Domnul este aproape GBV

El le‑a zis: „Cum de se zice că Hristosul este fiu al lui David, căci David însuși spune în cartea Psalmilor: «Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut al picioarelor Tale»? David deci Îl numește Domn; și cum este El fiu al lui?“.

Luca 20.41‑44

Cu simplitate și cu o înțelepciune desăvârșită, Domnul Isus îi adusese la tăcere pe cărturari, pe farisei și pe saduchei. Acum El Însuși le pune o întrebare de importanță vitală, la care ei nu pot să‑I răspundă, deși ar fi trebuit să cunoască răspunsul din scrierile Vechiului Testament. De ce spuneau cărturarii că Hristosul, Mesia, era fiul lui David, deși acesta, în Psalmul 110.1, L‑a numit „Domnul meu“? Locul din Scriptură era foarte clar, iar cărturarii nu‑l puteau nega; totuși, ei n‑au putut da niciun răspuns.

Adevărul prețios este că ambele aspecte sunt adevărate: Domnul este atât Vlăstarul lui David, cât și Rădăcina lui David (Apocalipsa 22.16). Ca Om, El este fiu al lui David, dar ca Dumnezeu, El este Domnul lui David. Deși, ca Om, El este descendent al lui David, totuși, fiindcă El este Dumnezeu, este la fel de adevărat că David a venit din El. În mod cert, gloria Lui eternă de Dumnezeu este de departe cea mai importantă, și totuși ea a fost ignorată de către cărturari. Aceeași ignoranță detestabilă există și astăzi, chiar și în cazul multora care pretind a fi creștini. Ei afirmă că Isus a fost un mare om, însă uită – iar în unele cazuri chiar tăgăduiesc – că El este Dumnezeu arătat în trup. Întrebarea Domnului trebuie să ne cerceteze pe toți, ca să realizăm că avem nevoie să învățăm din Cuvântul lui Dumnezeu adevărurile cu privire la Persoana Sa binecuvântată.

L. M. Grant