Domnul este aproape GBV

Ce este „credința dată sfinților“? Ea include obiectul credinței și perioada credinței. „Perioada credinței“ începe după moartea Domnului Isus (Galateni 3.27; Romani 6.3), deci în Fapte 2, pentru că acolo se desfășoară pentru prima dată botezul creștin; Galateni 4.6 și multe alte locuri confirmă o legătură între coborârea Duhului Sfânt și perioada credinței.

„Obiectul credinței“ este ansamblul adevărului descoperit de Dumnezeu pentru această perioadă a credinței: din Noul Testament, tot ceea ce este cuprins după Evanghelii; din Evanghelii, numai ceea ce face referire la Adunare; iar din Vechiul Testament, umbrele și tablourile, în măsura în care ele se referă la lucrurile spirituale din Noul Testament. Epistola lui Iuda nu vorbește aici despre caracterul Cuvântului lui Dumnezeu, căci „toată Scriptura“, atât Vechiul cât și Noul Testament, „este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate“ (2 Timotei 3.16). Iuda se referă însă aici la adevărul descoperit de Dumnezeu pentru perioada credinței: toate tainele ascunse în Noul Testament în legătură cu Hristos și Adunarea (Efeseni 5.32): taina lui Hristos (Efeseni 3), taina evangheliei, taina credinței, taina lui Dumnezeu, taina evlaviei (a se vedea și 1 Corinteni 2). O taină a Noului Testament este ceva ce nu a fost cunoscut în Vechiul Testament, dar care acum este descoperit.

H. L. Heijkoop