Domnul este aproape GBV

La câteva secole de la moartea lui Iosif, un nou împărat s‑a ridicat peste Egipt, iar el „nu‑l cunoștea pe Iosif“. Acest Faraon a început să‑i asuprească pe evrei (Exod 1.8‑14), dar Dumnezeu, în îndurarea Sa, le‑a ridicat un eliberator: pe Moise, care avea să scoată poporul din Egipt. La ieșirea din Egipt, Moise a împlinit jurământul care‑i fusese făcut lui Iosif cu sute de ani înainte – „Moise a luat cu sine oasele lui Iosif“.

Cu siguranță că această promisiune cu privire la oasele lui Iosif trebuie să fi fost transmisă din generație în generație, până la Moise. În ciuda tuturor evenimentelor răscolitoare din primele capitole ale cărții Exod, Moise n‑a uitat de această promisiune. În mijlocul tuturor încercărilor și necazurilor pricinuite de Faraon și a tuturor detaliilor de care trebuia să se îngrijească în vederea scoaterii din Egipt a unui popor atât de numeros, Moise și‑a adus aminte de oasele lui Iosif și le‑a luat cu el.

Sunt oare importante și pentru noi detaliile credinței? Unele cerințe și porunci ne pot părea neînsemnate sau chiar ciudate și perimate. Moise însă nu a privit lucrurile în acest fel și de aceea nici noi nu trebuie s‑o facem. El a fost credincios jurământului făcut lui Iosif. Dumnezeu onorează credincioșia, în special cea manifestată în lucrurile care, potrivit gândirii omenești, par mici sau ciudate. Dar, dacă Dumnezeu este Cel care ni le cere, trebuie să le împlinim, chiar dacă acest lucru ar fi în paguba noastră. Cel care „nu schimbă promisiunea“, chiar dacă „jură în paguba lui“, va locui în prezența lui Dumnezeu (Psalmul 15.1,4). Promisiunea rămâne promisiune. Moise este marele nostru exemplu aici. El n‑a neglijat această misiune, ci a respectat ceea ce era de la Dumnezeu. Să facem și noi ca el!

B. Reynolds