranță că trebuie să miște orice inimă credincioasă. Domnul gloriei a trebuit să poarte blestemul și judecata lui Dumnezeu, pentru a face ispășire pentru păcatele noastre. În dragostea Lui neasemuită, El a acceptat acest lucru. Cât de mulțumitoare și de pline de închinare devin inimile noastre, contemplând acest tablou al suferințelor Domnului nostru!
L. M. Grant