Meditații Charles Spurgeon

29

Mai

DIMINEAŢA

Tu iubeşti neprihănirea, şi urăşti răutatea. Psalmi 45:7

„Mâniapl-vă, şi nu păcătuiţi" (Efeseni 4:26). Nu există bunătate într-un om care nu se mânie pe păcat; cel care iubeşte adevărul trebuie să urască minciuna. Cât de tare a urât-o Domnul Isus când a venit ispita! De trei ori L-a asaltat sub diferite forme, şi de trei ori a respins-o, spunându-i „înapoia Mea, Satano" (Matei 16:23; Marcu 8:33; Luca 4:8). El ura păcatul celorlalţi - chiar dacă îşi arăta mai adesea ura prin lacrimi de compătimire, decât prin vorbe aspre. Totuşi, ce limbaj ar putea fi mai aspru, mai asemănător cu al lui Ilie, decât „vai de voi, i cărturari şi farisei făţarnici! pentru că voi mâncaţi casele văduvelor în timp te, ce de ochii lumii, faceţi rugăciuni lungi" (Matei 23:14). El ura răutatea, atât de mult încât a sângerat ca s-o poată şterge din inimile Oamenilor, şi a murit pentru ca şi ea să moară. A fost îngropat pentru ca ea să fie îngropată cu El, şi s-a înălţat pentru ca s-o poată călca în picioare pentru totdeauna. Christos este : Evanghelia, şi această Evanghelie este opusul răutăţii, sub orice formă. Răutatea se îmbracă în veşminte frumoase şi imită vocea Sfinţeniei, dar preceptele lui Isus, asemenea faimosului Său bici, o alungă din templu şi nu o tolerează în biserică. Ce război se stârneşte între Christos şi Belial, în inima în care domneşte Isus! Când Răscumpărătorul nostru va veni în calitate de Judecător, cuvintele „duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor" (Matei 25:44), care sunt o urmare a învăţăturilor Sale privind păcatul, vor demonstra dreptatea Sa desăvârşită. Pe cât este de caldă dragostea Sa pentru păcătos, pe atât este de fierbinte ura faţă de păcat; pe cât de perfectă este dreptatea Sa, pe atât de completă va fi distrugerea oricărei forme de răutate. O, tu, Campion la dreptăţii, şi Nimicitor al răului, pentru cauza aceasta Dumnezeul Tău „Te-a uns cu un undelemn de bucurie" (Psalmi 45:7).

SEARA

Blestemat să fie înaintea Domnului omul care se va scula să sădească din nou cetatea aceasta a Ierihonului. Iosua 6:26

De vreme ce omul care a rezidit Ierihonul a fost blestemat, cu cât mai blestemaţi sunt cei care lucrează ca să rezidească în noi credinţele false. Pe vremea părinţilor noştri, zidul gigantic al nedreptăţii a căzut prin puterea credinţei lor, prin perseverenţa eforturilor lor, şi prin sunetul trâmbiţelor lor. Acum sunt unii care vor să rezidească vechile înşelăciuni pe temelia dinainte. O Doamne, pune-le beţe în roate acestor doritori, şi răstoarnă fiecare piatră pe care o înalţă. Ar fi foarte bine pentru noi să fim curăţaţi de orice tendinţă păcătoasă. Apoi, după ce vom fi făcut curăţenie acasă, să căutăm să ne împotrivim răului care se răspândeşte cu iuţeală în biserică şi în lume. Acest lucru se poată face doar prin rugăciuni puternice în cămăruţa noastră, şi printr-o mărturie susţinuta în public. Cu îndreptăţită îndrăzneală, trebuie să-i avertizăm pe cei care înclină să dea crezare învăţăturilor false. Trebuie să-i instruim pe cei tineri în adevărul Evangheliei, şi să-i avertizăm contra practicilor false din trecut. Trebuie să ajutăm la împrăştierea luminii în ţară, fiindcă proorocii mincinoşi, ca şi bufniţele, urăsc lumina. Facem tot ce ne stă în puteri pentru Isus şi Evanghelie? Dacă nu, neglijenţa ne va duce în mâinile duşmanului. Ce facem ca să răspândim Biblia? Le spunem celor din jur despre scrierile ei bune şi adevărate? Luther spunea cândva: „diavolul urăşte penele de gâscă" şi, fără îndoială, avea dreptate: scriitorii pregătiţi prin binecuvântare Duhului Sfânt au făcut mult rău împărăţiei diavolului. Dacă miile de oameni care citesc în seara aceasta cuvintele mele vor face tot ce pot ca să oprească rezidirea Ierihonului, slava Domnului se va răspândi printre fiii oamenilor. Cititorule, poţi să faci asta? Vrei să o faci?