Domnul este aproape GBV

Cuvântul lui Hristos (1)

Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi, în toată înțelepciunea, învățându‑vă și îndemnându‑vă unii pe alții.

Coloseni 3.16

De ce găsim în Epistola către Coloseni expresia „Cuvântul lui Hristos“? Deoarece, potrivit intenției Duhului, aici totul este raportat la Hristos. Prin urmare, Cuvântul lui Hristos este ceea ce, în revelație, se raportează în special la Hristos. Este ceea ce, în Scripturi, Îl exprimă pe Hristos în orice fel. Creștinul, noul om, posedă acum o astfel de înțelegere care să‑i permită să‑L găsească pe Hristos peste tot în Vechiul Testament, în mod simbolic sau în mod profetic, pe când cei drepți din acele timpuri nu vedeau acolo decât istoria anumitor personaje sau prescripții și ritualuri religioase. Cu atât mai mult, creștinul Îl găsește pe Hristos în Evanghelii și în celelalte scrieri ale Noului Testament. Nu se poate spune că Biblia și Cuvântul lui Hristos se identifică, deși Cuvântul lui Hristos este centrul a tot ceea ce ne este prezentat în Sfintele Scripturi. Cuvântul lui Hristos este, în esență, tot ceea ce ni‑L descoperă pe Hristos și, prin El, gândurile, planurile și căile lui Dumnezeu.

Prin urmare, suntem îndemnați să urmărim ca acest Cuvânt „să locuiască din belșug“ în noi, pentru ca inima să‑și însușească tot ce este în Scripturi cu privire la Hristos: hrana și bucuria sufletului, ceea ce ne face să creștem și ceea ce ne întărește pentru a acționa potrivit vieții din Dumnezeu! Păzirea Cuvântului atrage aprobarea Domnului, așa cum spune El în legătură cu Filadelfia: „Ai păzit Cuvântul Meu“. Aici îndemnul se referă nu numai la „a păzi“ sau „a respecta“, ci la „a locui“, adică „a rămâne în voi“. Există în această expresie ceva deosebit de profund. Cuvântul ascuns în inimă (Psalmul 119.11) locuiește acolo; este ca un locuitor sfânt și binecuvântat a cărui influență se face simțită peste tot înăuntrul sufletului și în viață. «Să locuiască deci în voi nu ca un oaspete, care trece pe acolo pentru o zi sau două, ci ca un locuitor al casei, care își are acolo domiciliul pentru totdeauna.»

H. Rossier