Domnul este aproape GBV

Forma timpului verbal a cuvântului „a scrie“ arată aici, în comparație cu același cuvânt din rândul anterior, că scrierea acestei epistole a trebuit efectuată imediat și că nu mai era timp de amânare. Nu era o lucrare plăcută. Dar necesitatea aceasta i‑a fost impusă. Puterea Duhului Sfânt, care îi conducea penița, îl obliga să scrie despre altceva decât ar fi dorit el să scrie. Acesta este un exemplu concludent, aici la sfârșitul Noului Testament, despre modul în care ne‑a fost dat Cuvântul lui Dumnezeu. Iuda a vrut să scrie despre mântuirea noastră comună. Dar Duhul Sfânt l‑a mânat să scrie despre altceva, despre ceea ce‑i dicta El (1 Corinteni 2.13). Iuda a fost deci nevoit să se ocupe cu descrierea împotrivitorilor, a apostaților, pentru ca astfel credincioșii să‑i recunoască și să se ferească de ei.

Dacă Satan, prin oamenii săi, a pătruns în Adunare și caută să submineze temelia adevărului și să o distrugă, este inutil să vorbești despre zidire. În astfel de timpuri, Dumnezeu ne cheamă la luptă și numai în luptă poate fi apoi realizată lucrarea Sa.

Iuda a vrut să scrie despre lucruri mângâietoare și dulci pentru inima credincioșilor, dar împrejurările l‑au chemat la o veghere foarte serioasă. Aceasta nu este plăcut pentru nimeni! Sufletele timide se sperie la cel mai mic semn de contrazicere. În general, ele vor mai degrabă să ascundă realitatea lucrurilor. Ele sunt întotdeauna pentru pace și cedare și se tem de pericolele pe care le aduce cu sine lupta pentru suflete. Dar această retragere din câmpul de luptă, din fața dușmanilor, înseamnă oare dragoste față de Dumnezeu și față de oameni, când este în joc adevărul creștinismului? În Neemia 4 citim că zidarii cu o mână lucrau și cu alta țineau arma, iar „cel care suna din trâmbiță“ era lângă Neemia. În momentul când auzeau trâmbița, se opreau din construirea și repararea zidurilor și se pregăteau să lupte în dependență de Domnul contra dușmanului.

H. L. Heijkoop