Domnul este aproape GBV
Ghedeon: Putere în urma slăbiciunii (2)
Și El mi‑a spus: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“. Deci foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos. De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuții, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic.
2 Corinteni 12.9,10
Este imposibil să privești la lungul șir de slujitori ai lui Dumnezeu și să nu vezi nevoia de a fi zdrobit. Moise, Iosua, David, Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, în Vechiul Testament, și Petru, Pavel și Ioan, în Noul Testament, toți aceștia sunt exemple vii a ceea ce înseamnă să fii zdrobit. Toți acești slujitori preaiubiți și onorați au avut nevoie să fie zdrobiți, înainte de a fi vindecați. Au avut nevoie să fie goliți, înainte de a fi umpluți. Însă ei au învățat că, prin ei înșiși, nu puteau face nimic, dar că, prin puterea lui Hristos, puteau face totul.
Aceasta este o regulă care se aplică în sfera familiei, în sfera slujirii și în sfera adunării. Ghedeon a învățat‑o și el, în zilele lui. După ce a rostit: „Vai!“, Domnul i‑a zis: „Pace ție, nu te teme!“, și doar atunci a fost gata să‑și înceapă slujirea. El a fost adus față în față cu Îngerul Domnului și acolo a învățat nu numai că familia sa era cea mai săracă din Manase și că el era cel mai mic din casa tatălui său, ci și că, în sine însuși, el era complet lipsit de putere și că toate izvoarele sale trebuiau să se afle în Dumnezeul viu. Aceasta este o lecție prețioasă pentru noi toți, o lecție care nu poate fi învățată în școlile și în seminarele acestei lumi, ci doar în părtășia adâncă și sfântă cu Dumnezeu, în sanctuarul Său.
C. H. Mackintosh